Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), prin completul pentru solutionarea recursurilor in interesul legii, a transat, in data de 14 septembrie 2020, una dintre cele mai dezbatute chestiuni in materia dreptului fiscal, in reglementarea vechiului Cod de procedura fiscala, respectiv care este momentul de la care se calculeaza termenul de prescriptie pentru obligatii fiscale aferente impozitului pe profit. Decizia vine in sprijinul contribuabilului, avand in vedere ca limiteaza dreptul autoritatilor de control de a prelungi termenul de prescriptie.
Aceasta solutionare vine dupa o practica de mai bine de 15 ani a organelor de inspectie fiscala care extindeau in mod nelegal si artificial perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale de la cinci la sase ani, prin calcularea termenului incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care legea prevede obligativitatea depunerii Declaratiei 101 privind impozitul pe profit.
Cu toate ca, in mod constant, contribuabilii au invocat faptul ca nu depunerea declaratiei de impunere este momentul care marcheaza debutul termenului de prescriptie, ci momentul la care s-a constituit baza de impunere, respectiv sfarsitul anului fiscal pe parcursul caruia s-a obtinut profitul impozabil, organele fiscale si-au mentinut pozitia, iar instantele de judecata au pronuntat solutii neunitare, sustinand fie pozitia organelor fiscale, fie pe cea a contribuabilului.
Problema a fost solutionata in mod definitiv in cursul zilei de luni, 14 septembrie, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, care, in cadrul recursului in interesul legii, a stabilit ca termenul de cinci ani de prescriptie a dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale reprezentand impozit pe profit si accesorii ale acestora curge de la data de 1 ianuarie a anului urmator anului fiscal in care s-a realizat profitul impozabil din care rezulta impozitul pe profit datorat de contribuabil.
Cum se va aplica hotararea instantei supreme?
Cu privire la solutia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, inca nemotivata, ar trebui subliniate o serie de aspecte esentiale.
In primul rand, decizia curtii supreme este obligatorie, nu numai pentru instantele de judecata, ci si pentru autoritatile fiscale. Astfel, dupa publicarea deciziei in Monitorul Oficial, stabilind perioadele ce vor fi supuse in cadrul unei inspectii fiscale preconizate, organele fiscale vor fi obligate, in materia impozitului pe profit, sa excluda cel de-al saselea an de prescriptie, pe care il luau in calcul in mod nelegal si artificial.
De asemenea, in privinta inspectiilor fiscale deja incepute, organul fiscal trebuie sa se abtina sa emita orice titlu de creanta fiscala pentru respectivul an ce intra sub incidenta prescriptiei.
In cazul in care inspectia fiscala s-a incheiat inainte de publicarea deciziei instantei supreme in Monitorul Oficial si a stabilit obligatii fiscale suplimentare cu titlu de impozit pe profit pentru o perioada care este prescrisa, conform modului de calcul stabilit de Inalta Curte de Casatie si Justitie, contribuabilul va invoca acest aspect in cadrul contestatiei fiscale, urmand ca organul de solutionare sa aplice decizia ICCJ si sa constate intervenirea prescriptiei.
Mai mult, decizia pronuntata in cadrul recursului in interesul legii va fi obligatorie si pentru instantele de judecata, insa numai de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial.
In mod cert decizia va putea fi invocata in mod eficient inclusiv in cursul litigiilor aflate pe rol, unde se ridica problema cu privire la calculul termenului de prescriptie, nu doar in cazul litigiilor ce apar dupa publicarea hotararii in Monitorul Oficial. De asemenea, daca litigiul a fost deja solutionat in prima instanta (fara ca decizia sa fie publicata) in dezacord cu modul de calcul al prescriptiei stabilit de Inalta Curte, respingandu-se astfel exceptia prescriptiei, hotararea urmeaza a fi casata in recurs.
In concluzie, solutia ICCJ rezolva o problema de drept care se refera, in special, la trecut. In ceea ce priveste viitorul, noul Cod de procedura fiscala prevede ca termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a creantelor fiscale incepe sa curga de la data de 1 iulie a anului urmator celui pentru care se datoreaza obligatia fiscala. Cu toate ca legislatia noua se apropie, cu jumatate de an, de interpretarea data de instanta suprema, ramane intrebarea daca noua legislatie nu consacra, la randul ei, o solutie artificiala, neunitara si nesustinuta de vreun temei si daca nu ar trebui ca si aceasta sa se alinieze deciziei stabilite de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
*** Material de opinie de Bogdan Marculet, Senior Managing Associate, si Stefan Mihartescu, Senior Associate, Reff & Asociatii | Deloitte Legal