RO EN
Coșul este gol

LAFARGE: Reducere de circa 20% a vanzarilor de ciment din Romania

Lafarge Romania a anuntat o scadere de 19,9% a vanzarilor de ciment realizate pe piata interna in 2010, in comparatie cu nivelul din anul anterior. Subsidiara autohtona a grupului francez a consemnat cea mai semnificativa reducere a activitatii din regiunea Europei Centrale si de Est, afacerile din zona ale concernului depreciindu-se, in medie, cu 8,6%. Astfel, cantitatea de ciment livrata la nivel national s-a diminuat cu 18,5%, o reducere suplimentara de 1,4% a veniturilor diviziei fiind determinata de variatiile preturilor si ale cursului de schimb valutar. "Rezultatele din centrul si estul Europei au fost influentate negativ de conditiile economice din Romania si de scaderea drastica a preturilor din Polonia. Pentru 2011, estimam ca afacerile din regiune vor creste cu pana la 6% ca volum, livrarile din Romania urmand a se stabiliza, insa, la un nivel minim, marcat de scaderi de cel mult 7% ale cantitatilor de ciment comercializate", se arata in raportul anual al companiei.
La nivel de grup, producatorul francez de materiale de constructii a raportat, in 2010, o crestere de 2% a cifrei de afaceri, pana la 16,17 miliarde euro, datele disponibile pentru ultimele trei luni ale anului indicand o majorare de 9% a incasarilor, pana la 3,96 miliarde euro. "Activitatea din 2010 a fost afectata de mentinerea la un nivel minim a vanzarilor de ciment si de continuarea recesiunii pietelor de constructii din majoritatea tarilor din Europa. O usoara revigorare a fost resimtita in perioada octombrie - decembrie, cand am inregistrat o crestere peste media ultimelor trimestre a cererii de ciment", a declarat Bruno LaFont, presedintele grupului.
In 2010, Lafarge a inregistrat o crestere a vanzarilor la nivelul tuturor diviziilor, astfel: ciment (+2%, la 10,2 miliarde euro), agregate (+1%, la 5,1 miliarde euro) si gips (+6%, pana la 1,44 miliarde euro). Concernul a continuat, anul trecut, procesul de restructurare si eficientizare a activitatii, care a generat economii de 220 milioane de euro. De asemenea, conducerea Lafarge a decis asocierea cu holdingul Anglo American PLC (Marea Britanie), pentru a deveni cel mai important furnizor de ciment, agregate, beton gata preparat si asfalt din Regatul Unit.
Pentru 2011 conducerea Lafarge mizeaza pe continuarea cresterii cererii in regiunile orientale si pe revenirea comenzilor din Europa. Rezultate deosebite sunt asteptate in viitor si in Egipt, evenimentele recente creand premisele unei dezvoltari semnificative a industriei de constructii. Operatiunile subsidiarei egiptene a Lafarge au o pondere de 4% la cifra de afaceri a grupului. Informatii suplimentare, la www.lafarge.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter