Vanzarile raportate in primul trimestru al acestui an de divizia Ruukki Construction, parte a grupului suedez SSAB, dar care actioneaza ca subsidiara independenta, au scazut cu -4% fata de perioada corespunzatoare din 2017, in special din cauza contractiei activitatii, ca urmare a conditiilor meteorologice nefavorabile. Afacerile diviziei au ajuns, astfel, la un nivel valoric de 1,08 miliarde coroane suedeze (SEK), echivalentul a circa 104 milioane de euro, in contextul unei scaderi a profitului operational EBIT, pana la o pierdere de -62 milioane SEK (5,97 milioane de euro). Potrivit datelor incluse in cel mai recent raport financiar al SSAB, influenta livrarilor scazute ca urmare a factorului sezonier a fost covarsitoare, astfel incat afacerile Ruukki Construction au regresat, ca de altfel si marjele de profit.
La nivel de grup, afacerile SSAB s-au plasat, in trimestrul intai din 2018, la aproape 17,39 miliarde SEK (1,67 miliarde euro), in crestere cu +10,48% fata de perioada corespunzatoare din 2017, in timp ce indicatorul profitabilitatii EBIT a urcat cu 214 milioane SEK, pana la 916 milioane SEK. „In pofida cresterii valorice a rulajului, afacerile din trimestrul intai au fost marcate de anumite probleme operationale in Suedia. Practic, timp de doua saptamani, productia de la Oxelösund a fost oprita, ca urmare a unei discontinuitati in aprovizionarea cu materii prime, ceea ce a afectat activitatea diviziei de oteluri speciale. In acelasi timp, anumite sincope in transportul pe calea ferata a unor placi speciale au determinat pierderi logistice si de productie pentru SSAB Europe, dar ambele probleme au fost rezolvate pana la 31 martie a.c. Totusi, pe de-o parte, am consemnat, ca grup, un profit operational in crestere, iar pe de alta parte, toate diviziile au raportat rezultate imbunatatite - si cu precadere SSAB Americas, ca urmare a cresterilor cantitative, a efectului pozitiv dat de ajustarea pretului si a unor elemente complementare de sinergie, care au dus la sporirea cu 129 milioane SEK a profitului operational, pana la 286 milioane SEK. Pana in prezent, tarifele speciale la otel, introduse recent de administratia SUA, au avut un efect limitat. Livrarile SSAB Special Steels au fost de 346.000 de tone (+25%), iar profitul operational s-a majorat la 434 milioane SEK, dar rezultatul net a avut de suferit din cauza dificultatilor mentionate anterior. O situatie asemanatoare s-a constatat si in cazul SSAB Europe, cu o cerere in crestere, dar care nu a putut fi onorata in totalitate, livrarile cantitative reducandu-se, din motive independente, cu -4%, in timp ce profitul operational a fost ceva mai mic ca in trimestrul intai din 2017, plasandu-se la 657 milioane SEK", a declarat Martin Lindqvist, CEO al grupului SSAB.
Oficialul grupului sustine ca perspectivele raman optime pentru 2018, SSAB avand pozitii privilegiate, de top, pe piata nationala si in cadrul segmentelor globale de referinta. Exista astfel numeroase oportunitati pentru o crestere profitabila continua a afacerilor si pentru generarea de lichiditati.
***
In Romania, divizia Ruukki Construction a grupului SSAB (cu o cifra de afaceri totala de 66,06 miliarde SEK in 2017 sau 6,36 miliarde euro, din care vanzarile diviziei Ruukki au insemnat 5,77 miliarde SEK, denominate la circa 556 milioane de euro) a realizat in 2016, potrivit datelor oficiale, o cifra de afaceri de circa 5 milioane de euro.