Asociatia Est-Europeana de Prognoza pentru domeniul constructiilor (EECFA – Buildecon) a emis recent un raport cu privire la perspectivele constructiilor pana in 2025, in Europa de Sud-Est. Documentul arata ca, in ceea ce priveste Bulgaria, este de asteptat ca economia sa piarda din avant in 2023, ceea ce se va traduce printr-o crestere mai mica in 2024. In acest context, productia de constructii urmeaza sa urmeze tendinta generala, cu performante eterogene la nivel de segment. In timp ce in perioada de prognoza pana in 2025, constructiile civile si constructiile nerezidentiale vor contribui probabil cu cifre de crestere pozitive, dupa mai multi ani puternici, se preconizeaza ca lucrarile rezidentiale vor intra intr-o noua normalitate, cu rate de crestere anuala neglijabile incepand cu 2024. Productia din Croatia va continua sa creasca rapid in 2023 si mai lent in urmatorii doi ani. Obiectivele de inginerie civila sunt pregatite sa devina cea mai stralucitoare stea din firmamentul sectorului analizat, constructiile de cladiri prezentand variatii considerabile de la un domeniu la altul, dar, in general, nu vor avea performante la fel de puternice ca in trecut. De asemenea, raportul Buildecon mai arata ca activitatea de constructii din Romania vor scadea in termeni reali. Cresterea economica incetineste, in conditiile unei inflatii persistente si a unor costuri de finantare ridicate. O incetinire suplimentara ar putea veni in 2024, deoarece este un an electoral, se manifesta o presiune politica pentru reducerea deficitului bugetar, cheltuielile sociale sunt ridicate, iar tranzitia catre noua perioada de programare a UE ar face dificila concentrarea asupra proiectelor publice. Perspectivele nu arata mai bine in ceea ce priveste investitiile private, in conditiile in care pentru 2024 se asteapta o piata a fortei de munca tensionata si o crestere lenta a consumului. Pana in 2025, se estimeaza revenirea la crestere, deoarece majoritatea acestor obstacole ar putea disparea sau atenua. Pe parcursul anului 2023, Serbia a inregistrat performante mai bune decat se preconiza initial, economia redresandu-se in a doua jumatate a anului, iar productia in domeniul constructiilor a inregistrat un nou nivel-record. In timp lucrarile rezidentiale se consolideaza intr-o maniera moderata, ingineria civila a urcat cu o rata de crestere de doua cifre. Diminuarea presiunilor inflationiste contribuie, de asemenea, la stabilizarea pietei, in timp ce ratele ridicate ale dobanzilor raman un impediment major pentru crestere pe termen scurt. In ceea ce priveste Slovenia, industria de profil din aceasta tara se confrunta cu provocari economice exacerbate de inundatiile fara precedent din luna august, care au provocat pagube de 10 miliarde de euro. In pofida deficitului de forta de munca, care a dus la cresterea costurilor de constructie si a inflatiei, se asteapta ca sectorul sa inregistreze o crestere semnificativa a productiei, proiectele de inginerie civila, inclusiv reparatiile pagubelor produse inundatii si initiativele de infrastructura, stimuland cresterea. Cu toate acestea, apar ingrijorari cu privire la potentiala decelerare a cresterii in 2024 si 2025, mai ales in domeniile constructiilor rezidentiale si nerezidentiale. Pentru informatii suplimentare, click aici
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.