RO EN
Coșul este gol

PMB: Buget de peste 620 milioane euro pentru infrastructura, sanatate si consolidari

Bugetul Primariei Capitalei pentru anul 2019: peste 370 de milioane de euro pentru infrastructura, modernizarea transportului in comun si reabilitarea arterelor, 85 de milioane de euro pentru domeniul sanatatii, 38 de milioane de euro pentru consolidari, 128 de milioane de euro pentru asistenta sociala, destinati atat proiectelor in derulare, cat si stimulentelor financiare pentru tineri si categoriille sociale vulnerabile.
Primarul General, Gabriela Firea: "Desi suma previzionata a fi alocata Bucurestiului de la bugetul de stat este in acest an mai mica cu peste 20%, actuala strategie administrativa are prioritati clare si nu vom face rabat de la calitatea lucrarilor pe care trebuie sa le realizam, nu vom opri investitiile in sanatate, in infrastructura sau transporturi, pentru ca bucurestenii au nevoie de servicii publice de calitate, de spitale sigure, dotate cu aparatura ultramoderna, sosele si strazi fara gropi, de cultura si educatie. Voi face tot ce imi sta in putinta ca Primar General astfel incat bucurestenii sa nu sufere din cauza acestor ajustari ale bugetului Primariei Capitalei. Totodata, vom depune toate eforturile pentru a identifica alte surse de venit, pentru completarea bugetului. Reamintesc faptul ca din acest buget achitam subventii pentru transportul in comun pentru sute de mii de bucuresteni, precum si subventiile RADET, reabilitam poduri si pasaje, consolidam cladiri monument istoric, construim spitale, finantam 18 institutii de spectacol si muzee si platim stimulente financiare pentru tineri si pentru categoriile sociale care au nevoie de sprijinul nostru".
Infrastructura - Peste 373 de milioane de euro pentru infrastructura rutiera, modernizarea mijloacelor de transport in comun, fluidizarea traficului si subventii STB
Din aceste fonduri Primaria Capitalei, prin directiile de specialitate, va finaliza proiectele aflate in derulare, va initia proiecte noi menite sa fluidizeze traficul de Capitala, va achizitiona mijloace de transport in comun moderne si nepoluante, va reabilita strazile, podurile si pasajele. Astfel, pe langa cele 400 de autobuze noi (contractate anul trecut) se vor mai achizitiona, intr-o prima etapa, 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 30 de autobuze hibrid si 100 de autobuze electrice.
De asemenea, se vor moderniza statiile de tramvai, troleibuz si autobuz, prin achizitionarea de mobilier urban si se vor moderniza 10 km de linii de tramvai. Pentru subventia STB, prin proiectul de buget, vor fi alocati, intr-o prima etapa, 170 de milioane de euro.
Penetratii, Strapungeri, Supralargiri, Pasaje
Lucrari in continuare:
- Penetratie Splaiul Independentei - Ciurel - Autostrada Bucuresti - Pitesti - Nodul Virtutii va fi finalizat pana la sfarsitul anului 2019. Buget alocat - aproximativ 11 milioane euro.
- Supralargire Fabrica de Glucoza: au fost finalizate lucrarile de demolari, au inceput lucrarile la zidurile de sprijin si au fost incepute lucrarile de relocare a utilitatilor. Buget alocat - 8,5 milioane euro.
- Strapungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu: lucrarea este finalizata in proportie de 90%. Mai sunt de executat lucrari neprevazute in contract: iluminat public, iluminat arhitectural, semaforizare intersectii si separatoare de sensuri, dupa semnarea actului aditional. Buget alocat - aproximativ 3 milioane euro.
- Modernizare Piata Eroii Revolutiei si Pasaj Pietonal: dupa obtinerea autorizatiei de construire urmeaza sa se dea ordinul de incepere a lucrarilor. Buget alocat - aprox. 1 milion euro.
- Reabilitare sistem rutier si linii de tramvai-Bd Aerogarii - Finalizarea buclei de intoarcere pentru linia de tramvai 5: Buget alocat - aprox. 1 milion euro.
- Demararea lucrarilor pentru finalizarea nodului intermodal de la Cora Pantelimon: Buget alocat - aproximativ 8 milioane euro.
Lucrari noi:
- Penetratie Prelungirea Ghencea Domnesti si Supralargire Bd Ghencea si Str. Brasov si Terminal tramvai 41: s-au finalizat studiul de fezabilitate si proiectul tehnic. Urmeaza consemnarea banilor pentru finalizarea procedurii de expropiere, dupa care se poate demara procedura de achizitie pentru executia lucrarilor si a serviciilor de consultanta, dupa aprobare bugetului. Buget alocat aproximativ 20 de milioane de euro.
- Strapungere Bd. Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu - intersectia Vitan Barzesti Etapa a II-a: s-a finalizat studiul de fezabilitate, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici. Dupa finalizarea proiectului tehnic si obtinerea autorizatiei de construire, se vor demara procedurile de achizitie pentru executia lucrarilor. Dupa aprobarea bugetului urmeaza consemnarea banilor pentru finalizarea procedurii de expropriere. Buget alocat - aprox. 2 milioane euro.
- Pasaj Dna Ghica: s-a finalizat studiul de fezabilitate si s-au aprobat indicatorii tehnico-economici. Dupa aprobarea bugetului se poate demara procedura de achizitie pentru executia proiectului tehnic si a lucrarilor.
- Nod Avionului - Inchidere Inel Median: s-a finalizat studiul de fezabilitate si s-au aprobat indicatorii tehnico-economici. Dupa aprobarea bugetului se poate demara procedura de achizitie pentru executia proiectului tehnic si a lucrarilor.
Alte cheltuieli de investitii - studii documentatii
Se vor aloca sume pentru realizarea studiilor de fezabilitate necesare pentru demararea urmatoarelor proiecte:
- Pasaj denivelat sos. Petricani-sos. Bucuresti Nord (Voluntari)
- Artera de legatura intre Sos. Pipera, Dimitrie Pompei si Fabrica de Glucoza
- Strapungere Valea Cascadelor-Prelungirea Ghencea
- Expertiza tehnica DALI pentru Rabilitare sistem rutier si linie de tramvai Bdul Chisinau
- De asemenea, se vor moderniza depourile Bucurestii Noi, Bujoreni si Berceni si se vor demara procedurile pentru achizitia studiilor de solutii si taxa de conectare in vederea realizarii statiilor de incarcare lenta a autobuzelor electrice.
In ceea ce priveste lucrarile de reabilitare si modernizare a arterelor din Capitala, a podurilor si pasajelor, dar si modernizarea sistemului de semaforizare si siguranta traficului s-au alocat peste 22 de milioane de euro.
Exemple:
- modernizare instalatii semaforizare si integrare in sistem BTMS: aproximativ 2,9 milioane euro;
- intretinere instalatii semaforizare (service, revizii si reparatii) - aprox. 2,5 milioane euro.
- lucrari de semnalizare rutiera pentru sistematizarea si cresterea sigurantei circulatiei (marcaje rutiere, indicatoare, panouri semnalizare si limitatoare de viteza etc.) - aprox. 1,2 milioane euro.
- reabilitare sistem rutier - aprox 15 milioane euro
- finalizarea lucrarilor de consolidare si reabilitare poduri Mihai Bravu si Straulesti si demararea lucrarilor de modernizare pentru podul Grand - aprox. 650.000 de euro;
De asemenea, se vor demara licitatiile pentru reabilitarea podurilor Fundeni, Ciurel, Opera, pasajului Unirii, podului Timpuri Noi (pentru care s-au finalizat studiile de fezabilitate, au fost aprobati indicatorii tehnico-economici). Totodata, se vor demara licitatii si pentru 9 pasarele pietonale, pentru care s-au finalizat studiile de fezabilitate, au fost aprobati indicatorii tehnico-economici.
Servicii Publice
Printre lucrarile de investitii in serviciile publice amintim continuarea lucrarilor la cartierul Henri Coanda "Realizarea retelelor publice de alimentare cu apa, canalizare, iluminat public, precum si a drumurilor aferente Ansamblului de locuinte "Henri Coanda" lot 1 si 2 - lucrari in continuare" - 10,6 milioane de euro;
Lucrari de investitii ale Radet, reabilitarea sistemului de termoficare a municipiului Bucuresti (sapte obiective insumand o lungime de traseu de 31,62 km), modernizare centrala termica Amzei - aproximativ 21 de milioane de euro.
De asemenea, pentru asigurarea serviciului de iluminat public din Municipiul Bucuresti vor fi alocate 19 milioane de euro iar pentru programul unitar de actiune de combatere a vectorilor sobolani si tantari - 4,4 milioane de euro. Subliniem faptul ca subventia RADET (diferenta de pret la energia termica furnizata populatiei) - este de 170 de milioane de euro.
Consolidari
Administratia Municipala pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic a solicitat pentru anul 2019 un buget de aproximativ 38 de milioane de euro pentru continuarea programului de consolidare demarat in anii trecuti, care include in prezent 195 de cladiri din cele 349 de cladiri incadrate in clasa I de Risc Seismic.
Din iulie 2017 si pana in prezent au fost intreprinse actiuni in ceea ce priveste peste jumatate dintre imobilele aflate in acest moment pe lista cladirilor cu risc seismic, la categoria RS I, dupa cum urmeaza:
- In 100 de imobile - au fost executate lucrarile de punere in siguranta, iar o parte dintre imobile au intrat deja in procesul de consolidare si restaurare (10 cladiri + alte 4 urmeaza sa intre in lucru). Toate sunt in zone protejate, iar majoritatea sunt monumente istorice.
- 46 de imobile (100.000 de metri patrati) - sunt in acest moment in stadiul de revizuire a proiectelor tehnice, reproiectare, realizare a expertizelor tehnice sau a DALI. (Contractele au fost atribuite catre Compania Municipala Dezvoltare Durabila Bucuresti si Trustul de Cladiri Metropolitane Bucuresti).
- Alte 11 imobile - au trecut de la Directia Generala de Investitii la Administratia Cladirilor cu Risc Seismic. (Contractele au fost obtinute de societati private, insa lucrarile au fost blocate ani la rand de revendicari financiare si de amanari. In acest moment contractele au fost reziliate, iar lucrarile vor fi predate catre Compania Municipala Consolidari Bucuresti).
- 38 de imobile - proprietarii persoane fizice au fost autorizati de catre PMB pentru a realiza lucrarile de consolidare cu forte proprii.
In total, 195 de cladiri incadrate in categoria RS I sunt in proces de consolidare, peste jumatate dintre cele 349 de cladiri incadrate la RS1.
De asemenea, bugetul este necesar pentru demararea lucrarilor de reabilitare a fatadelor, potrivit regulamentului aprobat in anul 2018. Sume importante sunt necesare si pentru continuarea achizitiei de pe piata libera a cel putin 100 de apartamente de necesitate. In prezent, toate cele 128 de apartamente situate in Blocurile Gemene din Piata Natiunilor Unite sunt ocupate. Totodata bugetul va asigura si finalizarea lucrarilor in cazul imobilelor unde procesul de consolidare este intr-un stadiu avansat de executie.
85 de milioane de euro pentru sanatate
Concret, anul acesta domeniul sanatatii va beneficia de peste 85 de milioane de euro, destinati atat investitiilor in continuare, cat si proiectelor noi pentru toate cele 19 spitale aflate in administrarea Primariei Capitalei. Fonduri consistente vor fi alocate pentru continuarea proiectelor de modernizare si dotare a cabinetelor din reteaua de medicina scolara precum si pentru continuarea proiectelor si programelor derulate de Administratia Spitalelor.
Astfel se vor realiza investitii pentru toate spitalele aflate in subordine, dintre care exemplificam:
- Construire Ambulatoriu Spital de Boli Infectioase si Tropicale "Dr. Victor Babes";
- Reabilitare Bloc Operator Chirurgie pentru Spitalul Clinic "Dr. I. Cantacuzino";
- Reconstructia, reamenajarea, modernizarea si echiparea Spitalului Clinic de Ortopedie „Foisor” (finalizarea proiectului, prin executia lucrarilor la Corpul A si a parcarii subterane a Spitalului);
- “Extinderea - Modernizarea si Echiparea Spitalului Clinic de Copii “Doctor Victor Gomoiu” (dotarea sectiilor nou infiintate);
- Modernizare-supraetajare si reamenajare Corp C2-Centrul Clinic de Boli Reumatismale Dr. Ion Stoia - finalizare proiect;
- Achizitie imobile pentru Reteaua Metropolitana de centre pentru sanatatea femeii "Sfanta Agatha"
De asemenea, vor fi demarate procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate a Spitalului Metropolitan cu functii complementare, Centru de Excelenta, Campus Universitar. In acest sens, intr-o prima etapa, in bugetul pentru anul 2019, a fost prevazuta suma de 2,5 milioane euro.
Proiecte - Programe (demarate in 2018)
- Proiect FIV "O sansa pentru cuplurile infertile", care prevede acordarea de sprijin financiar cu o valoare totala de pana la 13.800 lei/cuplu infertil din Bucuresti. In doar sase luni, proiectul demarat in iunie 2018 a inregistrat 1.000 de beneficiari si va fi preluat de mai multe primarii din tara.
- Proiect “Consultatii stomatologice si aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucuresti”, care prevede acordarea unui sprijin financiar pentru elevii din Municipiul Bucuresti cu varsta intre 7-16 ani privind aplicarea de aparate ortodontice mobile. Pana in prezent sunt 500 elevi beneficiari.
- Proiect „Testarea genetica la cancerul de san in stadii incipiente”, care prevede acordarea unui sprijin financiar privind decontarea unei proceduri medicale de test genetic pentru femei, diagnosticate cu cancer mamar in stadii incipiente. Pana in prezent s-au inregistrat aproximativ 500 de dosare care au fost validate si pentru care se vor emite vouchere.
- Proiect „Newborn - Oncofertilitate”, care prevede acordarea de sprijin financiar pentru persoanele diagnosticate cu cancer, in vederea prezervarii potentialului fertil prin prelevarea si crioconservarea materialului genetic. Pana in prezent s-au inregistrat aproximativ 200 de dosare, care au fost inregistrate si validate.
- Proiect “SMILE”, care prevede acordarea de sprijin financiar, pentru copii din Municipiul Bucuresti, privind aplicarea de aparate ortodontice fixe - reprezentand aprox. 10.000 elevi.
- Proiect “SANATATE PRIN SPORT”, care prevede furnizarea de servicii medicale pentru sportivi legitimati din Municipiul Bucuresti cu varsta intre 5-18 ani - reprezentand aprox. 28.000 elevi.
Totodata, anul acesta vor fi livrate si achitate restul de 96 de ambulante, din cele 106 achizitionate de Primaria Capitalei (in valoare de 10 milioane de euro) si vor fi puse la dispozitia Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov.
Asistenta sociala - Un buget total de aproximativ 128 milioane euro
Totodata, DGASMB va demara in acest an doua proiecte noi:
1. "Banca de Alimente" - un complex format dintr-o banca de alimente, o cantina sociala cu 200 de locuri, un centru de tranzit pentru tinerii care parasesc sistemul de protectie a copilului, dar si un centru de urgenta pentru mame si copii. Suma alocata - 5,2 milioane euro.
2. Centru de Ingrijire si Educatie Timpurie pentru copii 0 - 3 ani, centru situat in strada Soldat Raducanu nr.3, sector 1. Centrele Antante isi largesc activitatea, astfel ca DGASMB isi propune infiintarea unui nou centru, cu o capacitate estimativa de 30 de locuri - suma alocata - 524.000 de euro
Investitii - 60 milioane euro
Directia Generala Investitii are in derulare o serie de proiecte importante demarate in anii anteriori, precum si proiecte la care au fost finalizate proiectele tehnice, urmand ca in cursul anului 2019, sa fie atribuite si demarate contractele de executie.
Printre acestea mentionam:
1. Proiecte in derulare
- Modernizare Patinoar Flamaropol - bugetul alocat pentru continuarea lucrarilor este de aproximativ 6 milioane de euro.
- Modernizare si reabilitare imobil Regina Elisabeta nr. 29-31 - lucrarile sunt in desfasurare, necesarul pe anul 2019 fiind de 4,2 milioane euro;
- Restaurare si punere in valoare Palatul Voievodal Curtea Veche; necesarul este de 3 milioane euro;
- Achizitie 177 apartamente pentru cadre medicale; necesar - 20 de milioane de euro;
- Realizarea pistelor de biciclete in zona centrala a Municipiului Bucuresti;
- Sunt in executie un numar de 6 Sali de sport (in sectorul 3);
- Alte 5 sali de sport (sectorul 6) au proiectele tehnice in faza de finalizare; dupa finalizarea acestora se va putea demara procedura de atribuire a lucrarilor de executie.
Suma totala necesara pentru realizarea celor 11 sali de sport este de aproximativ 10 milioane de euro.
2. Proiecte noi
- 17 policlinici - realizare expertize tehnice si documentatii de avizare a lucrarilor de interventie;
- 4 gradinite in sectorul 2 - stadiu de proiectare si executie;
- 5 after-school in sectorul 5 - proiectare si executie;
- realizare SF si PUZ in vederea demararii proiectarii si executiei lucrarilor la viitoarea Sala Multifunctionala din incinta complexului Sportiv Lia Manoliu;
- Reabilitare si modernizare teatre (Centrul Cultural Lumina, Teatru Mic, Teatru F. Mic, Teatrul Bulandra);
Mediu
Directia de Mediu are in vedere mai multe obiective pentru anul 2019, dintre care mentionam
- "Programul de stimulare a eliminarii din traficul bucurestean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere", prin decontarea eco-voucherelor 9.6 milioane euro;
- Finalizarea statiei de epurare Glina etapa a II a - 60 milioane euro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter