RO EN
Coșul este gol

MARTIFER: Parcul eolian de la Babadag contribuie la consolidarea veniturilor

Concernul Martifer are o activitate intensa in Romania, dar eficienta acesteia a fost afectata, in opinia conducerii grupului, de incertitudinea generata de modificarile legislative care se prefigureaza pentru perioada urmatoare (referitoare la amanarea procesului de acordare a certificatelor energetice). Cu toate acestea, veniturile generate de subsidiara din regiune au fost consistente, avand o contributie semnificativa la imbunatatirea rezultatelor in sectorul solar. De asemenea, incasarile diviziei RE Developer a Martifer au fost in crestere cu 27,5%, pana la 9,1 milioane de euro, ca urmare a exploatarii la capacitate maxima a parcului eolian din Babadag (cu o putere instalata de 42 MW). Conform datelor disponibile, divizia locala Martifer Constructii a raportat, pentru 2012, o cifra de afaceri de aproximativ 72,3 milioane de lei (-27% fata de 2011), in vreme ce Martifer Solar a comunicat incasari mai mari de 12 milioane de lei. Expertii companiei observa ca, in pofida tuturor elementelor negative care au caracterizat prima parte a acestui an, pietele de capital s-au stabilizat, fapt ce asigura perspective optimiste pentru intervalul urmator. Cel mai recent raport dat publicitatii indica, pentru semestrul intai din 2013, vanzari de 288,8 milioane de euro, in crestere cu 18,5% fata de perioada similara a anului fiscal precedent. Veniturile pe segmentul de constructii metalice au avut o pondere de 42,3% in cifra de afaceri, cumuland 122 milioane de euro (-6,8% fata de 2012). In ceea ce priveste segmentul fotovoltaic, acesta a inregistrat o crestere de 45,2%, pana la cota de 159,8 milioane de euro. Din punct de vedere geografic, livrarile in statele UE (cu exceptia Portugaliei) au avut o pondere de 41% in totalul livrarilor. Informatii suplimentare, la www.martifer.pt

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter