RO EN
Coșul este gol

CBRE: Volumul tranzactiilor imobiliare va fi de peste un miliard de euro in 2020

Volumul investitiilor imobiliare din Romania in anul 2019 a depasit borna de un miliard de euro, totalizand aproximativ 1,06 miliarde de euro, in crestere cu 7% fata de nivelul inregistrat in 2018, arata datele departamentului de research al companiei de consultanta imobiliara CBRE Romania. Volumul atins in 2019 marcheaza totodata un record al ultimilor cinci ani din punct de vedere al tranzactiilor de investitii pe piata imobiliara romaneasca.
„2019 a fost anul oraselor regionale pentru tranzactiile cu cladiri de birouri, Cluj-Napoca atragand investitii de aproape 200 milioane de euro, respectiv 20% din totalul volumului tranzactionat la nivelul tarii, insa Bucurestiul a ramas lider, cu 64% din totalul tranzactiilor. Cladirile de birouri au fost principalele produse tranzactionate, reprezentand aproape 75% din totalul tranzactiilor la nivel national. Apetitul pentru cladirile de birouri din Capitala ramane in continuare ridicat si sunt multiple oportunitati, atat in zonele consacrate, precum CBD (Central Business District) si nordul Bucurestiului, precum si in zonele dinamice, aflate in continuare in plin proces de dezvoltare, precum vestul orasului”, a declarat Gijs Klomp, Head of Investment Properties, CBRE Romania, companie care a consiliat in 2019 vanzarea unui pachet de trei cladiri de birouri din Cluj-Napoca, detinut de grupul de firme Hexagon.
Din punct de vedere al profilului cumparatorilor, investitorii israelienii ocupa primul loc prin tranzactia record de la finalul anului 2019, cu 36% din volumul tranzactionat, urmati de investitorii romani (26%) si de fondurile sud-africane cu 17%.
„Romania este o destinatie tot mai interesanta pentru noi investitori si cel mai probabil 2020 va aduce, similar cu 2019, noi nume pe piata locala. Sunt mai multe companii care vor sa isi extinda portofoliul in Romania, urmarind in special achizitia de cladiri de birouri si spatii industriale. Ne asteptam in continuare la o compresie a yieldurilor, atat pentru birouri (7% in prezent), cat si pentru sectorul industrial (7,75%)”, a adaugat Gijs Klomp.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter