Investitiile imobiliare realizate in Romania in primul trimestru din 2021 au totalizat 98 milioane euro, in scadere cu 19% fata de volumul tranzactionat in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit raportului trimestrial al CBRE, liderul pietei de consultanta imobiliara. Cladirile de birouri din Bucuresti si spatiile industriale din vestul tarii au generat cel mai mare volum investitional.
In total, in primele trei luni, au fost inchise noua tranzactii imobiliare, cu o valoare medie de 11 milioane euro, arata datele CBRE Research.
Cea mai mare tranzactie a fost reprezentata de achizitia cladirii de birouri Bucharest Financial Plaza, vanduta de institutia bancara BCR catre fondul austriac de investitii Immofinanz pentru aproximativ 36 milioane euro.
„Ce este interesant de remarcat este apetitul investitorilor pentru proiecte industriale: 38 milioane euro din volumul total a fost generat de tranzactii cu spatii industriale, aproape la egalitate cu volumul generat de cladirile de birouri, respectiv 40 milioane euro. Aceasta evolutie confirma interesul investitorilor catre proiectele industriale si presiunea de scadere a randamentelor pe acest segment. Inca 20 milioane euro au fost investiti in hoteluri, segment pentru care observam, de asemenea, un interes ridicat in ultimele luni. In continuare, ne asteptam la achizitia de noi cladiri de birouri, precum si de parcuri de retail, aceasta din urma fiind o tipologie de produs foarte cautata atat in Romania, cat si in celelalte piete din Europa Centrala si de Est”, a declarat Mihai Patrulescu, Head of Investment Properties, CBRE Romania.
In ceea de priveste atractivitatea oraselor si disponibilitatea produselor imobiliare pentru investitii, Bucuresti a continuat sa fie destinatia preferata a investitorilor, atragand 57% din volumul total de 98 milioane euro tranzactionat in primul trimestru, respectiv trei din cele noua tranzactii.
Alte orase care au atras atentia investitorilor la inceputul acestui an au fost Timisoara, Arad si Caransebes, in special pentru achizitiile de proiecte industriale, cu o valoare cumulata de peste 20 milioane euro.
Cei mai dinamici investitori au fost companiile din Austria si Cehia, care au generat aproximativ 60% din volumul tranzactionat in primele trei luni, confirmand astfel secventialitatea fluxului de capital din Europa Centrala si de Est, indicata de CBRE la inceputul anului. Investitorii romani au fost implicati in 4% din volumul tranzactionat, respectiv in achizitia unei cladiri de birouri in Brasov.
Randamentele investitiilor imobiliare au ramas stabile pe toate cele trei sectoare: 7% pentru spatiile de birouri, 7,75% pentru cele industriale si 7% pentru retail.
In Europa Centrala si de Est (CEE: Cehia, Ungaria, Polonia, Romania si Slovacia), volumul investitiilor imobiliare a atins 1,95 miliarde euro in primul trimestru din 2021, la jumatate fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor CBRE.