RO EN
Coșul este gol

ROCKWOOL lanseaza Hardrock 1000, solutie optima pentru acoperisurile tip terasa

ROCKWOOL, lider mondial in solutii de izolare din vata minerala bazaltica, a lansat pe piata locala placile Hardrock 1000 cu incarcare punctuala 1000 N, care au capacitatea de a rezista traficului pietonal de pe un acoperis.
La montarea unui acoperis, cele mai multe probleme apar cand exista un trafic intens, ceea ce poate duce la deteriorarea placilor de vata daca acestea nu suporta o incarcare punctuala corespunzatoare. Noile placi ROCKWOOL cu o incarcare punctuala de 1000 N, adica aproximativ 100 Kg forta per 50 cm2 (50 cm2 modeleaza tocul unui pantof barbatesc), sunt recomandate pentru acoperisurile tip terasa circulabile sau semicirculabile unde sunt montate diferite echipamente care necesita o mentenanta periodica, precum si in cazurile in care se doresc performante mecanice foarte bune.
“Majoritatea produselor existente pe piata destinate acoperisurilor ofera o rezistenta ridicata la compresiune, insa aceasta nu este relevanta pentru situatiile in care va exista trafic pietonal; fie ca vorbim de traficul pietonal din timpul montajului sau traficul pietonal ocazional pe perioada de mentenanta. Pentru acestea, in alegerea produsului adecvat, principala caracteristica ce trebuie avuta in vedere este incarcarea punctuala. Iar, din acest punct de vedere, Hardrock 1000 este cea mai performanta solutie disponibila pe piata in acest moment”, a declarat Florin Popescu, Business Unit Director, ROCKWOOL Balkans.
Placile Hardrock 1000 sunt realizate folosind tehnologia Dual Density care asigura, pe langa incarcarea punctuala performanta, o instalare usoara si economica datorita rezistentei sporite a stratului superior si flexibilitatii stratului inferior. Placile pot fi montate intr-un singur strat, fara a compromite proprietatile mecanice sau termice ale solutiei de izolare. Dincolo de performantele mecanice, produsul beneficiaza si de un coeficient bun de conductivitate termica, de 0.039 W/mK.
ROCKWOOL Hardrock 1000 se utilizeaza pentru izolarea termica, protectia fonica si protectia la foc a acoperisurilor tip terasa din segmentul industrial si comercial, avand ca suport atat placa de beton, cat si tabla cutata cu cuta inalta. ROCKWOOL a livrat deja peste 40.000 m2 de placi Hardrock 1000 unui lant de magazine de bricolaj si unui retailer de electronice din Bulgaria.
Placile Hardrock 1000 sunt produse in prezent la fabrica ROCKWOOL din Croatia, insa in viitor acestea vor fi disponibile si la fabrica din Romania pe care compania o construieste langa Ploiesti printr-o investitie in valoare de 50 de milioane de euro. Productia de vata minerala din fabrica ROCKWOOL din Romania va incepe in toamna acestui an.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter