RO EN
Coșul este gol

IANCU GUDA: Firmele de constructii detin 15% din totalul creditelor acordate

In articolul anterior am analizat decapitalizarea companiilor active in Romania, fenomen care a luat amploare in ultimii doi ani (2016 si 2017) in contextul diminuarii impozitului asupra dividendelor de la 16% la 5% precum si a lipsei de predictibilitate privind evolutia viitoare a contextului fiscal. Astfel, dividendele distribuite in anul 2016 reprezinta cat nivelul cumulat al acestora in perioada 2008-2015, iar anul 2017 inregistreaza chiar o dublare a acestora fata de anul anterior. Decapitalizarea companiilor inseamna, implicit, cresterea gradului de indatorare. Acest lucru se intampla inclusiv in situatiile in care firmele NU contracteaza imprumuturi suplimentare (credit bancar sau comercial) pentru plata dividendelor, deorece gradul de indatorare creste din cauza efectului de baza (datoriile se raporteaza la active mai mici, diminuate de trezoreria in scadere).
Cred ca indatorarea companiilor a trecut prin doua etape in ultimul deceniu:
- Perioada 2008-2011, cand gradul de indatorare al companiilor active in Romania a crescut de la 65% (anul 2008) la 76% (anul 2011 — vezi graficul 1), in contextul impactului pe plan local al crizei financiare internationale, care a determinat cresterea numarului de companii intrate in insolventa la maximul istoric in Romania (vezi graficul 2) si pierderi foarte mari cauzate creditorilor (banci si furnizori). Pe de o parte, nivelul vanzarilor a scazut dramatic, investitiile s-au diminuat din cauza dificultatilor de finantare, ceea a determinat scaderea activelor. Pe de alta parte, extinderea termenelor de plata catre furnizori si restantele acumulate la creditele bancare au dus la cresterea datoriilor. Deci, prima etapa de indatorare a fost generata din factori cu preponderenta extrinseci cu efect temporar (trecator)
- Perioada 2015-2017, cand gradul de indatorare a crescut pe fondul cresterii economice peste potential (supraincalzirii economiei), care s-a suprapus cu decapitalizarea companiilor din cauza distribuirii accelerate a dividendelor. Astfel, aceasta etapa cred ca a fost generata intrinsec, prin decizia actionarilor de a distribui profitul catre dividende.
De aceea, in acest articol, mi-am propus sa vad industriile care inregistreaza cel mai rapid ritm de crestere al gradului de indatorare in ultimul deceniu, precum si sectoarele cu cel mai ridicat levier financiar la finalul anului 2017.
Pentru a filtra sectoarele reprezentative, au fost aplicate urmatoarele filtre:
- au fost considerate doar sectoarele care au cel putin 100 de companii active si care inregistreaza veniturilor consolidate de cel putin 100 mil. Lei
- au fost eliminate sectoarele unde deviatiile extreme (cresteri / scaderi semnificative) au fost cauzate de iesirea / inmatricularea unor companii importante. Pe de o parte, intreruperea activitatii unor companii importante poate cauza scaderea datoriilor inregistrate la nivel sectorial (in general firmele insolvente inregistreaza un grad ridicat de indatorare), desi firmele ramase raporteaza datorii in crestere (efectul de supravietuire a fost eliminat). Pe de alta parte, inmatricularea unor companii mari (multinationale) care inregistreaza datorii semnificative din primul an (majoritatea contractate de la compania mama) poate determina cresterea datoriilor inregistrate la nivel sectorial, desi restul firmelor active rapoarteaza datorii in scadere (efectul de regenerare a fost eliminat).
Analiza trendurilor pe termen lung
Urmatorul grafic si tabel surprind evolutia in ultimul deceniu a gradului de indatorare consolidat la nivel sectorial. Se observa urmatoarele tendinte:
- fenomenul cresterii gradului de indatorare este generalizat in randul sectoarelor de activitate. Astfel, doar 5 din 23 de sectoare inregistreaza o scadere a gradului de indatorare in ultimul deceniu (cele marcate cu DOWN in a doua coloana
- majoritatea sectoarelor inregistreaza un grad de indatorare peste pragul maxim recomandat prin normele de analiza financiara, respectiv 65% (intr-adevar, mult mai valabil in cazul activitatii de productie)
- aproximativ jumatate din totalul datoriilor inregistrate de companiile active in Romania (in suma absoluta) este concentrata in 5 sectoare-Comert cu ridicata si distributie (14,9%), Constructii ( 14,8%), Tranzactii imobiliare (8,2%), Comert cu amanuntul (8,2%), Industria de masini si echipamente (6%). Acest lucru nu este deloc bun, si in urmatoarele idei explic de ce
- 13,4% din totalul creditelor acordate de sectorul bancar este orientat catre sectorul constructiilor, comparativ cu nivelul maxim inregistrat in anul 2009, respectiv 17,7%. In ciuda acestui fapt, ponderea constructiilor in formarea PIB ese de 6%, de 2,3 ori mai mica comparativ cu ponderea creditului bancar. Deci, sectorul constructiilor este supracreditat prin comparatie cu aportul acestuia la formarea PIB, ceea ce reflecta implicit un risc superior raportat la valoarea adaugata a sectorului constructiilor comparativ cu alte sectoare
- Aproximativ 160.000 din cele 500.000 de companii active in Romania isi desfasoara activitatea in sectorul consumului cu ridicata (distributie) sau amanuntul (retail). Deloc intamplator, firmele active in aceste doua sectoare concentreaza un sfert din totalul datoriilor contractate la nivelul mediului de afaceri. PIB-ul tarii noastre din ultimii 25 de ani este format in proportie de 73% din consum, ceea ce reflecta ca modelul de crestere economica este bazat pe consum. De ce nu este bine acest lucru? Pur si simplu pentru ca nu producem la nivelul consumului, ceea ce induce multa prociclicitate (volatilitate) companiilor active in acest sector. Practic, firmele active in comertul cu amanuntul si ridicata (aproximativ o treime din companiile active in Romania!), o duc bine in etapa de expansiune, si au reale probleme in etapa de recesiune, ceea ce se reflecta intr-un comportament de plata volatil catre creditori (furnizori, banci, stat — in ordinea aceasta!)
Analiza trendurilor pe termen scurt
- inlocuirea graduala a comertului traditional (prinstanduri, chioscuri sau pietele clasice) in contextul extinderii marilor supermarketuri si lanturi internationale de retail care se orienteaza catre importuri de produse alimentare pentru satisfacerea consumului supradimensionat. Acest trend se reflecta si in evolutia foarte proasta a companiilor active in sectorul comertului clasic (gradul de indatorare foarte ridicat, scaderea veniturilor cu 41% in ultimul deceniu)
- ingenuncherea industriei de textile pe intreg lantul (productie, distributie, retail), care este distrusa de majorarea salariului minim pe economie, a cheltuielilor ridicate de transport si costurilor de finantare (acest sector inregistreaza o scadere cu 15% a veniturilor in ultimul deceniu si un grad de indatorare foarte ridicat)
in contextul dezvoltarii segmentului online si a vitezei foarte bune de acces la internet, sectoare precum editarea ziarelor inregistreaza cel mai ridicat grad de indatorare din Romania (247%) si o scadere record a veniturilor in ultimul deceniu (-66%)
- progresul tehnologic si reinventarea unor Servicii de transport (precum Uber) ridica reale probleme companiilor active in sectorul transporturilor cu taxiuri, care inregistreaza un grad foarte ridicat de indatorare (112%) si o scadere a veniturilor cu peste 20% in ultimul an
- serviciile de intretinere corporala (activitati de fitness si de infrumusetare) nu inregistreaza o situatie financiara foarte buna, in contexul supraindatorarii si capitalurilor proprii negative. Doar cateva companii o duc bine in aceste sectoare (si acestea distribuie profiturile catre dividende sau investesc pe termen lung), in rest, majoritatea companiilor o duc foarte prost din cauza stilului de viata relativ neingrijit al majoritatii populatiei din orasele mici si medii (pentru ca intretinerea corporala si infrumusetarea la sat se face mai mult pe cai naturale)
- sectoarele care inregistreaza un grad redus de indatorare se regasesc in zona serviciilor (consultanta, editare jocuri online, cercetare - dezvoltare, activitati ale brokerilor de asigurari, prelucrarea datelor si administrarea paginilor web, studierea pietei si sondarea opiniei publice), unde capitalul uman este cel mai important. Exista sectoare unde, desi capitalul financiar este important, gradul de indatorare este scazut datorita marjelor de profitabilitate superioare si a investitiilor pe termen lung, precum fabricarea parfumurilor si a produselor cosmetice, fabricarea preparatelor farmaceutice, silvicultura si exploatarea forestiera!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter