Universitatea "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca a obtinut un credit de 35 milioane de euro de la Banca Europeana de Investitii (BEI), pentru dezvoltarea campusului universitar. Imprumutul va fi acordat pentru o perioada de 25 de ani, printr-un acord incheiat la finalul saptamanii trecute. Finantarea reprezinta cea mai mare investitie a BEI in invatamantul superior din Romania si printre primele credite pentru dezvoltare acordate unei universitati din tara cu sprijinul Fondului European pentru Investitii Strategice.
Investitia vizeaza transformarea unitatilor academice si a celor dedicate studentilor, aproximativ 49.000 de studenti si 4.000 de angajati urmand sa beneficieze de unitati academice mai performante. De asemenea, se va investi in eficientizarea energetica pentru reducerea facturilor la energie si a emisiilor de carbon, urmand programul "UBB Goes Green".
"Noua finantare de 35 milioane de euro din partea BEI arata increderea Uniunii Europene in UBB si va contribui la punctele noastre forte, de aceasta beneficiind comunitatea academica prezenta, viitoarele generatii de studenti si societatea in sens larg. Acest demers face parte din probabil cel mai complex program de dezvoltare din istoria UBB, necesar atat pentru nevoile comunitatii academice, cat si pentru a creste influenta UBB la nivel mondial (intr-o lume tot mai competitiva). Dincolo de impactul general, mai specific, dezvoltarea Platformei InfoBioNano4Health va sprijini dezvoltarea specializarilor inteligente, fundamentale pentru avantajul competitiv al orasului Cluj-Napoca, al Transilvaniei, al Romaniei si chiar al Europei, la nivel international", a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
La randul sau, Christian Kettel Thomsen, Vice-Presedintele Bancii Europene de Investitii, a precizat ca "Banca Europeana pentru Investitii promite sa asigure educatie de talie mondiala si unitati de cercetare care pot contribui la economia cunoasterii europene. Restructurarea campusului Universitatii Babes-Bolyai va dezvolta procesul de formare a studentilor si va inlesni procesul de cercetare/inovare in Romania si in Europa".
Noua investitie va dezvolta procesul de cercetare si inovare in cadrul disciplinelor STEM, mai cu seama a Platformei UBB InfoBioNano4Health, avand ca si componenta transversala stiintele umaniste si pe cele sociale (STEAM). De asemena, va dezvolta si extinde facilitatile/ facultatile de stiinta mediului si inginerie, precum si de matematica si informatica, transpunand domeniile STEAM in paradigmele SMART si GREEN. In plus, vor fi executate lucrari de extindere a spatiilor de predare si unitatilor academice si vor fi realizate constructii noi.