Cel putin opt programe de finantare sunt deja deschise sau in curs de a fi lansate de autoritati in acest an, alocarea totala a acestora ridicandu-se la peste 5 miliarde de euro, arata o analiza REI, grup de companii aflat in topul celor mai mari firme de consultanta specializate in atragerea de finantari nerambursabile atat pentru companii, cat si pentru autoritati publice.
Sprijinul nerambursabil, disponibil atat sub forma de ajutor de stat, cat si fonduri europene, vizeaza investitii in productia de energie verde si cresterea eficientei energetice a companiilor, in productia de materiale de constructii, in domeniul alimentar sau in reindustrializarea anumitor regiuni cheie ale tarii, prin cresterea numarului de angajati si stimularea investitiilor in dezvoltare.
"Este una dintre cele mai mari si mai importante alocari de fonduri nerambursabile pentru companiile prezente in Romania de la aderarea la UE, in 2007, iar programele de finantare sustin investitii in sectoare cheie care pot dezvolta economia si atrage investitori de proportii la nivel local. Lucram si suntem in discutii cu foarte multe companii care pregatesc investitii importante la nivel local, iar cea mai mare parte iau in calcul sprijin nerambursabil atat de la Guvern, sub forma ajutoarelor de stat, cat si prin accesarea de fonduri europene. Vedem progrese inclusiv la nivelul Ministerelor, care au recrutat personal specializat, care au anuntat digitalizarea anumitor procese cheie, prin urmare suntem optimisti si ne asteptam ca 2024 sa fie un an mult mai bun ca 2023”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.
Printre cele mai mari programe de finantare din prima jumatate a acestui an amintim:
1.Programul Tranzitie Justa (PTJ)
- Sesiune: deschisa, 20.12.2023 - 20.03.2024;
- Sprijin: sub forma de granturi de maximum 200.000 EUR / cuprinse intre 200.000 si 8 mil. EUR;
- Doar pentru judetele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galati si Mures;
- Alocare totala: 1 mld. EUR (est.);
- Solicitanti eligibili: start-up, IMM, intreprinderi mari;
- Obiectiv program: atenuarea impactului socio-economic al tranzitiei la neutralitatea climatica pentru judetele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galati si Mures;
- Autoritate responsabila: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE)
- Detalii apel: https://mfe.gov.ro/ptj-21-27/
2.Fondul pentru Modernizare in Romania - Programul cheie 1: Surse regenerabile de energie si stocarea energiei
- Sesiune: in curs de deschidere (T1 est.);
- Sprijin nerambursabil: pana la 20 mil. EUR / proiect;
- Directii investitionale:
- Autoconsum: alocare 500 mil. EUR / cca. 45-50% grant / 350.000 EUR / MW (est.)
- Productie: alocare 550 mil. EUR / 100 - 130.000 EUR / MW (est.)
- Alocare totala: 1,050 mld. EUR
- Solicitanti eligibili: start-up, IMM, intreprinderi mari;
- Autoritate responsabila: Ministerul Energiei (ME)
- Detalii apel: https://energie.gov.ro/category/fondul-pentru-modernizare/
Programul Fond pentru Modernizare a debutat in luna noiembrie a anului trecut, odata cu sesiunea dedicata sectorului agriculturii, unde fermierii au putut accesa 150 milioane euro din cei peste 500 milioane euro pusi la dispozitie de MADR. Spre finalul anului a fost lansata si sesiunea dedicata autoritatilor publice, unde exercitiul a fost unul competitiv, pe principiul „primul venit - primul servit”.
Peste 700 de primarii si consilii locale au depus proiecte in prima zi a sesiunii, unde echipa REI a reusit sa asigure o cota importanta din proiecte, de peste 20% dintre acestea.
"Pentru viitoarele sesiuni de proiecte pentru fotovoltaice sau baterii de stocare prin programul Fond pentru Modernizare, ce vor debuta in perioada urmatoare, recomandam beneficiarilor ca la depunerea proiectului sa fie pregatit Studiul de fezabilitate si obtinut Certificatul de urbanism, iar la contractare se va solicita Avizul Tehnic de Racordare (ATR). Este unul dintre cele mai asteptate programe de finantare din acest an, iar interesul este foarte ridicat”, a precizat Roxana Mircea.
3.INVESTALIM (sesiunea 2 - 2024)
- Sesiune: in curs de deschidere (T1 est.);
- Sprijin nerambursabil: minimum 500.000 EUR
- Cofinantare: minim 25%
- Domenii eligibile: industria alimentara, procesare, panificatie CAEN: 1011, 1012, 1013, 1020, 1031, 1032, 1039, 1041, 1051, 1061, 1071, 1081
- Solicitanti eligibili: start-up, IMM, intreprinderi mari
- Autoritate responsabila: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Regionale (MADR)
- Alocare totala: 450 mil. EUR (est.)
- Detalii apel: https://www.madr.ro/docs/minister/2023/program-guvernare-2023-2024-agricultura.pdf.
Prima sesiune a programului INVESTALIM s-a derulat, initial, in perioada 27 octombrie - 27 noiembrie, iar pentru ca interesul a fost foarte ridicat, MADR a prelungit sesiunea cu inca 30 de zile. In total, pe acest prim apel, au fost depuse 49 de proiecte, valoarea investitiilor, cu tot cu confinantare, depasind 1 miliard de euro, unde totalul ajutoarelor de stat solicitate a depasit 300 de milioane de euro, respectiv mai mult decat dublul alocarii din sesiune.
"Exista discutii la nivelul Ministerului pentru o crestere a alocarii pentru sesiunea 2 din acest an, la peste 450 de milioane de euro, insa momentan se analizeaza acest detaliu. Interesul ramane foarte ridicat, iar noi avem zilnic discutii cu clienti importanti din domeniul agro-alimentar pentru proiecte importante de productie. Aproximativ 20% din proiectele depuse pe prima sesiune a INVESTALIM au fost intermediate de REI, iar investitiile au vizat procesarea carnii, panificatie sau productie/rafinare ulei si se ridica la circa 220 milioane euro”, a declarat Roxana Mircea.
4.Managementul deseurilor - Reciclare – PNRR
- Sesiune: deschidere - februarie - martie (est.)
- Obiectiv: dezvoltarea si modernizarea sistemelor de management al deseurilor municipale
- Sprijin nerambursabil: intre 500.000 EUR si max. 8,4 mil. EUR/proiect
- Solicitanti eligibili: IMM, intreprinderi mari
- Alocare totala: 220 mil. EUR
- Autoritate responsabila: Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP)
- Detalii apel: https://pnrr.mmap.ro/managementul-deseurilor/
- Lista codurilor CAEN eligibile:
- 3821 - tratarea si eliminarea deseurilor nepericuloase;
- 3822 - tratarea si eliminarea deseurilor periculoase;
- 3832 - recuperarea materialelor reciclabile sortate;
- 3831 - demontarea (dezasamblarea) masinilor si echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor
- 3811 - colectarea deseurilor nepericuloase;
- 3812 - colectarea deseurilor periculoase.
- Amanata si intarziata de aproximativ 2 ani, Managementul deseurilor este una dintre cele mai asteptate scheme de finantare de catre companiile care doresc sa investeasca in fabrici de reciclare. Bugetul intitial anuntat de MMAP se ridica la peste 280 milioane euro, insa alocarea din prezent a scazut la circa 220 milioane euro.
5.CONSTRUCTPLUS - Ajutor de stat pentru industria materialelor de constructii
- Sesiune: 15 februarie – 15 martie 2024;
- Obiectiv: Productia de materiale de constructii;
- Alocare totala: 150 mil. EUR (est.)
- Solicitanti eligibili: start-up, microintreprinderi, IMM, intreprinderi mari
- Autoritate responsabila: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului (MEAT)
- Sprijin nerambursabil: pana la 57,75 mil. EUR (intreprinderi mari), respectiv 70% intensitate maxima ajutor de stat
- Domenii eligibile: productie materiale de constructii, din urmatoarele clase CAEN:
- 1623 – Fabricarea altor elemente de dulgherie si tamplarie, pentru constructii;
- 2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru constructii;
- 2312 – Prelucrarea si fasonarea sticlei plate;
- 2331 – Fabricarea placilor si dalelor din ceramica;
- 2332 – Fabricarea caramizilor, tiglelor si a altor produse pentru constructii, din argila arsa;
- 2342 – Fabricarea de obiecte sanitare din ceramica;
- 2351 – Fabricarea cimentului;
- 2352 – Fabricarea varului si ipsosului;
- 2361 – Fabricarea produselor din beton pentru constructii;
- 2362 – Fabricarea produselor din ipsos pentru constructii;
- 2363 – Fabricarea betonului;
- 2364 – Fabricarea mortarului;
- 2369 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;
- 2370 – Taierea, fasonarea si finisarea pietrei;
- 2399 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;
- 2511 – Fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice;
- 2512 – Fabricarea de usi si ferestre din metal;
- 2732 – Fabricarea altor fire si cabluri electrice si electronice.
Anuntat de anul trecut, CONSTRUCTPLUS este cel mai asteptat program de finantare pentru companiile specializate in productia de materiale de constructii. Cu un Ghid consolidat deja lansat pe piata, intrat in sedinta de Guvern de joi - 11 ianuarie, apelul ar urma sa se deschida din 15 februarie si va fi deschis timp de o luna.
"Avem zeci de discutii si proiecte in pregatire pe aceasta schema de finantare, atat de asteptata de producatorii de materiale de constructii, unul dintre cele mai importante sectoare de investitii la nivelul tarii. Desi alocarea este relativ redusa raportat la cererea existenta in piata, ne dorim ca MEAT sa ia in calcul cresterea alocarii pentru editiile ce vor urma, similar ceea ce se negociaza in cazul INVESTALIM”, a precizat Roxana Mircea.
6.Granturi pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate - PNRR
- Alocare totala: 150 mil. EUR
- Finantare: min. 500.000 EUR – max. 3 mil. EUR/proiect
- Sesiune: T1 2024
- Solicitanti eligibili: a) microintreprinderi, IMM, societati cooperative care deservesc interesele membrilor prin investitiile prevazute in proiect; care realizeaza investitii in active corporale si/sau necorporale pentru automatizari si robotica destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu solutii digitale si b) intreprinderi care activeaza intr-unul din urmatoarele domenii (CAEN): 5829, 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6399
- Domenii vizate: industrie alimentara, industrie prelucratoare, constructii, industrie auto, transport si distributie, servicii adresate populatiei, turism si alte domenii eligibile
- Cheltuieli eligibile: achizitii de active corporale si necorporale, achizitii de tehnologii blockchain, achizitii de active corporale si necorporale securitatea cibernetica, achizitii de sisteme de inteligenta artificiala, machine learning, augmented reality, virtual reality, achizitia de servicii de date si cloud computing, cheltuieli eligibile ale proiectelor de cercetare
- Autoritate responsabila: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE)
7.Programele Regionale 2021-2027 - finantare investitii IMM
- Calendar lansari apeluri: PR CENTRU = ian. 2024, PR VEST = martie-aprilie 2024, PR SUD MUNTENIA = martie-aprilie 2024, PR SUD-VEST = martie-aprilie 2024
- Finantare: min. 20.000euro – max. 3mil. euro, contributie proprie de cca 30%
- Solicitanti eligibili: microintreprinderi, IMM
- Cheltuieli eligibile: construire spatii, achizitie echipamente, software etc.
- Alocare totala: 700 mil. EUR (IMM);
- Beneficii urmarite: dezvoltarea si modernizarea tehnologica a IMM, cresterea IMM dinamice cu orientare spre sectoarele de specializare inteligenta, cresterea investitiilor productive in IMM, cresterea capacitatilor tehnologice, achizitia de competente specifice.
8.Planul National Strategic 2023-2027 (alocare: 938 mil. EUR)
- DR-20 Investitii in sectorul zootehnic: alocare aprox. 220 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-22 Investitii in conditionarea, depozitarea si procesarea produselor agricole si pomicole: alocare aprox. 210 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-15 Investitii in exploatatiile pomicole: alocare aprox. 150 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-13 Achizitii de utilaje agricole pentru sectorul vegetal: alocare aprox. 100 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-14 Investitii in fermele de mici dimensiuni: alocare 108 mil. euro – lansare apel T1 2024
- DR-16 Investitii in sectorul legume si/sau cartofi: alocare aprox. 150 mil. euro – lansare apel T1 2024
Pe langa cele 8 mari programe de finantare anuntate pentru acest an, alte scheme se afla in pregatire la ministere, printre acestea numarandu-se o noua versiune a schemei reglementate de HG 807/2014, care in ultimii ani a fost cea mai importanta solutie de sprijin pentru companiile specializate in productie, o noua sesiune pentru schema reglementata de HG 959/2022, dedicata industriilor prelucratoare, RePower EU, un amplu program de finantare dedicat cresterii eficientei energetice si a independentei de combustibilii fosili, precum si alte programe din PNRR, care reprezinta inca circa 40 miliarde de euro bani pentru investitii si dezvoltare, atat a sectorului public, cat si a celui privat.