Pana in anul 2036 ar putea fi construite 11 autostrazi noi, valoarea cumulata a investitiilor depasind 13 miliarde euro, potrivit celei mai recente variante a Master Planului General de Transport al Romaniei, trimise ieri (n.r. 13 septembrie 2016) spre aprobare catre Guvern. Astfel, in urmatorii 20 de ani autoritatile au planificat constructia a 1.218 km de autostrada, ceea ce inseamna o medie de circa 60,9 km/ an, obiectiv tangibil pentru Romania. Acestia se vor adauga la cei circa 650 de kilometri pe care se poate circula deja.
Potrivit documentului, primele autostrazi, ce ar putea fi date in folosinta in perioada 2017-2018, sunt reprezentate de tronsoanele Nadaselu - Suplacu de Barcau (93,3 km si o valoare estimata la circa un miliard de euro), respectiv Suplacu de Barcau - Bors (+Oradea), sector ce va avea o lungime de 74,5 km si o valoare de aproximativ 304 milioane de euro. Pana in 2020 vor fi definitivate autostrazile Targu Neamt - Iasi - Ungheni (135 km, 1,13 miliarde euro), Sibiu - Brasov (120 km, 816,5 miliarde euro) si Craiova - Pitesti (124,3 km, circa 900 milioane de euro).
Potrivit unor estimari ale Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), pana la finele anului in curs s-ar putea inaugura inca 66 km de autostrazi, in urma finalizarii tronsoanelor Sebes-Turda si Lugoj-Deva.
Se propune constructia a 2.000 km de drumuri expres
Varianta actualizata a MPGT mai include o lista cu 19 proiecte de drumuri expres, ce vor avea, cumulat, circa 2.000 de kilometri, cu o valoare totala estimata la peste 10 miliarde euro. Prima pe lista prioritatilor este modernizarea Centurii Sud a Bucurestiului (plus largirea la patru benzi), drum cu o lungime de 35 km si o valoare de 176 milioane de euro planificat spre inaugurare in anul 2018. Pana in 2019 este prevazuta realizarea drumului de legatura dintre autostrada A3 si Aeroportul Henri Coanda (9 km, 43,11 milioane de euro). Drumurile expres ce vor fi construite pana in 2020 vizeaza rutele Ploiesti - Buzau (65 km, 254,8 milioane de euro), Bacau - Pascani (81,2 km, 388,95 milioane de euro), Focsani - Bacau (109,3 km, 428,3 milioane de euro), Buzau - Focsani (72 km, 282,36 milioane de euro), Pascani - Suceava (60,5 km, 289,99 milioane de euro).
Printre rutele mai mari planificate pe termen lung se afla drumul expres Turda - Halmeu (+Bistrita, Baia Mare si Petea), ce va avea o lungime totala de 320,2 km si o valoare estimata la 1,7 miliarde euro si Constanta - Tulcea - Braila (187 km si 1,14 miliarde euro), sector ce va include si constructia unui nou pod peste Dunare.
Peste 10 miliarde euro pentru modernizarea retelei feroviare
In ceea ce priveste dezvoltarea retelei de cai ferate, se propune modernizarea a 25 de linii feroviare de importanta nationala pana in 2035, ce vor avea o lungime cumulata de 2.735,6 km si o valoare totala ce depaseste 10 miliarde euro. Pe langa acestea, se mai propun alte sase proiecte de electrificare si modernizare a cailor ferate (Bucuresti - Giurgiu Frontiera, Cluj-Napoca - Episcopia Bihor, Darmanesti - Vicsani, Timisoara - Stamora Moravita, Craiova - Calafat si Constanta - Mangalia), plus inca 19 proiecte de modernizare a cailor ferate cu valoare economica, turistice sau pentru rute cu viteza sporita, orar cadentat si servicii feroviare.
Proiecte de importanta majora in domeniile naval si aeroportuar
Printre proiectele de importanta strategica prevazute in varianta actualizata a MPGT se mai afla modernizarea si dezvoltarea Portului Constanta, investitie estimata la 865,36 milioane de euro, ce are termenul de finalizare prevazut in 2030. Pana in 2018, autoritatile isi propun sa investeasca in dezvoltarea porturilor din Galati, Braila, Drobeta-Turnu Severin, Oltenita, Orsova, Cernavoda, Giurgiu, Corabia, Isaccea, Ovidiu, Calafat, Medgidia, Luminita si Tulcea, precum si modernizarea ecluzelor de la Agigea, Cernavoda si Ovidiu. Porturile de la Basarabi, Harsova, Bechet, Chilia Veche, Moldova Veche, Cetate, Macin, Mahmudia, Turnu Magurele, Calarasi, Svinita, Bazias, Zimnicea, Tisovita si Sulina sunt planificate a fi modernizate pana la finele anului 2024.
MPGT mai prevede modernizarea a 15 aeroporturi din tara (Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Sibiu, Bacau, Targu Mures, Iasi, Craiova, Baia Mare, Tulcea, Suceava, Oradea, Constanta, Arad, Satu Mare si a mai multor aerodromuri. Cel mai mare proiect dintre acestea prevede modernizarea Aeroportului Henri Coanda, obiectiv in valoare de peste un miliard de euro, ce are termenul de finalizare stabilit in anul 2018. Tot pana in 2018 s-a mai planificat dezvoltarea aeroporturilor din Cluj-Napoca, Timisoara, Sibiu si Bacau.
In ceea ce priveste sectorul de transport multimodal, MPGT propune 11 proiecte de modernizare a platformelor din Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Bacau, Oradea, Suceava, Iasi, Craiova, Turda, Giurgiu si Brasov. Acestea au o valoare cumulata de aproape 300 milioane de euro si trebuie finalizate pana in 2025.
MPGT al Romaniei stabileste principalele directii de dezvoltare a infrastructurii de transport din tara noastra, pentru toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval, aerian si multimodal. Pe langa proiectele de construire si modernizare a infrastructurii, documentul include si proiecte de imbunatatire a serviciilor pentru toate modurile de transport, precum achizitia de material rulant nou pentru calea ferata, a navelor de dragaj sau interventie in sectorul naval sau a echipamentelor de siguranta si securitate in domeniul aerian.