RO EN
Coșul este gol

Daruieste Viata: Reforma profunda a sistemului medical, un obiectiv pe termen lung

"Am inceput in 2009 dintr-o revolta personala. Revolta fata de un sistem sanitar care isi umilea pacientii, cadrele medicale si personalul auxiliar. Am vrut sa aratam ca se poate ca pacientii sa fie tratati cu demnitate in Romania. In primii ani, am avut sansa ca trei persoane publice sa aiba incredere in demersurile noastre. Este vorba despre Paula Herlo, Tudor Chirila si Alex Dima, carora li s-au adaugat alte cateva zeci care sa ne sprijine sa mergem mai departe. Astazi, peste 500.000 de oameni si mai mult de 8.000 de companii sustin proiectele Daruieste Viata, inclusiv initiativa «NoiFacemUnSpital». Cladim si recladim sectii, spitale si sperante, conducem proiecte, legi si batalii de idei, adunam reputatie, experti adevarati, fonduri, aparam drepturi, principii si vieti".
Interviu cu Carmen Uscatu & Oana Gheorghiu, fondatoare ale asociatiei "Daruieste Viata".

- Ce evenimente au marcat activitatea asociatiei in 2023 si cum v-ati pregatit pentru acest an?
Oana Gheorghiu: - 2023 a fost un an cu multa incarcatura pentru noi, a fost cel in care am putut spune ca noi am facut un spital, alaturi de peste 350.000 de oameni si peste 8.000 de companii. In noiembrie am marcat finalizarea primei etape a initiativei ”NoiFacemUnSpital”, constructia primei cladiri, aprinzand simbolic lumina pe fundalul batailor de inima ale celor care au donat. A fost un moment plin de emotie si de recunostinta si o borna importanta atat in activitatea asociatiei ”Daruieste Viata”, cat si pentru Romania: am aratat ca se pot construi spitale in tara noastra si ca acest proces se poate realiza la cele mai inalte standarde. In 2024, mergem mai departe, lucram pentru constructia, la Spitalul Marie Curie, a unui adevarat campus medical, care presupune o noua cladire, cel putin la fel de mare ca cea recent finalizata, precum si renovarea vechiului spital. Ne dorim sa facem pasul urmator – sa putem crea si in Romania un campus cu toate facilitatile pe care le aduce acesta, cu spatii suficiente de cercetare si invatare, cu spatii pentru parinti si personalul medical, un loc care sa devina reper regional in tratarea copilului cu boli grave. Pe termen scurt, asiguram sprijin pentru relocarea sectiilor de oncologie, neurochirurgie, chirurgie, bloc operator si ATI in noua unitate, astfel incat primii pacienti sa poata fi tratati aici cat mai repede. 

 
- In ce alte campanii sunteti implicati in aceasta perioada? 
Carmen Uscatu: - Dincolo de infrastructura creata si implicarea noastra constanta pentru a asigura mentenanta si intretinerea acesteia, lucram, in paralel, la dezvoltarea resursei umane, asigurand traininguri si facilitand parteneriate internationale, pentru a oferi echipei medicale acces la invatare continua, precum si resurse si know-how de la cele mai cunoscute clinici din afara tarii. Avem deja un acord intre asociatia noastra, Spitalul Marie Curie, cu Prinses Maxima Center, din Olanda (cea mai cunoscuta clinica de tratare a copilului cu patologie oncologica din Europa) si cu St. Jude din SUA (cel mai mare spital de copii cu o poveste similara proiectului nostru). Se organizeaza intalniri si schimburi de experienta, se ofera sprijin pentru relocare, se fac proiecte de twinning si multe altele. Este un proces bidirectional de invatare si dezvoltare prin care echipele medicale pot invata unele de la altele, in beneficiul final al micutilor pacienti. Credem cu tarie ca initiativa ”NoiFacemUnSpital” nu este doar despre infrastructura, ci despre a schimba radical modul in care este oferita ingrijire medicala copilului-pacient in Romania cu accent pe nevoile sale, pe calitatea actului medical si pe calitatea vietii pacientului. Iar acest lucru poate fi obtinut atat prin asigurarea infrastructurii necesare (inclusiv tehnologie), cat si prin investitia constanta in dezvoltarea personalului medical.  

- Cum pot contribui companiile pentru a sprijini aceste proiecte?
Oana Gheorghiu: Pana acum, peste 8.000 de companii ne-au fost alaturi si speram sa ne fie in continuare si sa convingem si altele sa puna umarul la acest proiect, devenit unul de tara. Companiile se pot alatura sponsorizand 20% din impozitul pe profit al trimestrului in curs sau pot folosi Declaratia 177 prin care pot solicita ANAF sa directioneze catre noi fondurile ramase disponibile pentru sponsorizare in anul 2023, in plafonul stabilit de lege. Procesul este foarte simplu – toate informatiile se gasesc pe website-ul daruiesteviata.ro, unde se poate incheia si contractul de sponsorizare intr-un timp foarte scurt.
De asemenea, firmele isi pot implica angajatii si se pot transforma in ambasadori ai acestui proiect – prin activitati interne, de CSR sau team buildinguri. Cu totii pot pune caramizi la acest proiect. 

 
- Ce impact are contextul economic actual asupra activitatii ”Daruieste Viata”? Ce planuri aveti referitoare la constructia de spitale?
Carmen Uscatu: - Proiectele ”Daruieste Viata” merg mai departe, in special cel al campusului medical, prin implicarea oamenilor si a companiilor. Exista inca un potential imens de finantare. In anul 2020, doar 40% din suma disponibila pentru sponsorizare a fost folosita. De asemenea, mai putin de jumatate dintre romanii care declara ca au auzit de posibilitatea de a redirectiona 3,5% din impozitul pe venit folosesc aceasta facilitate, conform unui studiu realizat anul trecut de Daedalus Online. Desigur, vedem si donatori care renunta la donatia recurenta prin SMS sau prin card sau care isi micsoreaza suma donata, dar avem donatori noi care acum se alatura. Credem in potentialul pe care il au proiectele pe care le implementam, pentru ca aduc un impact real in viata celor care au cea mai mare nevoie. Totodata, odata cu finalizarea Spitalului exista si acest ”track record of success”, am reusit sa aratam ca in Romania lui ”nu-se-poate” chiar se poate ca oamenii sa construiasca ceva impreuna, atunci cand au un scop comun.
 
 
- Care sunt companiile partenere active in industria constructiilor? 
- Oana Gheorghiu: - As mentiona, in primul rand, arhitecta proiectului, Raluca Soaita si echipa sa de la Tesseract Architecture, carora li se datoreaza conceptul proiectului si calitatea executiei, prin materialele alese. Raluca si-a dorit intotdeauna sa construiasca un spital pentru copii si a investit foarte mult in acest obiectiv, a colaborat cu o echipa multidisciplinara inca de la inceputul proiectului (antropologi, psihologi, game designeri, medici, asistente), precum si cu pacienti si parinti, pentru a intelege cat mai bine nevoile celor care vor folosi spatiul. Raluca crede foarte mult in umanizarea spatiilor medicale si asta a incercat sa realizeze, pentru ca spatiile  noului spital modeleaza comportamentele si ne-am dorit foarte mult ca acest loc sa fie un loc in care personalul sa vina sa lucreze cu placere, iar copiii sa-si poata trai copilaria cat timp lupta cu boala. Pentru partea de project management am colaborat cu TPF inginerie, inca de la turnarea fundatiei. Pentru partea de constructie si instalatii am avut ca parteneri IMSAT si GRIT CLS, iar pentru finisaje si mobilier firma COS. Ceea ce am apreciat foarte mult la aceste colaborari a fost faptul ca fiecare dintre partenerii de lucru au inteles ca acesta nu este doar un alt proiect din portofoliu si s-au dedicat intotdeauna gasirii de solutii eficiente si rapide, pentru a livra calitate la cele mai inalte standarde. Au fost cu adevarat parteneriate pe termen lung si nu o relatie clasica furnizor-client. 

- Care sunt cele mai mari probleme cu care va confruntati, in acest moment, la nivel de organizatie?
Carmen Uscatu: Pe plan intern, suntem intr-un proces de dezvoltare. Reprezentam o echipa mica cu o forta si o hotarare extraordinare, dar care are nevoie de sustinere pentru a putea face si mai mult. Asa ca ne gandim la solutii si strategii pentru a creste si pentru imparti responsabilitatile in functie de specializare. Ritmul nostru de lucru si, cred ca al industriei in general, este unul foarte alert si implicat, cu oameni care fac lucrurile sa se intample nu doar pe specializarea lor, ci oriunde este nevoie de ajutor. Trebuie avut insa in vedere ca, pentru a lucra la un anumit standard, este nevoie de specialisti buni in ceea ce fac si capabili sa gandeasca strategii si mai ales sa le implementeze cu rezultate de impact pe termen lung. 

 
- Ce obiective aveti pe termen scurt si mediu?
Oana Gheorghiu: - Ne concentram acum pe proiectul-fanion Asociatiei – campusul medical – atat pe partea de infrastructura de dezvoltat (vom incepe sa lucram la planurile pentru a doua cladire alaturi de arhitecta proiectului Raluca Soaita), cat si pe partea de mentenanta a infrastructurii deja create. Totodata, investim in dezvoltarea resursei umane, pentru a creste calitatea actului medical si a vietii pacientilor.  La nivel macro, in anul acesta si in urmatorii ne vom concentra pe implementarea proiectului-pilot in cadrul departamentului de radioterapie pediatrica, care propune un alt fel de a face management, bazat pe principii de guvernanta corporativa si medicala. Asteptam decizia Ministerului Sanatatii pentru a incepe implementarea. Este un proiect strategic pentru Romania, care se aliniaza perfect cu obiectivele stabilite prin PNRR si prin Planul National de Combatere a Cancerului, reprezentand un mod ideal de a testa, astfel incat apoi, cu rezultatele obtinute, sa poata fi replicat la nivel national si inceputa adevarata reforma a sistemului medical.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter