Grupul de firme Polnebo, din judetul Prahova, a organizat in Bucuresti, la data de 2 august a.c., o conferinta care a fost sustinuta de managerul acestuia, antreprenorul Dragos Irimescu. Evenimentul a fost prilejuit de accesarea unui nou segment de activitate, respectiv cel al pietrei naturale. Polnebo a achizitionat, in 2017, fabrica de procesare a pietrei naturale Mesta, din localitatea Baicoi (judetul Prahova), pe care a renovat-o si a retehnologizat-o. Proiectul va necesita, pana la definitivare, alocarea unor fonduri totale de 1,8 milioane de euro si se va finaliza prin lansarea pe piata a unei marci noi de piatra naturala, denumita Rocavera. „Initial, nu am intentionat sa intru in acest business, am fost interesat, mai degraba, de investitia imobiliara. Dar, dupa ce am discutat cu angajatii de la Mesta, care si-ar fi pierdut locurile de munca, m-am hotarat, totusi, sa ma documentez, pentru ca sunt foarte atasat de comunitatea locala. Citind mai multe despre piatra, i-am descoperit frumusetea si potentialul si m-am hotarat sa ma implic. Prioritatea mea in acest moment este reprezentata de consolidarea fortei de vanzari. Suntem in cautare de oameni buni si seriosi. Pe termen mediu si lung, telul nostru consta in educarea pietei in ceea ce priveste utilizarea pietrei naturale in constructii, pentru ca aceasta are o multime de calitati si avantaje. Iar politica noastra va incuraja avansul pietrei naturale, care nu ar trebui sa fie un lux sau un produs exclusivist”, a declarat Dragos Irimescu.
Activitatile de prelucrare si comercializare a pietrei naturale, care provine din Turcia, India si Grecia, se vor desfasura in cadrul companiei Polnebo Construct. Grupul include si firma Polnebo, unul dintre principalii distribuitori de accesorii pentru acoperisuri si constructii tip cort din Romania. Antreprenorul Dragos Irimescu, care s-a angajat in dezvoltarea mai multor tipuri de afaceri incepand cu anul 1999, este implicat de asemenea, alaturi de familia sa, in doua proiecte imobiliare din Capitala, unul pe malul Lacului Straulesti si Stegarului Boutique Apartments. Informatii suplimentare, la www.polnebo.ro