Ciprian Nanu (47 de ani); Functia/Firma: business development manager al Remco Romania; Experienta profesionala: 22 de ani in domeniul industrial; Studii: Universitatea Politehnica Bucuresti. |
|
Remco Romania face parte din holding-ul Janssen de Jong Groep (cu sediul in Olanda), ce deruleaza activitati in domeniile executiei de lucrari de infrastructura, realizarii de sisteme de constructii si dezvoltarii de proiecte. Societatea este specializata in proiectarea, fabricarea si montajul oricarui tip de hale industriale, conform unui concept propriu. Prezenta pe piata autohtona inca din anul 1996, compania a realizat, pana in prezent, peste 90 de hale industriale, cu o suprafata totala de aproximativ 500.000 mp. Biroul din Bucuresti al societatii este activ atat pentru Romania, cat si pentru Bulgaria.
|
- Cum a evoluat sectorul specific de activitate?
- Segmentul constructiilor industriale in cele doua tari in care ne desfasuram activitatea a urmat trendul evolutiei investitiilor din zona. Din cauza crizei economice, a fost resimtita o stagnare, daca nu chiar o regandire a strategiilor de investitii straine in ambele state, nivelul acestora diminuandu-se cu valori cuprinse intre 20% si 50%, in functie de sector. Acesta scadere trebuie privita ca pe o reorientare a atentiei catre anumite segmente (in defavoarea altora) si estimam ca sectoarele noi vizate de investitorii straini se vor dezvolta foarte mult in viitor. Anul 2009 a fost benefic pentru firmele care au inteles ca regulile jocului pe pietele acestor tari se vor schimba, performanta fiind mult mai importanta acum, fata de alte criterii. Speram si credem ca, in viitor, investitiile industriale vor avea un avant considerabil, in detrimentul celor rezidentiale.
- Descrieti modul in care ati adaptat strategia proprie la realitatea crizei financiare.
- Pentru noi conteaza foarte mult calitatea serviciilor si produselor pe care le introducem pe piata romaneasca. Criza a stimulat capacitatea de «lupta» pentru introducerea halelor din structuri metalice prefabricate 100%, pe o piata dominata de traditia betonului si a derivatelor acestuia. Nu numai ca am imbunatatit calitatile sistemului - pentru a fi accesibil tuturor firmelor ce doresc sa faca investitii noi in cladiri si in spatii de productie industriale - dar suntem in masura sa previzionam cresteri considerabile in urmatorii ani, atat ca vanzari si profitabilitate, cat si ca pozitie pe piata. Acum suntem in negocieri pentru realizarea de proiecte noi ce depasesc suma de 20 milioane de euro, ceea ce ne face sa credem ca investitiile in industrie, in Romania si Bulgaria, vor reveni curand la un ritm normal de dezvoltare.
- Care este cifra de afaceri din 2009 si ce estimari aveti pentru 2010?
- Ne-am propus diferentierea pe piata prin calitatea si nivelul tehnic al produselor si serviciilor proprii, nu prin amploarea livrarilor. Printre altele, noi garantam, prin contract, pretul si termenele de furnizare, ceea ce nu e putin lucru in Romania. Cifra de afaceri este mai putin importanta decat rata de profitabilitate a firmei. In 2009 am pastrat aceeasi rata a profitabilitatii ca in anii 2007 si 2008. Si mai multumitor este ca, daca luam in considerare ceea ce s-a intamplat cu primele trei firme de constructii din Olanda, observam ca eficienta noastra este de cateva ori mai mare. Pentru Romania, nu avem, insa, date clare in acest domeniu.
- Care sunt serviciile prestate partenerilor?
- In calitate de antreprenor general, asiguram intocmirea proiectului si obtinerea autorizatiilor de construire, furnizarea materialelor si executia tuturor lucrarilor. De asemenea, oferim si servicii de asistenta tehnica, expertiza si solutii de finantare a obiectivului. Supraveghem intregul proces, de la conceptul de design, planificare, consultanta, pana la realizarea detaliilor de executie pentru cladiri comerciale sau industriale. In ceea ce priveste caracteristicile elementelor de structura "Remco Building System", acestea includ: cadre de otel, deschideri ale halelor de minimum 20 m, deschidere a cladilor de pana la 78 m (fara stalpi la mijloc) si travee mai mari de 5 metri. Invelitoarea si inchiderile laterale pot fi din panouri de otel ondulat, cu izolatie din vata minerala, de diferite grosimi. Datorita sistemului propriu de constructii metalice, cladirile industriale Remco se caracterizeaza prin obtinerea de suprafete utilizabile de mari dimensiuni, avand un grad inalt de functionalitate, la costuri minime de exploatare. Conceptul Remco ofera suficienta flexibilitate in adaptarea oricarei proiectari arhitectonice la realitatea conditiilor de pe teren. Echipa noastra asigura asistenta continua pe intreaga perioada de desfasurare a proiectului. In acelasi timp, ne preocupam sa existe tot ceea ce este necesar pentru ca etapele de dezvoltare ale proiectului sa fie respectate atat din punct de vedere al timpului, cat si al bugetului.
- Ce prevede strategia pentru dezvoltarea companiei in intervalul urmator?
- In 2010, vom continua cele cateva proiecte care sunt deja incepute, pentru diferiti investitori romani sau straini. In scurt timp, vom finaliza prima faza de dezvoltare a obiectivului firmei americane Plastipak (unul din principalii furnizori de ambalaje pentru firma Procter & Gamble), din Urlati - judetul Prahova. Productia efectiva va incepe in primavara acestui an, in noua cladire de aproximativ 5.000 de metri patrati. Recent, am semnat contractul de realizare a unei investitii «greenfield» in judetul Maramures, pentru o firma cu sediul in Vestul Europei, cunoscut producator european de membrane si invelitori de cauciuc, pentru industria constructiilor. Cladirea, ce se va definitiva in trimestrul al treilea a.c., va avea o suprafata industriala totala de peste 3.600 de metri patrati. Tot in 2010, continuam, pentru o alta firma multinationala, proiectarea si realizarea unei hale industriale in domeniul productiei de materiale de constructii, in zona de nord-est a tarii. Pentru aceeasi firma multinationala, tot in acest an, vom continua extinderea unei cladiri pe care am realizat-o acum cativa ani, in judetul Ilfov.
- Care sunt problemele specifice perioadei actuale?
- Dintre problemele intampinate pe segmentul specific, pot fi amintite: lipsa de sustinere a mediului investitional si nepriceperea sau dezinteresul autoritatilor centrale si locale in promovarea investitiilor, precum si inexistenta finantarii adecvate cerintelor pietei. De asemenea, coruptia si birocratia sunt alti doi factori care afecteaza activitatea tuturor agentilor economici din Romania.