RO EN
Coșul este gol

Peste 37 de proiecte, in portofoliul Adama Holding Ltd.

 

David Flusberg (33 de ani)
Functia / firma:
co-fondator si presedinte Adama Holding Ltd.;
Experienta profesionala: 5 ani de activitate la Boston Consulting Group (ce desfasoara activitati de management si consultanta de strategie la nivel mondial);
Studii:
BA in Economie la Universitatea Harvard.

Compania Adama a deschis, in 2004, primul sediu din Bucuresti, trei ani mai tarziu avand in portofoliul propriu peste 14.000 de unitati rezidentiale si 250.000 mp de spatii comerciale / de birouri, aflate in stadiul de planificare sau dezvoltare. In 2007, societatea a incheiat parteneriate strategice cu firmele Immoeast si Lehman Brothers Global Real Estate Finance Group, cand au fost preluate 25%, respectiv 5% din actiunile companiei. Adama Holding Ltd. detine, in prezent, opt sucursale in 5 tari: Romania, Ucraina, Turcia, Croatia si Moldova.

 

- Cum a evoluat, in 2007, piata imobiliara?

- Piata proiectelor rezidentiale din Romania a fost dominata, pana de curand, de intreprinzatori individuali ce tindeau spre o maximizare a profiturilor pe termen scurt in cadrul unor proiecte de dimensiuni reduse. Planificarea la nivel international sau standardele de calitate lipseau cu desavarsire, insa aveau succes datorita lipsei de competitie si a dezechilibrului major dintre cerere si oferta. In timp, domeniul imobiliar a cunoscut o dezvoltare puternica, caracterizata printr-o cerere mare de locuinte, fiind necesara o perioada lunga pentru a fi egalata de oferta. In aceasta chestiune, o contributie importanta o au si bancile, interesate sa castige un segment din piata autohtona a produselor de creditare imobiliara / ipotecara. Oferta imprumuturilor devine din ce in ce mai atractiva, contribuind, astfel, la majorarea cererii de locuinte pentru populatia cu venituri medii.

- Care este valoarea totala a investitiilor?
- Avem initiate peste 37 de proiecte imobiliare (aflate in diverse stadii de planificare si executie), a caror valoare totala este de aproximativ 1,5 miliarde euro, ce totalizeaza circa 14.000 de unitati rezidentiale si 250.000 mp de spatii comerciale / birouri. Suntem unul dintre cei mai mari dezvoltatori de ansambluri rezidentiale din Romania, in portofoliul caruia se afla, in faza de constructie, numeroase obiective. Pentru anul in curs preconizam livrarea a cateva sute de apartamente. De asemenea, pentru intervalul urmator, avem in vedere lansarea a peste 10 proiecte in Bucuresti, Brasov, Ploiesti, Arad, Bacau sau Oradea.

- Caracterizati starea concurentiala.
- Prezenta dezvoltatorilor straini, care au stabilite strategii pe termen lung, impune standarde ridicate de calitate datorita introducerii unei oferte diverse. Totusi, consideram ca piata se va reduce la existenta catorva lideri majori, iar noi suntem pregatiti sa facem parte din acesta categorie.

- Cum apreciati evolutia pietei imobiliare in perioada urmatoare?
- Pe segmentul rezidential previzionam o majorare a cererii si a interesului institutiilor financiare de a-si asigura investitia, prin achizitionarea unui numar mare de apartamente. Acest lucru este valabil nu doar pentru investitiile pe termen scurt (cu retrageri rapide de fonduri), ci si pentru planurile de afaceri de durata, ce au ca scop obtinerea unui profit pe termen lung. Aceste schimbari vor duce la o extindere sporita a pietei de inchirieri a apartamentelor si va creste, in acelasi timp, segmentul de piata al celor care opteaza pentru o proprietate nou-construita (cu infrastructura moderna, standarde inalte de confort, asigurand o mai buna calitate a vietii si reprezentand o investitie mai valoroasa). In ceea ce priveste sectorul cladirilor de birouri, se observa o scadere a nivelului dobanzilor aplicate tranzactiilor imobiliare, ceea ce dovedeste o sporire a increderii in piata din partea investitorilor si, totodata, o stabilitate mai mare a chiriilor.

- Cu ce probleme va confruntati in desfasurarea activitatii?
- Una dintre principalele dificultati cu care ne confruntam este lipsa infrastructurii. Solutia o constituie efortul cumulat al dezvoltatorilor de a solicita o mai buna intrebuintare a fondurilor UE sau proprii pentru a construi drumuri. O alta problema este cea a lipsei antreprenorilor care sa realizeze lucrari de calitate, situatie care poate fi rezolvata prin asocierea dezvoltatorilor cu firme de constructii internationale pentru a se mari, astfel, competitivitatea. De asemenea, poate fi mentionata si greutatea obtinerii de ipoteci de catre populatia cu venituri medii in cazul in care se restrang facilitatile la creditele internationale. Pentru aceasta, solutia o reprezinta ajutorul acordat clientilor de catre developeri in «customizarea» de pachete ipotecare si o mai buna intelegere din partea bancilor a cerintelor clientilor. Informatii suplimentare, lawww.adama.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter