RO EN
Coșul este gol

CUMULUS va finaliza proiectarea a 4 hoteluri, constructii de peste 50 milioane euro

Biroul de arhitectura full service, Cumulus, va finaliza anul acesta proiectarea a 4 hoteluri in capitala, insumand o investitie in constructii de peste 50 milioane de euro. Constructia hotelurilor a presupus o munca asidua de echipa pentru aproape 2 ani de zile si a implicat 5 senior partners si 15 arhitecti din Cumulus.
Cele patru hoteluri dezvoltate de Apex Alliance sunt:
- Courtyard by Marriott 4*, primul hotel al brandului Courtyard by Marriott International construit in Bucuresti;
- Moxy 3* by Marriott, primul hotel al brandului Moxy by Marriott International din Romania, dedicat Millenialilor;
- Autograph 5* by Marriott, primul hotel al brandului Autograph by Marriott International in Romania, ridicat in cladirea monument istoric - Palatul Bancii Marmorosch Blank & Co.;
- Hilton Garden Inn 4*, primul hotel-aeroport de brand international din Romania, construit in Otopeni.
Lucrarile la proiecte au demarat in 2017 si 2018 si sunt programate sa se incheie in vara si toamna lui 2019, respectiv inceputul lui 2020. In gestionarea relatiei cu dezvoltatorii, Cumulus a coordonat atat detaliile ce tin de specialitatile de structura si instalatie, cat si relatia efectiva cu brandurile hoteliere Marriott si Hilton pentru aprobarile necesare proiectelor derulate.
”Primul hotel pentru care am fost contractati a fost Courtyard by Marriott in 2017, iar apoi la interval de 1 an, au venit celelalte 3 hoteluri, ceea ce ne-a adus o provocare si mai mare. Cand ai 3-4 arhitecti pe echipa alocati proiectelor hoteliere poti spune ca esti un birou care proiecteaza hoteluri. Provocarile ne-au insotit la tot pasul - am incercat sa nu depasim bugetul, sa ne incadram in limita de timp impusa, sa proiectam hotelurile si spatiile acestora, conditionati fiind de suprafata si cerintele speciale caracteristice brandurilor. Noi in timpul acesta am lucrat concomitent si pe alte proiecte mari, dar am reusit sa invatam, sa crestem impreuna si sa le ducem la capat”, marturiseste Ivona Amaritei, unul dintre cei opt Senior Partners Cumulus, arhitect specializat pe segmentele de hotelier si birouri si unul dintre coordonatorii proiectelor hoteliere.
In dezvoltarea hotelurilor s-a lucrat cu platforma BIM, Cumulus fiind printre primele birouri de arhitectura care a integrat acest instrument in modul sau de lucru. Aceasta presupune recreerea tuturor elementelor cladirii din prisma tuturor specialitatilor implicate in proces - structura, instalatie, arhitectura - intr-un soft 3D, cu elemente dinamice pe care se pot consemna informatiile tehnice - materialele folosite, grosimi de straturi. Scopul este o coordonare mai buna in timpul proiectului si o reducere a pierderilor de pe santier, aducand economii de pana la 20% pe perioada executiei unei constructii.
Courtyard by Marriott 4*, primul hotel al brandului Courtyard ridicat intr-o zona de office
Proiectul, cu valoare estimata a constructiei de 16 milioane de euro pe un teren de aproximativ 2800m2, a inceput in toamna anului 2017 si este programat sa isi intampine primii oaspeti in vara lui 2019. Hotelul dispune de 259 de camere, 2 ballrooms, insumand 300 mp si sali de intalnire, conferinte insumand 250mp, precum si alte spatii publice conform standardului Marriott. Brandul Courtyard este destinat zonei de business, adresandu-se insa printr-un interior relaxant oamenilor ocupati.
Echipa care a lucrat la proiect: business developer arh. Liviu Zagan, arh. Ivona Amaritei - manager de contract, coordonator tehnic si de concept; project leader - arh. Maria Fofirca, arh. George Nitoiu, arh. Corina Nicolau, arh. Alexandra Nicolau, arh. Laura Parghel.
Moxy 3* by Marriott International, primul hotel al brandului Moxy by Marriott International ridicat pe teritoriul Romaniei, dedicat Milenialilor
Hotelul cu valoare estimata de 5 milioane de euro se desfasoara pe o suprafata de 4450 mp si consta in conversia functionala a cladirii existente in str. Doamnei 17-19, din cladire de birouri din anii '60 intr-un hotel de brand. Moxy dispune de 119 camere si va fi inaugurat in 2019. Acest brand reprezinta un nou trend in industria hoteliera printr-o combinatie indrazneata de design si un serviciu relaxat, este un exemplu cum designul poate sa contribuie la un plan investitional indraznet.
Echipa care a lucrat la proiect: arh. Ivona Amaritei business developer si manager de contract
Arhitectura: sef proiect arh. Eliza Yokina, project leader arh. Ioana Secarea, arh. Cristian Voinea,
arh. Andrada Tarau, arh. Alexandru Catauta, arh. Andrei Cumpanasoiu
Autograph 5* by Marriott, primul hotel al brandului Autograph by Marriott din Romania, ridicat in cladirea monument istoric - Palatul Bancii Marmorosch Blank & Co.
Autograph dispune de 216 camere, un ballroom, 1 sala de conferinta si 2 sali de intalniri, restaurant si spa construite pe o suprafata de 16.700 mp. Interventia pe cladire este estimata la 20 milioane de euro si a presupus demolarea corpului de cladire nou dinspre Banca Nationala a Romaniei. Proiectul a inceput in ianuarie 2018, iar in 2020 va fi deschis rezervarilor. O parte din apartamente va beneficia de incaperi monument istoric, iar majoritatea zonelor publice vor fi amplasate in spatiile protejate ale cladirii.
Echipa care a lucrat la proiect: business developer arh. Liviu Zagan, arh. Ivona Amaritei, sef proiect arh. Adrian Soare, project leader: arh. Cristina Popescu, arh. Andrei Tintari, arh. Ioana Aron, arh. Anca Bendescu, arh. Andrei Cumpanasoiu
Hilton Garden Inn 4*, primul hotel-aeroport de brand international din Romania, construit in Otopeni
Cu 218 camere si 5 sali de conferinte, ocupand o suprafata de 14.000 mp pe subsol + parter + 4 etaje, Hilton Garden Inn este primul hotel-aeroport de brand international ridicat in Romania si constructia sa a insemnat o investitie de 12 milioane de euro. Constructia hotelului a inceput in martie 2018, iar hotelul va fi gata in vara lui 2019. Hotelul se afla in imediata apropiere a terminalului de plecari al aeroportului Henri Coanda Este in studiu varianta prin care hotelul poate fi conectat cu terminalul.
Echipa care a lucrat la proiect: arh. Ivona Amaritei - business developer si manager de contract, sef proiect arh. Elena Dragu, project leader arh. Corina Nicolae, arh. Andra Juganaru, arh. Laura Parghel, arh. Marina Pasarin, arh. Ioana Penescu si arh. Andrei Cumpanasoiu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter