RO EN
Coșul este gol

ONE FLOREASCA CITY: Comisarii Garzii de Mediu au oprit temporar lucrarile

Deplasandu-se in teren, la sesizarea membrilor asociatiei „Salvati Bucurestiul”, comisarii Garzii Nationale de Mediu au constatat la fata locului, pe santierul proiectului One Floreasca City, din Capitala, ca dezvoltatorul imobiliar One United Properties (prin intermediul One Mircea Eliade Properties) nu s-a conformat deciziei instantei de a suspenda activitatea, astfel incat au solicitat oprirea lucrarilor, pana la finalizarea cauzei din dosarul nr. 26421/3/2018, aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, dupa cum se arata intr-un comunicat al asociatiei „Salvati Bucurestiul”.
Intr-adevar, in cauza respectiva, magistratii completului C39 Fond-CA, din cadrul sectiei a II-a de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bucuresti, au decis prin hotararea nr. 1435/2019, pronuntata la data de 4 martie 2019, sa admita cererea reclamantei (asociatia „Salvati Bucurestiul”), in contradictoriu cu parata One Mircea Eliade Properties si alti parati. Astfel, instanta „suspenda executarea HCGMB nr. 85/2011, acordul de mediu nr. 3/2017 si autorizatia de construire nr. 4/1564415/2018”, decizia fiind pronuntata cu recurs in 5 zile de la comunicare.
Pentru a-si sustine punctul de vedere, oficialii One United Properties au dat publicitatii, la randul lor, un comunicat prin intermediul caruia arata ca „asa cum am precizat in repetate randuri, activitatea de construire, desfasurata in prezent in santierul din Bucuresti, Sectorul 1, Calea Floreasca nr. 159-165, se realizeaza in baza autorizatiei de construire nr. 631/1663880, emisa de Primarul Municipiului Bucuresti la data de 27 noiembrie 2018. Inceperea executarii lucrarilor in baza acestei autorizatii de construire a fost anuntata si inregistrata la Inspectoratul de Stat in Constructii sub nr. 86336 din 17 decembrie 2018 si la Primaria Municipiului Bucuresti sub nr. 1691744 din 18 decembrie 2018. Autorizatia de construire nr. 631/1663880 din 27 noiembrie 2018 a fost emisa in baza unei documentatii care contine toate acordurile si avizele impuse de lege si solicitate prin noul certificatul de urbanism, obtinut special in acest scop. Printre aceste avize se numara si avizul de mediu nr. 7332, emis de Agentia pentru Protectia Mediului Bucuresti la data de 15 martie 2018, unde se mentioneaza ca «proiectul propus nu se supune procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului si de evaluare adecvata». Reprezentantii Garzii de Mediu s-au aflat in eroare atunci cand, in cursul inspectiei din data de 19 martie 2019, au considerat ca lucrarile desfasurate in santier sunt realizate in baza actelor suspendate, cand de fapt, activitatea de edificare se desfasura in baza actelor mentionate in paragraful anterior, aspect facut public inclusiv din luna decembrie a anului 2018. Desi, acest aspect a fost comunicat comisarilor Garzii de Mediu, acestia au ajuns la concluzia eronata ca lucrarile desfasurate in santier se efectueaza in baza actelor suspendate, desi, in mod evident, nu aveau nici pregatirea si nici competenta pentru a stabili o astfel de situatie de fapt. In schimb, sustinerile noastre au fost confirmate inclusiv de catre reprezentantii Serviciului de Control – Disciplina in Constructii, care, ca urmare a inspectiei realizate in santier la data de 26 martie 2019, au intocmit procesul-verbal de inspectie nr. 5537 din 26 martie 2019, prin care au retinut faptul ca «One Mircea Eliade Properties executa lucrari de construire in baza Autorizatiei de Construire nr. 631/2018 emisa de Primarul Municipiului Bucuresti». Reiteram faptul ca, din cunostintele noastre, pana in prezent, nici autorizatia de construire nr. 631/1663880 din 27 noiembrie 2018 si nici avizele sau acordurile care stau la baza emiterii sale nu au fost contestate nici la autoritatile emitente si nici in instanta, bucurandu-se astfel, in continuare, de prezumtie de legalitate”.
***
Anterior, referindu-se la decizia Tribunalului Bucuresti din dosarul 26421/3/2018, reclamantii (asociatia „Salvati Bucurestiul” si asociatia „SOS Orasul”) au subliniat ca, la inceputul anului 2018, compania One United Properties, unul dintre cei mai importanti dezvoltatori imobiliari din Bucuresti, a anuntat demararea proiectului mixt One Floreasca City, reprezentand o investitie in valoare de 100 de milioane de euro, dezvoltata pe fosta platforma Automatica. Proiectul urma sa includa trei cladiri-turn care vor insuma 250 de apartamente exclusiviste (doua imobile-turnuri P+15E si inca unul, P+20E), cu vedere spre Parcul Floreasca si Lacul Floreasca, o cladire de birouri One Tower (P+16E), care insumeaza 24.000 de metri patrati inchiriabili de spatii de birouri si care va beneficia de o suprafata pe etaj de 1.450 mp, dar si o zona comerciala, pe platforma fostei hale Ford, care va fi dezvoltata de Auchan Romania.
„Desi s-a anuntat ca un proiect cu reale beneficii atat pentru comunitate, cat si pentru autoritatile locale, acesta a fost contestat de catre Grupul de initiativa Floreasca Civica, grup ce reprezinta interesele cetatenilor din cartierul Floreasca. Criticile si nemultumirile vizau atat impactul negativ asupra mediului, cat si a indicatorilor de urbanism a celor patru turnuri planificate a fi construite. In urma actiunii civile initiate de Grupul de initiativa Floreasca Civica in instanta, luni, 4 martie a.c., Tribunalul Bucuresti a dispus anularea autorizatiei de construire nr. 4/1564415/2018, blocand astfel dezvoltarea proiectului si oferind castig de cauza cetatenilor ingrijorati de exploatarea neconforma a terenului si de viitoarele efecte negative asupra vietii lor, dar si asupra mediului”, sustineau reclamantii, la data de 7 martie a.c.
La randul sau, la aceeasi data, reprezentantul paratei One Mircea Eliade Properties – si anume One United Properties – a reactionat, subliniind printre altele ca „lucrarile la One Floreasca City respecta toata legislatia in vigoare si au fost demarate dupa obtinerea tuturor autorizatiilor prevazute de lege. One Mircea Eliade Properties, compania care coordoneaza proiectul One Floreasca City, parte a grupului One United Properties, a luat cunostinta de solutia pronuntata la 4 martie 2019, in dosarul nr. 26421/3/2018 al Tribunalului Bucuresti, si va face recurs conform termenului legal. Inca de la inceput compania a fost preocupata de respectarea, ca de altfel in toate proiectele sale, a tuturor cerintelor legislative si de mediu impuse de autoritati”. Pentru mai multe informatii despre acest dosar, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter