Ministerul Justitie a lansat in consultare publica un proiect de OUG pentru aprobarea masurilor necesare pentru pregatirea si realizarea obiectivului de investitii "Cartierul pentru Justitie". Proiectul presupune gruparea tuturor institutiilor de justitie din Capitala intr-un singur areal imobiliar, intreaga investitie fiind estimata la circa 220 de milioane de euro.
"Prin promovarea prezentului act normativ s epropune aprobarea elementelor conceptuale directoare necesare proiectarii urbanistice si arhitecturale ale obiectivului de investitii «Cartierul pentru Justitie», care au fost elaborate in anul 2020 la nivelul Ministerului Justitiei, prin colaborare cu institutiile beneficiare ale proiectului si cu sprijinul consultantilor internationali finantati si contractati de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare in acest scop. (...) Pentru amplasamentul obiectivului de investitie se va elabora un PUD in locul unui alt PUZ, ca unica documentatie de urbanism necesara prin care se vor reglementa amanuntit prevederile stabilite prin PUG al municipiului Bucuresti si care sunt aplicabile acestui obiectiv de investitii", se arata in Nota de fundamentare a proiectului de OUG publicat de Ministerul Justitiei.
PUD va fi realizat pentru intreg amplasamentul si va cuprinde toate parcelele aflate in proprietate privata, ce vor fi expropriate.
Viitorul Cartier pentru Justitie va fi construit pe un teren cu suprafata de 53.515 mp, reprezentand jumatatea vestica a fostei Esplanade, delimitat de Bd. Unirii, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian si Bd. Mircea Voda. Proiectul prevede constructia a 8 cladiri, cu o suprafata desfasurata totala de 222.394 mp, in care se preconizeaza ca vor lucra aproximativ 7.000 de angajati ai diverselor institutii judiciare ce vor functiona in Cartierul pentru Justitie, astfel:
● Cladirea 1: sediul Ministerului Justitiei, cu o suprafata maxima desfasurata de 9.654 mp;
● Cladirea 2: sediul Curtii de Apel Bucuresti (31.984 mp);
● Cladirea 3: sediul Tribunalului Bucuresti (41.673 mp);
● Cladirea 4: sediile Judecatoriilor de Sector 1-6 (68.080 mp);
● Cladirea 5: sediile Ministerului Public (Parchetul General, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie), Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, Perchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti si Parchetelor de pe langa Judecatoriile Sectoarelor 1-6 si Directia Nationala Anticoruptie (42.811 mp);
● Cladirea 6: sediile Consiliului Superior al Magistraturii si Inspectiei Judiciare (14.811 mp);
● Cladirea 7: sediile Institutului National al Magistraturii si Scolii Nationale de Grefieri (10.011 mp);
● Cladirea 8: sediile institutiilor de organizare profesionala pentru avocati: Uniunea Nationala a Barourilor (UNBR), Institutul National de Pregatire si Perfectionare a Avocatilor (INPPA), Casa de Asigurari a Avocatilor (CAA), Baroul Bucuresti, Casa de Asigurari a Avocatilor - Filialele Bucuresti si Ilfov (11.300) mp.
Suprafetele estimate vor putea fi ajustate in functie de constrangerile impuse de etapele avansate de proiectare sau de cerintele urbanistice, prin documentatia de proiectare specifica.
Certificatele de urbanism si autorizatiile pentru executarea lucrarilor de construire si/ sau desfiintare a unor cladiri existente de amplasament si aflate in stare de degradate vor fi emise de Primarul Sectorului 3. Planul Urbanistic de Detaliu se va aproba in sedinta de catre Consiliul Local al Sectorului 3.