La data de 27 septembrie 2019, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a supus consultarii proiectul de Hotarare a Guvernului (HG) pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Sala de sport polivalenta cu capacitatea de 5.000 locuri, municipiul Oradea, judetul Bihor”.
Potrivit notei de fundamentare, in anul 2018, in urma aprobarii proiectului tehnic, avand in vedere faptul ca s-a schimbat solutia de fundare a obiectivului de investitii, din fundare indirecta prin intermediul unei perne de balast, in fundare indirecta prin intermediul prin piloti forati din beton simplu (solutia fiind propusa prin studiul geotehnic elaborat la faza de proiect tehnic), precum si solutia de incalzire, din energie electrica fotovoltaica in energie geotermica, pe baza de agent termic de 80°C (solutie propusa la cererea municipiului Oradea), iar cheltuielile aferente acestor lucrari au devenit eligibile prin programul national de constructii de interes public sau social, CNI – SA a procedat la reavizarea documentatiei tehnico-economice. In acel moment, valoarea investitiei se incadra in valoarea aprobata prin actul normativ reprezentat de Hotararea Guvernului nr. 950/2016 (valoarea totala a investitiei fiind de 99.134 mii lei, cu TVA inclus, in timp ce valoarea aprobata era de 99.963 mii lei, TVA inclus). Ulterior, ca urmare a schimbarilor legislative privind salariul minim brut pe tara garantat in plata, inclusiv cel in domeniul constructiilor, a modificarilor fiscale (reducerii cotei TVA), aplicarii indicelui inflatiei, conform prevederilor din contractul de achizitie publica, cresterii costurilor de productie, a preturilor materialelor de constructii, CNI- SA a procedat la reavizarea documentatiei tehnico-economice aferente obiectivului de investitii, fiind emis avizul nr. 15/29 din 12.07.2019, noua valoare a obiectivului de investitii rezultata in urma reevaluarii valorice a investitiei fiind de 122.487 mii lei, cu TVA inclus.
Potrivit proiectului intocmit initial de CNI, viitoarea sala de sport, evaluata initial la 18 milioane de euro (care trebuia definitivata in anul 2017), va avea 5.000 de locuri, din care 70% fixe si 30% situate pe gradene mobile, suprafata totala a obiectivului fiind de 8.600 mp. Complexul sportiv va beneficia de doua terenuri, unul principal, iar celalalt de antrenament, care vor permite desfasurarea competitiilor interne si internationale de handbal, baschet sau volei. Proiectul se doreste a fi multifunctional, deoarece acest complex se va putea transforma si in centru de congrese, targuri si expozitii. Pentru a vizualiza proiectul de HG, cu nota de fundamentare si anexe, click aici!