RO EN
Coșul este gol

PMB: Stadiul lucrarilor la pasajul de la Piata Sudului a ajuns la 40%

Stadiul lucrarilor la pasajul rutier de la Piata Sudului a avansat la 40% din proiect, fata de cota de 20% inregistrata la inceputul lunii ianuarie 2016, in noua etapa a proiectului fiind necesare restrictii suplimentare de circulatie in zona, potrivit datelor Primariei Municipiului Bucuresti (PMB). Astfel, incepand cu data de 20 februarie 2016, breteaua de circulatie si trotuarul aferent de pe Calea Vacaresti, din dreptul benzinariei Mol - pe sensul de mers spre B-dul C-tin Brancoveanu - vor fi blocate pentru efectuarea unor lucrari de amenajare a zonei pietonale, pentru montarea stalpilor comuni de iluminat public si sustinerea retelei electrice a mijloacelor de transport public. De asemenea, se mai construiesc doi pereti mulati care intregesc linia peretilor mulati pentru rampa de la Calea Vacaresti, precum si breteaua numarul 3 a pasajului rutier.
Primarul General, Razvan Sava, a solicitat constructorului sa urgenteze finalizarea lucrarilor: "ce nu s-a facut in doi ani de zile s-a realizat intr-o luna si jumatate. Am impus constructorului un ritm de lucru mai rapid, astfel incat sa putem respecta termenul de 30 iunie 2016 pentru finalizarea proiectului".
Pana in prezent, peretii mulati ai pasajului au fost realizati in proportie de 90% pe rampa de intrare dinspre Calea Vacaresti si in proportie de 65% pe rampa de iesire spre Calea Vacaresti. De asemenea, s-au realizat, in proportie de 50%, peretii mulati pentru rampa de iesire si intrare dinspre Strada Nitu Vasile, lucrarile la pasajul pietonal nr. 1, structura de rezistenta la pasajul pietonal nr. 2, in timp ce lucrarile la pasajul pietonal nr. 2, in ansamblu, sunt executate 20%. Structura de rezistenta la pasajul pietonal nr. 3 este realizata in proportie de 80%, iar lucrarile la pasajul nr. 3, in ansamblu, sunt executate 60%.
In aceasta perioada se lucreaza la finalizarea operatiunilor de deviere a instalatiilor de canalizare, de alimentare cu apa potabila, de distributie a energiei electrice si a gazelor naturale, in zona santierului. Conform datelor PMB, mai sunt de executat lucrarile de finalizare a devierii retelelor de canalizare, de alimentare cu apa potabila, de distributie a gazelor naturale si a celor de fibra optica Netcity, realizarea retelei noi de semaforizare, respectiv de iluminat public, a peretilor mulati si a pilonilor de sprijin din zona intersectiei, continuarea demontarii si remontarea liniilor de tramvai si a retelei de contact, finalizarea dalei de acoperire a pasajului rutier si a pasajelor pietonale, realizarea sistemelor de canalizare pluviala si de realizare a radierului si sistemului rutier al pasajului, refacerea sistemului carosabil si a amenajarilor urbanistice, precum si finisajele si lucrarile de arhitectura ale pasajului.
***
Lucrarile la pasajul din Piata Sudului au inceput la jumatatea anului 2014 si sunt realizate de consortiul format din companiile Astaldi, Euroconstruct Trading '98 si RCV Global Group. Proiectul, in valoare de 28 milioane de euro (127 milioane de lei), trebuia inaugurat in luna decembrie 2015, conform planurilor initiale. Termenul a fost, insa, devansat la jumatatea anului in curs.
Pentru a consulta contractul proiectului pasajului care se construieste la Piata Sudului, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter