Compania TeraSteel (fosta Plastsistem), membra a grupului Teraplast si unul dintre cei mai importanti producatori autohtoni de panouri sandwich si structuri metalice zincate, are un nou director general de la 1 februarie 2017. Cosmin Patroiu a preluat functia de la Alexandru Stanean, care a fost desemnat director de export la nivelul grupului Teraplast.
Cosmin Patroiu s-a alaturat companiei in anul 2013, ca director comercial Plastsistem. In perioada 2003-2004 a lucrat in Cehia pentru firma Satjam SRO, ca director de export pentru relatia cu Ucraina, Germania, Bulgaria, Ungaria, Serbia si Romania, iar in 2004 a fost numit director general al Satjam Romania si a primit sarcina de a dezvolta prezenta pe piata locala a companiei cehe. Din 2006 pana in 2008 a fost director general in Romania al companiei Trimo Slovenia, producator de panouri sandwich ce a livrat pentru Ikea, Sun Plaza etc. Intre 2008 si 2013, managerul a fost director de vanzari pe segmentul de sisteme industriale la Arabesque, fiind responsabil de vanzarile in Romania si de exportul in tarile limitrofe, adica in Serbia si Bulgaria.
Cosmin Patroiu este de profesie economist, fiind absolvent al MBA-ului romano-canadian si are o experienta de peste 15 ani in domeniul materialelor pentru constructii.
"In perioada urmatoare ne vom concentra pe consolidarea pozitiei noastre pe piata interna, in paralel cu dezvoltarea prezentei pe pietele externe", a declarat noul manager.
***
TeraSteel ruleaza o cifra de afaceri anuala de circa 25 milioane de euro, peste 30% din aceasta valoare fiind realizata pe pietele externe. Compania exporta in Ungaria, Cehia, Bulgaria, Ucraina, Slovacia si Republica Moldova. In 2017, societatea aniverseaza zece ani de la demararea productiei de panouri termoizolante, perioada in care a evoluat de la locul 11 pe piata, la pozitia a doua, cu o cota de aproximativ 20% din segmentul de panouri cu spuma poliuretanica. In plus, compania este, incepand din 2015, liderul pietei de structuri metalice zincate. Productia se desfasoara integral in cadrul Parcului Industrial Teraplast, din Bistrita.