RO EN
Coșul este gol

ANALIZA: Stabilizare a sectorului de elemente pentru acoperisuri

Piata autohtona a sistemelor pentru acoperisuri s-a situat, anul trecut, la 125 milioane de euro, in crestere cu 10% potrivit celor mai recente date disponibile pe piata, pentru anul in curs estimandu-se, cel mai probabil, o mentinere valorica a segmentului sau cel mult o crestere usoara, de maximum 5%. Ponderea invelitorilor metalice s-a majorat de la 51% in 2010 la 55% anul trecut, furnizorii locali de tigla metalica evaluand domeniul la aproximativ 70 milioane de euro, in crestere cu 6% fata de nivelul anului trecut. In ansamblu, in primele noua luni ale anului in curs in domeniu a fost estimata o stabilizare a activitatii, fiind urmata traiectoria autorizatiilor de construire emise in 2011 si in prima jumatate a acestui an, in timp ce pentru 2013 se previzioneaza o noua stagnare, la nivelul anului in curs. In acelasi timp, segmentul tiglelor ceramice, ce reprezinta circa 19% din piata, se inscrie pe un trend usor ascendent, pe fondul cresterii volumului lucrarilor de renovare. Se poate remarca faptul ca operatorii din domeniu sunt precauti in elaborarea unor estimari exacte, argumentand acest lucru prin faptul ca datele disponibile despre evolutia cererii sunt deseori contradictorii. Din punct de vedere al suprafetei livrate, piata sistemelor pentru acoperisuri a inregistrat o contractie de 4%, pana la aproximativ 25,6 milioane de metri patrati, tendinta estimata a se mentine si in 2012. Astfel, evolutia valorica a segmentului in detrimentul comenzilor poate fi explicata prin majorarea preturilor sistemelor ca urmare a cresterii cotatiilor principalelor materii prime (otel, petrol, gaze naturale), acestea fiind absorbite numai partial de producatori si distribuitori. Actualmente, in Romania sunt activi aproximativ 60 de producatori sau importatori de sisteme pentru acoperisuri, 40 dintre acestia fiind specializati in furnizarea de tigla metalica. In continuare, piata invelitorilor este sustinuta preponderent de proiectele de renovari, lipsa investitiilor in ansambluri rezidentiale noi reprezentand principalul impediment pentru dezvoltarea sectorului specific. De asemenea, comenzile din domeniu se datoreaza, in mare masura, proiectelor industriale si agricole finantate partial din fonduri structurale. Printre cele mai importante dificultati semnalate de reprezentantii companiilor specializate se afla efectele negative ale achitarii taxelor si impozitelor inainte de incasarea facturilor (ceea ce blocheaza de multe ori desfasurarea activitatii) si dezechilibrul dintre moneda europeana si cea nationala, acestea generand atat pierderi financiare, cat si descurajarea potentialilor investitori. Analiza completa a pietei locale de sisteme pentru acoperisuri poate fi lecturata in editia Octombrie 2012 a revistei Agenda Constructiilor. Pentru mai multe informatii, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter