In intervalul ianuarie-noiembrie al anului trecut, fluxul investitiilor straine directe ale nerezidentilor in tara noastra (ISD) a continuat sa se situeze pe un trend ascendent (ponderat, totusi, in cea de-a 11-a luna din 2015). Astfel, daca se au in vedere datele istorice, pe masura apropierii finalului de an, cresterea s-a moderat, fiind insa in continuare posibila atingerea unui ritm important de majorare a ISD, daca se are in vedere perioada 2009-2014. Astfel, in ceea ce priveste fluxul ISD s-a constatat o sporire de 35,86% in primele 11 luni din 2015, raportat la aceeasi perioada din 2014, chiar daca nivelul efectiv al investitiilor straine ramane inca deficitar (de exemplu, in raport cu anul 2008), iar sumele alocate in mod real de investitorii straini in economia nationala se situeaza cu mult sub cerintele reale de finantare din Romania. In consecinta, situatia respectiva ar putea avea un impact semnificativ asupra firmelor de constructii, mai ales ca acestea beneficiaza, in mod traditional, de cea mai mare parte a ISD (si nu numai). In consecinta, analiza raportului lunar al bancii centrale, referitor la datoria externa si la balanta de plati in luna noiembrie 2015 evidentiaza faptul ca „in intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2015, investitiile directe ale nerezidentilor in Romania au totalizat 2,883 miliarde euro (date estimate), din care participatiile la capital, care includ si profitul reinvestit net estimat, s-au plasat la 2,973 miliarde euro, iar creditele intragrup (dintre investitorul strain si firma rezidenta) au inregistrat o valoare de 90 milioane de euro net". In primele 11 luni din 2014 datele BNR arata faptul ca ISD au totalizat 2,122 miliarde euro, iar in 2013 acestea au sporit cu 26,8% fata de precedentele 12 luni, ajungand la 2,71 miliarde euro, ceea ce a reprezentat un prag-record al ultimilor patru ani (atins din nou si chiar depasit, dupa cum se observa, in cele 11 luni ale anului trecut), dupa ce in 2012 a fost consemnata prima ascensiune de la debutul recesiunii, in 2009. Mai mult, potrivit datelor istorice, informatiile BNR arata faptul ca in ianuarie 2015 indicatorul ISD a ajuns la 299 milioane de euro, pentru ca in februarie 2015 sa regreseze la 110 milioane de euro, in martie sa insumeze 376 milioane de euro, in aprilie sa ajunga la 279 milioane de euro, in mai sa atinga 223 milioane de euro, in iunie - 372 milioane de euro, dupa care in iulie a fost consemnata suma de 425 milioane de euro, marcand, cel putin deocamdata, recordul lunar din 2015, de vreme ce in august s-au consemnat 215 milioane de euro, iar in septembrie s-a mentinut nivelul din anterioarele 31 de zile (tot 215 milioane de euro), pentru ca in octombrie sa se ajunga la 275 milioane de euro, iar in noiembrie la 184 milioane de euro.
Totodata, avansul din ianuarie-noiembrie 2015, de aproape 36%, este diametral opus in raport cu situatia din ianuarie-noiembrie 2014, cand s-a consemnat o scadere puternica (-11,14%) comparativ cu acelasi interval din 2013, ceea ce reprezinta inca o veste buna cu privire la dinamica ISD. Desi fundamental pozitive, toate aceste aspecte raman deocamdata prematur de evaluat, ca impact real asupra firmelor de constructii, iar actuala tendinta poate sa presupuna si o recuperare, de vreme ce, anul trecut, investitiile straine directe au regresat cu -10,6% fata de 2013, pana la 2,43 miliarde euro, de la un varf de 2,71 miliarde euro atins in 2013, ce a reprezentat de altfel un record dupa declansarea crizei economice (respectiv in ultimii patru ani), desi, cum s-a explicat anterior, in 2012 s-a consemnat prima apreciere de la inceputul recesiunii. Singurul fapt de exceptie ar putea fi constatat, astfel, doar in cazul in care BNR ar raporta cel putin o dublare a fluxului ISD aferent anului in curs, ceea ce nu mai este posibil daca se are in vedere majorarea ponderata la 36%, comparativ cu nivelul de +75% din primele zece luni ale lui 2015.
Deficitul balantei de plati a crescut cu 129% fata de acelasi interval din 2014
Spre deosebire de primele trei trimestre din 2015, in raportul aferent celor 11 luni ale anului trecut reprezentantii BNR confirma, inca o data, un dezechilibru constituit de acumularea, in perioada analizata, a unui deficit al balantei de plati mult mai mare ca in intervalul similar din 2014 (cresterea acestui indicator fiind evaluata la +129,32%), ca urmare a unei activitati deficitare in ceea ce priveste balanta veniturilor primare, respectiv balanta bunurilor. In consecinta, specialistii BNR au indicat ca "la nivelul contului curent al balantei de plati, in ianuarie-noiembrie 2015 s-a inregistrat un deficit de 1,009 miliarde euro (date provizorii), comparativ cu un deficit de 440 milioane de euro in aceeasi perioada din 2014, pe fondul majorarii deficitului balantei veniturilor primare (cu 1,322 miliarde euro) si al balantei bunurilor (cu 912 milioane de euro). In acelasi timp, datoria externa pe termen lung a fost, la 30 noiembrie 2015, de 71,581 miliarde euro (78,5% din totalul datoriei externe), in scadere cu 5,6% fata de 31 decembrie 2014. Datoria externa pe termen scurt a inregistrat, la aceeasi data, nivelul de 19,62 miliarde euro (21,5% din total), fiind mai mare cu 3,7% fata de 31 decembrie 2014. In perioada analizata, reprezentata de primele 11 luni din 2015, datoria externa totala a scazut cu aproape 3,543 miliarde euro. Mai mult, rata serviciului datoriei externe pe termen lung (care se calculeaza ca raport intre serviciul datoriei externe pe termen lung si exportul de bunuri si servicii) a fost de 35,6% in ianuarie-noiembrie 2015, comparativ cu 38,6% in anul 2014. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii (evidentiat ca raport intre rezervele internationale ale Romaniei de valuta si aur la sfarsitul perioadei si importul mediu lunar de bunuri si servicii din intervalul respectiv) s-a situat la 6,4 luni de importuri de bunuri si servicii la 30 noiembrie 2015, fata de 6,8 luni de importuri la 31 decembrie 2014".
Astfel, datele anuntate de BNR cu privire la indicatorul ISD confirma o apreciere in ceea ce priveste fluxul de capital din strainatate, calculat pe baze anuale, ceea ce reprezinta in principiu un factor pozitiv pentru antreprenori – si nu numai, deoarece majoritatea investitiilor efectuate in economia nationala vizeaza, de regula, executia lucrarilor de constructii noi. Totusi, baza comparativa anuala este diferita, deoarece, spre deosebire de metodologia anterioara, creditele subordonate dintre intermediari financiari afiliati (banci sau institutii financiare nebancare, de tip IFN) nu mai sunt considerate de natura investitiilor directe, ca in BPM5, ci se inregistreaza in contul financiar/ alte investitii.
Prezentand inca o data, cu titlu informativ, datele istorice referitoare la ISD, rezulta ca recordul investitiilor straine directe s-a inregistrat in anul 2008, cand acestea au insumat 9,496 miliarde euro. Intre 2003 si 2006 Romania a consemnat in fiecare an cresteri ale fluxului ISD, indicatorul respectiv ajungand la 5,183 miliarde euro in 2004, la 5,213 miliarde euro in 2005 si 9,056 miliarde euro in 2006. In schimb, la nivelul lui 2007 (cel mai probabil, ca urmare a declansarii crizei bancare in SUA) a avut loc o diminuare a capitalului strain investit in Romania, pana la 7,25 miliarde euro, insa faptul ca economia tarii noastre este considerata emergenta, coroborat cu declansarea mai intarziata a recesiunii, a implicat, in anul urmator, o crestere pana la nivelul anuntat anterior. Incepand cu 2009, insa, valoarea indicatorului s-a deteriorat puternic, investitiile scazand abrupt pana la 3,48 miliarde euro in primul an de criza economica generalizata si situandu-se la 2,2 miliarde euro in 2010, pentru ca in 2011 sa se constate un prag minim record, de numai 1,815 miliarde euro. In 2012, investitiile straine directe nete au crescut pentru prima data de la inceperea recesiunii, avansul fiind de +18,7%, pana la 2,138 miliarde euro, pentru ca in 2013 sa se ajunga la 2,71 miliarde euro (+26,75%), iar in 2014 sa se consemneze scaderea de -10,33%, la 2,43 miliarde euro. Astfel, cu toate ca in ultimii ani se observa o recuperare, atingerea sau depasirea nivelului maxim, de circa 9,5 miliarde euro din 2008, este posibila doar pe termen lung.
***
Specialistii bancii centrale mai precizeaza ca, incepand cu anul 2014, standardul metodologic international pentru elaborarea balantei de plati este asigurat de Manualul FMI denumit „Balanta de plati si pozitia investitionala internationala, editia a VI-a (BPM6), care inlocuieste metodologia anterioara (BPM5). In consecinta, dupa cum se arata anterior, la capitolul ISD, creditele subordonate dintre intermediari financiari afiliati (banci, IFN-uri) nu mai sunt considerate a fi de natura investitiilor directe, ca in BPM5, ci se inregistreaza in contul financiar/ alte investitii. De aceea, in fiecare luna se efectueaza rectificari ale tuturor seriilor de date ale balantei de plati, actualizarile fiind disponibile in cadrul unei baze de date interactive, care cuantifica si seriile de date istorice lunare si trimestriale incepand cu anul 2005. De asemenea, pot fi consultate cercetarile statistice anuale exhaustive cu privire la fluxurile ISD structurate pe principalele ramuri ale economiei nationale, in intervalul anilor 2003-2013.
De exemplu, in 2014 (cel mai recent an pentru care a fost elaborat un raport exhaustiv, finalizat in septembrie 2015), din soldul final al ISD, de 60,198 miliarde euro, cat a fost la 31 decembrie (nivel obtinut prin adaugarea la soldul initial al ISD a fluxului net de ISD si a diferentelor valorice pozitive/negative provenite atat din reevaluarile datorate modificarii cursului de schimb si preturilor unor active, cat si din retratari contabile ale valorii soldurilor initiale ale unor intreprinderi raportoare), sectorului de constructii si tranzactii imobiliare i-au fost repartizate 5,917 miliarde euro (9,8%), in timp ce industriei i-au revenit 29,32 miliarde euro (48,7%), iar comertului 7,05 miliarde euro (11,7%), o pondere ceva mai mare, de 13% sau 7,79 miliarde euro, fiindu-i atribuita segmentului de intermedieri financiare si asigurari. Informatii suplimentare, la www.bnr.ro