BRD Groupe Societe Generale a acordat o finantare de 24,32 milioane de euro pentru constructia a doua cladiri rezidentiale verzi de catre dezvoltatorul imobiliar belgian Speedwell, in Timisoara. Imprumuturile au fost structurate de BRD in conformitate cu principiile LMA Green Loans si cu prevederile criteriilor de contributie substantiala ale taxonomiei UE pentru atenuarea riscurilor legate de schimbarile climatice, aplicabile acestui tip de dezvoltari. Banca este increzatoare ca aceste doua cladiri verzi, situate intr-o zona premium din Timisoara, vor stabili noi standarde de calitate care sa raspunda provocarilor legate de schimbarile climatice, demonstrand ca standardele ESG reprezinta o optiune benefica de investire.
"Piata rezidentiala este, in prezent, una dintre cele mai atractive din Romania din punctul de vedere al finantarilor verzi, iar BRD este pe deplin pregatita pentru rolul de banca finantatoare sau de structurare verde. Ne bucuram sa contribuim la succesul acestui nou proiect ce urmeaza a fi dezvoltat de Speedwell, unul dintre clientii nostri traditionali, si ne reafirmam disponibilitatea de a finanta tranzitia verde a companiilor romanesti", a declarat Maria Rousseva, Director General adjunct al BRD, responsabil cu activitatile de corporate banking.
Speedwell, un binecunoscut dezvoltator imobiliar, considera ca sustenabilitatea in sectorul imobiliar are o importanta strategica si intentioneaza sa isi dezvolte in continuare portofoliul de cladiri verzi. Speedwell intentioneaza sa reabiliteze o parte a orasului si sa o redea comunitatii.
Cladirile rezidentiale din Paltim vor oferi o gama variata de apartamente (de la garsoniere la apartamente cu 2, 3 si 4 camere) situate in cladiri prietenoase cu mediul pe malul raului Bega.
La Paltim, locatarii vor gasi toate lucrurile de care au nevoie: o zona noua, linistita, dar dinamica, cu apartamente, birouri, doua cladiri istorice restaurate, vedere la raul Bega, facilitati in jur, parcuri in apropiere, acces usor la centrul orasului si la alte puncte de interes. Pe scurt, au la indemana toate cele necesare pentru cea mai buna calitate a vietii", a precizat Didier Balcaen, CEO-ul Speedwell.
Ansamblul Paltim va include doua cladiri (2S+P+6E/7E), cu un numar total de 236 de apartamente, o vila-monument aflata in curs de restaurare, precum si reconditionarea unei parti a fostei fabrici de palarii, conservand patrimoniul istoric si cultural al sitului.
In prezent se lucreaza la prima cladire de locuinte (2S+P+7E, cu 123 de apartamente), antreprenor general al lucrarilor fiind grupul Strabag.