Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Infrastructurii in Sanatate (ANDIS) a desemnat castigatorul licitatiei pentru incredintarea serviciilor de supraveghere a lucrarilor de constructii la Spitalul Regional de Urgenta Iasi, cel mai important proiect de infrastructura spitaliceasca din Regiunea de Nord - Est a Romaniei. Procedura a atras patru oferte, iar valoarea licitata de asocierea formata din Venturo Investment (lider) si Koltek Musavirlik este de 23,86 milioane lei fara TVA. Din asocierea castigatoare mai face parte, ca tert, compania Citadina 98.
Principalele activitati ale supervizorului sunt management de proiect, verificare, organizare si arhivare a documentatiei, activitati premergatoare executiei lucrarilor, monitorizarea executiei lucrarilor, supervizarea lucrarilor in perioada de garantie etc.
In aceeasi ordine de idei, este de salutat interesul semnificativ aratat de firme de prestigiu din tara si din strainatate fata de licitatia de incredintare a lucrarilor de construire si de furnizarea a dotarilor pentru Spitalul Regional de Urgenta.
Aproape 20 de companii si asocieri din Romania, Turcia, Austria, Germania etc. au depus observatii si solicitari la consultarea organizata de ANDIS in vederea pregatirii lansarii uneia dintre cele mai mari licitatii din istoria orasului nostru.
Odata parcursa aceasta etapa, este posibil ca in urmatoarele saptamani ANDIS sa lanseze licitatia pentru atribuirea lucrarilor de construire, furnizarea si instalarea de echipamente medicale, in valoare totala de aproximativ 1,9 miliarde lei (fara TVA).
In cadrul unei a treia licitatii, in urma cu o luna a fost desemnata si firma care sa execute organizarea de santier, excavarea pamantului, devierea retelelor de utilitati si amenajarea cailor de acces in zona din Moara de Vant unde va fi ridicata institutia medicala, valoarea licitata fiind de 26.29 milioane lei fara TVA. Rezultatul procedurii a fost contestat, dar speram ca si aceasta licitatie sa fie finalizata rapid.
"Faptul ca aceste licitatii au fost deja sau urmeaza sa fie lansate, ca au fost primite oferte serioase si ca exista aceste alocari financiare atat de importante demonstreaza ca proiectul Spitalului Regional de Urgenta este important nu doar pentru noi, ci si pentru Guvernul Romaniei, caruia ii multumesc si pe aceasta cale!
In paralel cu procedurile mentionate, lucram la studii pentru construirea cailor de acces spre si in interiorul arealului viitorului spital, care este gandit a fi dezvoltat unitar si coerent, dupa un concept Smart City District”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Noul spital va avea 850 de paturi, 20 de sali de operatie si circa 3.000 de angajati, va inlocui actualul Spital Judetean de Urgente "Sf. Spiridon”, vechi de 260 de ani, si va imbunatati activitatea de predare si cercetare de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa”. Se preconizeaza ca spitalul va gestiona in primul an de functionare peste 47.500 de internari continue si peste 100.000 de urgente.
Costul Spitalului Regional de Urgenta Iasi a fost actualizat la 3,3 miliarde de lei, circa 668 de milioane de euro, din fonduri europene, un imprumut de la Banca Europeana de Investitii si de la bugetul de stat.