RO EN
Coșul este gol

RE/MAX: Evolutie calitativa a pietei imobiliare in 2018

RE/MAX Romania, parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, prezinta cele mai importante schimbari generate de criza economica pe piata imobiliara locala. Conform reprezentantilor RE/MAX, piata si-a revenit progresiv, ajungand la un nivel apropiat celui anterior crizei. Pe de alta parte, atat dezvoltatorii, cat si cumparatorii, sunt mult mai atenti la detalii si mai exigenti, drept pentru care s-a creat un nou standard de oferte echilibrate din perspectiva raportului calitate-pret.
Piata imobiliara a fost una dintre cele mai afectate de aparitia crizei economice, efectele acesteia fiind resimtite cu precadere la nivelul puterii de cumparare, al interesului pentru obtinerea unor credite de locuinte la costul vehiculat pe piata, cat si in numarul de tranzactionari efective. Ulterior crizei economice, segmentul imobiliar a cunoscut o crestere graduala, dar sigura, iar efectele s-au reflectat in comportamentul de achizitie, respectiv in ofertele echilibrate ale dezvoltatorilor. Astfel, conform reprezentantilor RE/MAX, asteptarile riguroase ale jucatorilor din piata imobiliara, de ambele parti ale tranzactiei, au determinat, in timp, evolutia calitativa a pietei imobiliare.
„O parte semnificativa dintre investitori/dezvoltatori a crescut nivelul de profesionalism si datorita crizei, iar in prezent se construieste mai bine din punct de vedere tehnic, iar ofertele imobilelor noi sunt echilibrate din perspectiva raportului calitate-pret. Concurenta a crescut, in timp ce cumparatorii sunt mai cumpatati, mai atenti la detalii si mai exigenti. In cele din urma, aceste schimbari au generat o evolutie din care au avut de castigat toti cei implicati”, a declarat Razvan Cuc, Presedinte RE/MAX Romania.
In contextul unei cresteri constante a segmentului de inchirieri in marile orase, faptul ca investitorii - cei care achizitioneaza imobile in vederea exploatarii prin inchiriere - accepta in prezent randamente mai temperate fata de 2007- 2008, este una dintre principalele lectii dobandite de acestia in urma crizei. De asemenea, implicarea finantarilor bancare in proiecte de acest tip este procentual mai mica fata de ceea ce se intampla in anii 2006-2008, astfel ca dezvoltatorii au fost nevoiti sa aiba o participare mai consistenta, motiv pentru care planificarile acestora se desfasoara pe o durata mai extinsa de timp decat in trecut.
Anul 2012 a fost marcat de revenirea pietei imobiliare, care a crescut progresiv, cu pasi mici, in anii 2013-2015. Au reaparut ulterior si primii dezvoltatori care au pus bazele unor proiecte mari, remarcabile, tendinta care s-a dezvoltat in perioada imediat urmatoare. In 2017 era deja vizibila puterea de cumparare net superioara comparativ cu anul de referinta, la fel si numarul de tranzactii efectuate, ambele segmente cunoscand valori asemanatoare celor de dinainte de criza. Conform reprezentantilor RE/MAX, preturile pe metrul patrat au inregistrat o usoara scadere in intervalul 2012-2014, dar au crescut constant incepand cu 2015 pana in prezent.
Cluj-Napoca, cel mai dinamic oras dupa criza economica
Cel mai dinamic segment din real-estate a ramas - constant - cel rezidential, iar in topul oraselor cu cea mai mare efervescenta au ramas, in continuare, Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara. Un exemplu de oras care a cunoscut apogeul dezvoltarii dupa criza este Clujul, acesta reprezentand un pol de investitii imobiliare pe toate segmentele - rezidential, comercial, birouri.
Conform specialistilor RE/MAX, motivatiile de achizitie sunt determinate de un cumul de factori, printre care atractivitatea orasului, dezvoltarea economica avansata fata de restul tarii, respectiv cresterea domeniului IT, precum si interesul turistic pe care il ofera. Fiind oras universitar, numerosi tineri vin din toata tara sa studieze in Cluj-Napoca si, o buna parte, se stabilesc ulterior aici. Randamentul bun la inchiriere - minim 5-6% pe an la rezidentiale, cu extreme de pana la 9-10%, coroborat cu o cerere constanta, atrage in continuu investitorii.
Totodata, evenimentele culturale de anvergura (Untold, Electric Castle, Jazz Festival) aduc constant turisti in oras, fapt ce contribuie, printre altele, la cresterea pietei imobiliare locale si a categoriilor conexe de business.
Despre RE/MAX
RE/MAX este lider mondial in real-estate, fiind franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, infiintata in 1973 in Denver, are astazi peste 120.000 de agenti afiliati in 7.000 de birouri aflate in circa 100 de tari din intreaga lume. In Europa, RE/MAX este prezent in 38 de tari, cu peste 1.900 birouri si 21.000 de agenti, continuand sa se extinda.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter