RO EN
Coșul este gol

BT: Estimare de crestere cu ritmuri inalte in constructii, pentru urmatorii 10 ani

Din estimarile econometrice elaborate (si sintetizate in al treilea grafic din partea dreapta) rezulta evolutia sectorului de constructii la un ritm sub potential pentru a sasea luna la rand in ianuarie, evolutie care poate fi interpretata sub forma unui proces de normalizare, dupa cresterea cu un ritm ridicat inregistrata de acest sector pe parcursul ultimelor trimestre (inclusiv in perioada pandemiei). Previzionam o crestere cu ritmuri ridicate pentru sectorul constructii in acest deceniu, scenariu sustinut de o serie de factori:
1. perspectivele de persistenta a costurilor reale de finantare la un nivel redus, date fiind consecintele incidentei pandemiei, un soc sanitar fara precedent in ultimul secol; de altfel, bancile centrale din lume au semnalat perspectiva continuarii abordarii acomodative a politicii monetare pe termen mediu;
2. inceputul ciclului economic post-pandemie, cu premise favorabile pentru dinamica investitiilor productive (mai ales ca fluxurile investitionale au continuat inclusiv in anul pandemic 2020);
3. implementarea programelor lansate de Uniunea Europeana dupa incidenta pandemiei – Next Generation si cadrul financiar multianual 2021-2027 (Romania ar putea beneficia de subventii / granturi in volum de aproximativ 6% din PIB);
4. continuarea procesului de convergenta economica europeana pentru Romania si programului de sustinere a pietei imobiliare;
5. potentialul ridicat de dezvoltare la nivelul infrastructurii critice;
6. perspectivele de mentinere la un nivel ridicat pentru raportul investitii publice/PIB
Conform prognozelor actualizate recent acest sector intensiv in capital si forta de munca ar putea creste cu o dinamica medie anuala de 10.9% in intervalul 2020- 2022.
Institutul National de Statistica (INS) a publicat datele cu privire la evolutia sectorului de constructii in prima luna a anului curent. Statisticile indica evolutia sub ritmul potential pentru a sasea luna consecutiv in ianuarie, evolutie care poate fi interpretata sub forma unui proces de normalizare, dupa dinamica foarte puternica din anul pandemic 2020.
Astfel, conform INS constructiile (sector intensiv in capital si forta de munca) au crescut cu un ritm lunar de 1.1% in ianuarie, evolutie determinata de majorarea componentelor constructii noi si reparatii curente (cu dinamici lunare de 3.8%, respectiv 23%). Pe de alta parte, lucrarile de reparatii capitale s-au ajustat cu 0.4% luna/luna.
Analiza pe obiecte de constructii evidentiaza majorarea lucrarilor de cladiri rezidentiale si constructiilor ingineresti cu ritmuri luna/luna de 0.7%, respectiv 22.9%. Lucrarile de constructii cladiri nerezidentiale s-au diminuat cu un ritm lunar de 19.2% in ianuarie.
In dinamica an/an constructiile au scazut cu 3.6% in ianuarie (cea mai slaba evolutie din decembrie 2018). Conform INS constructiile noi, reparatiile curente si reparatiile capitale s-au diminuat cu dinamici an/an de 1.5%, 6.4%, respectiv 13.3% in prima luna din 2021.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter