In februarie 2014 se va derula editia a XVI-a a acestei manifestari expozitionale, Bautec devenind, gratie performantelor obtinute la precedentele evenimente similare, unul dintre reperele de calitate in randul targurilor specializate. Conform declaratiilor organizatorilor, estimarile privind participarea din 2014 indica o prezenta a peste 55.000 de vizitatori internationali - specialisti si investitori - care deruleaza afaceri in domeniul constructiilor si reabilitarilor. Pentru rezervarile care vor fi efectuate pana la data de 1 martie 2013, vor fi aplicate reduceri semnificative ale tarifelor de inchiriere a spatiilor. Editia din 2012 a inregistrat o participare a 57.000 de experti, care au testat produsele prezentate de peste 800 de companii expozante, din 22 de state de pe intregul mapamond. Conform datelor statistice disponibile, 54% dintre vizitatori au declarat ca, prin prezenta la Bautec, urmaresc identificarea de solutii si tehnologii adaptabile la activitatile proprii, iar 38% si-au manifestat preocuparea pentru sistemele inovatoare din domeniu. In ceea ce priveste calificativele acordate targului, peste 50% dintre cei intervievati au considerat ca targul s-a situat la un nivel excelent, in vreme ce 30% s-au declarat satisfacuti de rezultatele obtinute. Un alt element interesant, observat de toti cei prezenti, a fost constituit de orientarea explicita a targului spre ideea de sustenabilitate, specialistii fiind de acord cu ideea conform careia cea mai mare parte a materialelor promovate cu ocazia expozitiei se adapteaza in mod optim la exigentele dezvoltarii durabile, indiferent ca este vorba despre produse ce pot instalate in structura sistemului de anvelopare a imobilelor sau despre tehnologii complexe din grupa instalatiilor.
***
Organizatorul evenimentului este Messe Berlin, companie specializata in promovarea unor astfel de manifestari. Organizatia dispune de 26 de pavilioane cu o suprafata totala de 160.000 mp in capitala federala. La acestea se adauga terenuri exterioare cu arie de 100.000 mp, ce pot fi folosite in scopul derularii de evenimente specifice. Messe Berlin gestioneaza desfasurarea a 94 de targuri in Germania si a cinci manifestari pe pietele externe. Informatii suplimentare, la www.bautec.com