RO EN
Coșul este gol

SPRIJINUL guvernamental poate impulsiona constructia cladirilor verzi

Potrivit unui studiu realizat la finele lunii octombrie de ING Bank - Economics Department, Londra si intitulat „Homes and Mortgages 2018 - Sustainable Homes”, in cadrul caruia au fost analizate opiniile a 15.000 de persoane din 13 state din Europa, precum si din SUA si Australia, 55% din europeni reprezinta ponderea celor care sunt de acord ca ar putea face mai multe pentru ca locuintele lor sa devina verzi. Insa, din acest grup, peste 47% sustin ca lipsa de fonduri constituie o problema. Cei intervievati din Italia si Romania (cu 56% fiecare), respectiv Franta (55%) sunt preponderenti in a afirma ca lipsa fondurilor constituie o problema, media europeana fiind de 47%.
Conform unui comunicat al ING, acest sondaj a mai aratat ca opt din zece europeni ar considera utila o subventionare oferita de guvern la achizitia de instalatii eficiente din punct de vedere energetic pentru casele lor, acelasi procent fiind valabil si pentru subventionarea a jumatate din costul panourilor solare ce pot fi instalate la nivelul locuintelor.
„Studiul evidentiaza adesea contraste puternice in ceea ce priveste atitudinea fata de finantele personale in diferite culturi si locuri. Prin urmare, este frapant sa vezi ca in toate cele 15 tari analizate respondentii au recunoscut ca accesibilitatea este problema numarul unu pentru a face mai mult cu scopul de a reduce impactul pe care casele lor il au asupra mediului”, a precizat Jessica Exton, cercetator comportamental in cadrul ING.
Pentru Europa, a fost posibila si o diferentiere a datelor, care sa permita o comparatie a atitudinii respondentilor din diferite tari. Astfel, Maria Ferreira Sequeda, economist al ING Bank, a elaborat Indexul Locuintelor Verzi, utilizand datele din analiza IIS House and Mortgages 2018, pentru a clasifica respondentii din tarile analizate cu privire la atitudinea lor fata de locuintele verzi, atat acum, cat si in viitor. Astfel, analiza arata ca Austria si Germania sunt relativ mai active cand vine vorba de locuintele sustenabile, plasandu-le pe locurile intai si a doilea, in comparatie cu celelalte 15 tari analizate. In orice caz, cetatenii austrieci si germani nu par doritori sa imbunatateasca impactul pe care casele lor il au asupra mediului in viitor (cu o atitudine ce ii duce spre coada clasamentului, pe locurile 10 si 12).
„Atitudinea actuala fata de locuintele sustenabile, care reflecta constientizarea si eforturile oamenilor de a reduce impactul lor asupra mediului, nu prezic neaparat si atitudinea viitoare. In timp ce Austria si Germania conduc grupul in ceea ce priveste grija actuala, ambele sunt sub medie in ceea ce priveste eforturile viitoare in a deveni mai ecologici. Acest lucru se poate datora faptului ca oamenii din aceste tari sunt destul de multumiti de eforturile lor actuale, au obtinut deja un nivel inalt de constientizare privind sustenabilitatea sau pur si simplu asteapta ca altii sa aiba mai multa initiativa in viitor”, a subliniat Maria Ferreira Sequeda.
Respondentii din Belgia si Franta au, in schimb, o atitudine negativa fata de locuintele verzi in prezent (locurile 11 si 8) si, de asemenea, nu doresc sa imbunatateasca acest aspect in viitor, clasandu-se pe locurile 13 si 7 intre celelalte tari europene analizate. Atunci cand cauta o locuinta noua, jumatate dintre respondentii europeni au intrebat despre caracteristicile de eficienta energetica (53%) si aproape 60% s-au interesat despre vechimea proprietatii. De remarcat este insa ca motivatia a doua treimi dintre cei care au intrebat despre vechime, eficienta energetica si alte caracteristici ale casei a fost aceea de a se asigura ca isi pot plati facturile, cum sunt exemplele Cehiei (86%) si Marii Britanii (81%). In plus, sondajul a mai aratat ca opt din zece europeni ar considera utila o subventie guvernamentala la achizitia de instalatii eficiente din punct de vedere energetic pentru casele lor, acelasi procent fiind valabil si pentru subventionarea a jumatate din costul panourilor solare pentru casele lor.
Concluzia studiului ar fi ca, in Europa, cei mai multi respondenti n-ar aloca sume suplimentare pentru a reduce impactul traiului in locuintele proprii asupra mediului (considerand ca unitatile locative pe care le detin nu polueaza), iar o parte din acestia ii include pe cei care sustin ca fac deja destule demersuri pentru ca locuintele lor sa fie sustenabile. Pentru a descarca raportul in format complet, ce include si comunicatul cu metodologia de stabilire a Indexului Locuintelor Verzi, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter