RO EN
Coșul este gol

WETTERBEST: Piata locala de acoperisuri de 250 milioane euro, continua cresterea

In 2020, valoarea pietei de sisteme pentru acoperisuri din Romania a fost estimata la circa 250 de milioane de euro, acoperisurile metalice mentinandu-se pe primul loc in preferintele romanilor, cu o cota de piata de peste 70%. In 2021, chiar daca s-au inregistrat majorari semnificative ale preturilor materiilor prime, cererea de sisteme de invelitori metalice continua sa creasca, deoarece tot mai multi romani investesc in case, pe care le construiesc dupa propriile exigente. "Daca ar fi sa judecam dupa statisticile actuale, am putea spune ca piata de sisteme pentru acoperisuri ne va surprinde, in continuare, intr-un mod placut", spune Marian Pirvu, CEO al Wetterbest, producator de tigla metalica si accesorii.
In ultima perioada, in Romania, se inregistreaza o cerere mare pentru acoperisuri de culori inchise, "Peste 60% dintre comenzile pe care le preluam sunt pe negru, respectiv nuante de maro si gri, care prin simplitatea lor ofera mai multa eleganta. Cel mai probabil, aceste cereri sunt un rezultat al influentelor Europei Occidentale, unde vedem preponderent aceste culori la acoperisuri. In ceea ce priveste oferta Wetterbest, avem numeroase solicitari atat pentru produsele de tigla metalica din gamele traditionale, cat si pentru cele din game nou lansate, cum este, de exemplu, profilul Cardinal", a precizat managerul Wetterbest.
Piata locala de acoperisuri metalice se inscrie pe un trend crescator, producatorii remarcand o cerere in crestere pentru case in perioada pandemiei.
"Exista o cerere din ce in ce mai mare pentru case, deoarece, dupa perioada lockdown-ului, tot mai multi romani doresc un loc al lor, mai spatios, de preferabil cu un spatiu verde. Prin urmare, cererea pentru acoperisuri este si ea in crestere. Estimam ca in 2020 piata acoperisurilor a crescut cu 5%, chiar daca inceputul anului a fost mai slab din cauza pandemiei. In prima jumatate din 2021, din cauza cresterii preturilor, a fost o cerere mult mai mare, care s-a temperat in ultimele luni", mai spune Marian Pirvu.
Tot intre tendinte, managerul Wetterbest a remarcat faptul ca romanii cauta sa construiasca cu materiale calitative, pentru a asigura acoperisului o durata mai mare de utilizare si pentru a nu creste costurile destinate intretinerii. "Astfel, se inregistreaza o crestere de vanzari pentru acoperisurile cu protectie ridicata din gama Wetterbest, de tipul Suprem 50, un finisaj superior care asigura 50 de ani garantie la coroziune si cea mai mare rezistenta la raze ultraviolete, chiar si la altitudini mari sau in zone cu salinitate mare", a mai spus Marian Pirvu.
 
Proiectele de constructii noi castiga teren
Potrivit unui studiu Wetterbest, cea mai mare parte a volumelor de acoperisuri livrate in ultimii ani a mers catre renovari, in conditiile in care o mare parte din locuintele existente au acoperisuri vechi. Insa, in 2021, piata a cunoscut o crestere in principal datorita investitorilor imobiliari care construiesc ansambluri rezidentiale in zonele marilor orase, dar si beneficiarilor finali care construiesc case individuale. La nivel local, cele mai multe vanzari de materiale Wetterbest s-au realizat in nordul si centrul Romaniei. 
"In acest moment, dispunem de produse si solutii pentru fiecare proiect, care satisfac cele mai inalte exigente in materie de invelitori metalice pentru acoperisuri. Pregatim, de asemenea si lansarea de produse sau sortimente noi si avem in lucru cateva proiecte pe care le vom anunta in momentul potrivit. Obiectivele noastre pentru viitorul apropiat tin de imbunatatirea sistemului de distributie, respectiv a planului organizational, astfel incat produsul sa ajunga in conditii de siguranta la beneficiar, in cel mai scurt timp posibil", a mai spus Marian Pirvu.
Potrivit managerului, principalele provocari din aceasta perioada sunt legate de cresterea preturilor la materia prima si disponibilitatea acesteia.
"Dorim sa oferim atat calitate, cat si cantitate, intrand pe noi piete de distributie. In prezent, produsele Wetterbest sunt prezente in numeroase magazine DIY, respectiv la peste 400 de distribuitori locali. In ceea ce priveste majorarea preturilor din industrie, este o situatie reala pe care, din pacate, nu o putem controla. Din cauza pandemiei, importurile s-au scumpit si la fel si materiile prime. Aceste scumpiri s-au vazut inca de la sfarsitul anului trecut si estimam ca vor continua pe tot parcursului acestui an. Pentru a continua sa oferim produse avantajoase prin raportul calitate/ pret ne-am concentrat pe eficientizarea intregii activitati si din punct de vedere costuri", a adaugat managerul Wetterbest.
***
Wetterbest, producator local de sisteme pentru acoperisuri metalice si accesorii, si-a mentinut trendul ascendent al business-ului in 2020, atingand o cifra de afaceri de 62,2 milioane de euro. Unul dintre obiectivele Wetterbest, pe termen scurt, este reprezentat de extinderea vanzarilor si in afara Romaniei, exporturile reprezentand in acest moment 5% din cifra de afaceri a producatorului. Wetterbest detine doua unitati de productie in Baicoi (sediul central; Prahova) si Podari (Dolj), iar de la inceputul acestui an este detinuta integral de grupul Kingspan.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter