Operatorul portuar Comvex SA Constanta va investi 45 milioane de euro pentru constructia unui terminal de cereale in Portul Constanta, in Dana 80, cea mai adanca dana de la Marea Neagra. Pentru finantarea proiectului, societatea a contractat un credit in valoare de 33,6 milioane de euro de la Raiffeisen Bank si Exim Romania. Suma finantarii este subscrisa in mod egal de cele doua banci, respectiv 16,8 milioane de euro fiecare. Creditul de investitii acordat de consortiul bancar beneficiaza, in plus, de o garantie emisa de EximBank in numele si contul statului roman, in valoare de 18,2 milioane de euro. In completarea finantarii bancare, Comvex a obtinut fonduri de pe piata de capital, ce i-au permis o contributie proprie in valoare de peste 8 milioane de euro.
Finantarea bancara a fost acordata pe o perioada de 10 ani si are ca obiect dezvoltarea si, ulterior, operarea de catre Comvex SA a terminalului. Unitatea va avea o capacitate de stocare de 200.000 de tone.
Conform estimarilor beneficiarului, constructia terminalului presupune, intr-o prima faza, dezvoltarea capacitatilor de export de cereale ale Romaniei cu peste 3 milioane de tone, aceasta putand ajunge, treptat, pana la finalul proiectului, la 10 milioane de tone.
Proiectul este considerat unul de importanta strategica si este inclus in Master Planul General de Transport al Romaniei, aprobat prin HG nr. 666/2016, precum si in Master Planul Portului Constanta. Totodata, este integrat intr-un proiect de dezvoltare privind infrastructura feroviara prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM).