Consiliul Concurentei trebuie notificat cand se obtine controlul asupra investitiei

Conform ultimului material de opinie al Florentinei Munteanu si Andrea Grigoras din partea Reff & Asociatii, este cunoscut faptul ca unele tranzactii pentru achizitionarea unei companii trebuie supuse aprobarii Consiliului Concurentei. Dobandirea controlului unic asupra companiei este modalitatea cel mai des uzitata in tranzactii si, pe cale de consecinta, cel mai des notificata Consiliului Concurentei. Exista insa si situatii in care schimbarea controlului asupra unei intreprinderi se face prin asocierea mai multor investitori care pun in comun resurse financiare fie pentru a dobandi controlul asupra unei companii existente, fie pentru a dezvolta un proiect nou. Modalitatea concreta prin care se dobandeste controlul si gradul de implicare a fiecarui investitor difera foarte mult, de la caz la caz. Cazurile simple din practica sunt cele in care investitorii achizitioneaza actiuni intr-o intreprindere, devenind astfel actionari si exercitand controlul prin detinerile societare pe care le au. Exista insa si cazuri mai complexe, in care investitorii exercita controlul prin contracte de finantare sau prin alte mijloace.

O situatie aparte o reprezinta tranzactiile prin care investitorii achizitioneaza in comun participatii din proiectul investitional pe care le exercita doar in perioada de demarare a acestuia, in vederea cresterii randamentului investitiei. Aceasta situatie este des intalnita in cazul investitiilor „speculative”, in care investitorii contribuie cu resurse financiare, urmand ca, dupa maturitate, sa revanda proiectul. Aceste tipuri de investitii sunt mai des intalnite in sectorul imobiliar, in IT&C, precum si in finantarea intreprinderilor de tip start-up.

In aceste situatii, desi intentia de revanzare se cunoaste de la momentul dobandirii controlului, este dificil de estimat un interval de timp in care se va putea intampla acest lucru, deoarece lichidarea participatiilor depinde de numerosi factori externi, precum identificarea unui cumparator, atingerea nivelului dorit de profit la vanzare, situatia pietei etc. Aceasta incertitudine face dificila stabilirea necesitatii obligatiei de a notifica tranzactia Consiliului Concurentei, in contextul in care nu se poate stabili cu usurinta daca preluarea controlului este una de durata, care duce la o concentrare economica, sau din contra, este una temporara, ce nu poate fi calificata drept concentrare economica si in legatura cu care nu ar trebui sa ne punem problema notificarii.

Investitorul ar trebui sa-si puna intrebarea daca tranzactia in care se implica va duce la dobandirea controlului in comun atunci cand, in urma tranzactiei, se ajunge la paritatea drepturilor de vot sau cand creste numarul actionarilor care detin controlul ori identitatea acestora se modifica. De asemenea, situatiile in care anumiti actionari obtin drept de veto cu privire la strategia comerciala sunt cele in care investitorul trebuie sa-si puna problema notificarii Consiliului Concurentei.

Este important de semnalat si faptul ca obligatia de a notifica Consiliul Concurentei apare daca investitorul se va folosi de participatiile detinute in capitalul social pentru a decide strategia comerciala a proiectului investitional, chiar si pentru o scurta perioada de timp. Astfel, investitorul dobandeste controlul in comun asupra proiectului investitional, impreuna cu alti asociati sau actionari.

In situatia pachetelor majoritare, analiza privind existenta unui control este relativ simpla si cu un rezultat lesne de dedus. In situatia pachetelor minoritare insa, analiza privind dobandirea controlului trebuie sa aiba in vedere puterea drepturilor de vot, in special a drepturilor de veto dobandite in privinta deciziilor strategice ale intreprinderii.

Regula este simpla: daca drepturile pe care investitorii le exercita asupra proiectului investitional depasesc sfera protejarii intereselor lor financiare si a randamentului investitiilor, atunci respectivele drepturi confera un control, ceea ce presupune analiza conditiilor de prag, pentru a determina daca este necesara notificarea Consiliului Concurentei. Desi, din perspectiva investitorului, dobandirea anumitor drepturi de veto ar putea fi importante pentru protejarea intereselor sale financiare, totusi, din perspectiva dreptului concurentei, este posibil ca acele drepturi sa ajunga mai degraba in domeniul deciziilor strategice ale intreprinderii.

De exemplu, este limpede ca exercitarea unui drept de veto in decizii precum majorarea/reducerea capitalului social sau fuziunea cu o alta societate reprezinta modalitati de protectie a investitiei asociatului/actionarului. Insa exercitarea unui drept de veto cu privire la planul de afaceri al societatii sau in legatura cu aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli nu mai serveste doar acestui scop, intrand in sfera deciziilor care au posibilitatea de a influenta sau chiar determina strategia comerciala a societatii pe termen lung, fiind astfel modalitati de exercitare a controlului. Decizii precum vanzarea unei linii de business, aprobarea cheltuielilor de capital care depasesc o anumita limita, modificarea obiectului de activitate etc. reprezinta decizii care trebuie analizate de la caz la caz, exercitarea unui drept de veto in oricare din aceste situatii putand sau nu sa influenteze strategia comerciala pe termen lung a societatii, in functie de modelul istoric de vot, specificul industriei, legaturile structurale sau de familie dintre asociati etc.

Atunci cand investitorul dobandeste controlul asupra proiectului (control unic sau in comun cu alti asociati/actionari), el trebuie sa solicite aprobarea Consiliului Concurentei daca sunt intrunite, in anul financiar anterior celui in care se realizeaza tranzactia, cele doua praguri valorice cu privire la cifrele de afaceri: cifra de afaceri cumulata a intreprinderilor implicate in operatiune este mai mare de 10 milioane de euro sau cel putin doua dintre intreprinderile implicate au realizat pe teritoriul Romaniei o cifra de afaceri individuala mai mare de 4 milioane de euro.

Conceptul de intreprindere implicata este unul specific dreptului concurentei si se adapteaza in functie de specificitatea tranzactiei. Din experienta noastra, au existat situatii in care obligatia notificarii concentrarii economice in fata Consiliului Concurentei a rezultat in urma unei analize detaliate a structurii de control ulterioare tranzactiei, deoarece tranzactia insasi era atipica din perspectiva controlului. De exemplu, s-a ajuns la situatia in care tranzactia a fost notificabila, desi noul asociat si societatea tinta nu realizasera individual o cifra de afaceri de 4 milioane de euro pe teritoriul Romaniei, deoarece ceilalti asociati existenti (care redobandeau controlul alaturi de noul asociat) atingeau singuri pragurile necesare. Intr-un alt caz, a fost notificabila dobandirea de parti sociale ale unor societati tinta cu o cifra de afaceri mai mica de 4 milioane de euro, deoarece cel putin doua dintre persoanele care preluau controlul in comun atingeau pragurile necesare.

Lipsa notificarii unei concentrari economice inainte de punerea in aplicare a acesteia se sanctioneaza cu amenda de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totala realizata in anul financiar anterior sanctionarii. In plus, nenotificarea concentrarii economice poate afecta insasi validitatea tranzactiei.

In cazul in care Consiliul Concurentei constata ca o concentrare economica a fost deja pusa in aplicare si acea concentrare a fost declarata incompatibila cu mediul concurential normal, acesta poate solicita intreprinderilor implicate sa dizolve entitatea rezultata din concentrare sau sa dispuna cesionarea tuturor actiunilor sau activelor dobandite, astfel incat sa se restabileasca situatia anterioara.

Asadar, este deosebit de important ca investitia intr-o intreprindere, fie si cu caracter temporar, sa fie analizata in mod riguros anterior efectuarii acesteia, pentru a determina in ce masura este necesara notificarea autoritatii de concurenta.