Apetitul pentru achizitia de locuinte ramane ridicat, in conditiile in care peste 80% dintre cei care voiau sa isi cumpere o casa sau un apartament inainte de pandemie isi mentin aceasta intentie, punand insa accent pe confort, un spatiu mai mare de locuit si pe existenta gradinilor, a teraselor si a parcurilor, in defavorea locatiei, arata un studiu realizat de JLL, in parteneriat cu Storia.ro.
Astfel, potrivit studiului derulat in luna iunie, doar 16% dintre cei care intentionau sa-si cumpere o locuinta inainte de izbucnirea crizei COVID-19 au declarat ca au incetat sa mai caute in aceasta perioada.
Atunci cand vine vorba de a alege intre locatie si un spatiu de locuit mai mare, 84% dintre respondenti ar prefera mai mult confort si spatiu, in defavoarea unei locatii mai centrale, in timp ce 11% ar dori o locatie centrala, in detrimentul unui spatiu mai mare.
„Rezultatele studiului sunt incurajatoare pentru piata rezidentiala locala, care este extrem de sensibila la orice modificare la nivelul veniturilor populatiei, a comportamentului bancilor etc. Asa cum era de asteptat vedem o scadere a intentiei de cumparare insa in opinia noastra, reducerea este absolut normala avand in vedere efectele pe care aceasta criza le-a avut asupra intregii economii si societati in ansamblu.”, a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL Romania.
Dintre cei care aveau in intentie sa achizitioneze o locuinta inainte de pandemie, circa 65% cautau casa, iar restul apartamente.
„Remarcam o crestere a apetitului pentru case, punandu-se accent pe case cu gradina sau terase, in ansambluri rezidentiale cu parcuri, spatii verzi, piata, supermarket si scoala. 25% dintre cei care inainte de pandemie cautau apartamente, acum oscileaza intre apartament si vila, iar alti 7,5% cauta sa achizitioneze o vila. Intrebarea care se ridica: este piata rezidentiala din Bucuresti pregatita sa raspunda cererii de vile?”, a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL Romania.
Comportamentul potentialilor cumparatori s-a modificat dupa criza COVID-19, in sensul ca dintre cei care voiau sa cumpere o casa, 66% si-au mentinut aceasta optiune, 13% au renuntat sa mai caute, 15% oscileaza acum intre apartament si casa, 4,2% sunt interesati sa inchirieze o locuinta, iar 3% vor sa cumpere un apartament.
In cazul celor care doreau un apartament, 43% si-au pastrat intentia, 16% au renuntat momentan la planurile de investitie, in timp ce 25% oscileaza acum intre a achizitiona un apartament sau o casa, 7,4% vor acum sa cumpere o casa, iar 1% intentioneaza sa se mute cu chirie.
Rezultatele studiului arata ca cele mai importante aspecte care sunt luate in calcul la alegerea unei locuinte sunt, in ordinea preferintelor:
1 compartimentarea eficienta
2 calitatea constructiei si a finisajelor
3 existenta unui spatiu exterior (gradina / terasa)
4 confortul sporit (luminozitate, izolatie, intimitate etc.)
5 existenta spatiilor anexe (locuri de parcare, boxe)
De asemenea, top 5 facilitati dorite de cumparatori intr-un ansamblu rezidential includ, in ordinea preferintelor:
1 spatii verzi / parcuri
2 piata / supermarket
3 scoala
4 locuri de joaca
5 farmacii
Desi majoritatea respondentilor a lucrat de la locul de munca in perioada impunerii conditiilor de restrictie, pentru cei care au lucrat de acasa, perceptia asupra locuintei s-a schimbat, astfel ca 30% dintre acestia isi doresc o camera in plus pentru a-si amenaja biroul, in timp ce 43% ar vrea o gradina sau o terasa.
„Nu a fost o surpriza pentru noi sa vedem ca oamenii isi doresc locuinte mai mari si nu mai pun atat de mult accent pe locatie. Toate studiile arata ca lucrul de acasa va ramane o componenta importanta a modului de munca si ca cei mai multi angajati vor lucra si in perioada urmatoare cel putin 1-2 zile pe saptamana de acasa, atunci cand natura muncii o va permite. Acest lucru se va traduce pe piata rezidentiala prin modificarea tendintelor din ultimii ani: locuinta nu trebuie sa fie neaparat langa birou, esential este sa ofere spatii verzi si facilitati pentru copii”, a declarat Mihai Sava, Real Estate Business Manager OLX Group.