RO EN
Coșul este gol

BNR: Date statistice optime, referitoare la ISD

Dupa cum arata statisticile Bancii Nationale a Romaniei (BNR), in primele cinci luni din acest an, cuantumul investitiilor straine directe - ISD a depasit, in premiera, cuantumul remiterilor (adica al sumelor trimise in tara de cetatenii romani plecati la munca in strainatate), dupa cum sustine Adrian Vasilescu, consultant de strategie al bancii centrale.
Potrivit oficialului BNR, in anii dinaintea crizei economice (care a atins niveluri maxime in perioada 2009-2010), dar si ulterior, inclusiv in 2016, raportul dintre sumele trimise in Romania din strainatate de catre cetatenii romani aflati peste hotare (remiterile), pe de-o parte si investitiile straine realizate de companii, pe cealalta parte, a fost supraunitar, in sensul ca remiterile erau mai mari decat investitiile. Romanii plecati in afara tarii erau, astfel, considerati „cei mai mari investitori straini” in Romania. Dar in primele cinci luni ale anului in curs, acest raport a devenit subunitar, remiterile fiind depasite in premiera de investitiile straine directe.
„In anii 2007-2008, si remiterile, si investitiile straine au atins varfuri istorice, dupa care timp de doi-trei ani au scazut si unele, si altele, apoi ambele si-au revenit. Acest lucru s-a intamplat pentru ca numitorul lor comun este criza. Pe masura ce criza se stinge, cresc si aceste alocari, dar trebuie sa spunem ca aceasta criza inceputa in 2008 nu s-a terminat, e intr-un proces de stingere, dar nu s-a incheiat, nu am intrat intr-un ciclu nou sau intr-o perioada de avant economic”, a precizat Adrian Vasilescu.
Schimbarea metodologiei de calcul nu a influentat indicatorii specifici
Oficialul BNR a mai explicat ca, la nivelul populatiei emigrante - care trimite bani acasa -, s-au remarcat cateva evolutii care au influentat aceste remiteri. „Din 2005 pana in 2008, romanii plecati in strainatate au trimis acasa tot mai multi bani, atingand varful de 6,3 miliarde euro in 2008. Apoi, unii au intrat in somaj si, in plus, le-au crescut cheltuielile de locuire. Ulterior, dupa ce si-au revenit, si-au adus si familiile in tarile in care plecasera, astfel incat si cheltuielile au crescut, ramanand mai putini bani de trimis acasa, iar dinamica respectiva se observa in statisticile noastre privind remiterile”, a mai precizat Adrian Vasilescu.
Desi au avut loc unele schimbari ale metodologiei de calcul pentru investitiile straine directe si remiteri, in opinia consultantului de strategie al BNR, modificarile respective nu au influentat evolutia acestor statistici.
Datele bancii centrale arata ca, in primele cinci luni din acest an, ISD au insumat 1,444 miliarde de euro, in timp ce remiterile au fost de 1,425 miliarde de euro, reprezentand 98,6% din totalul ISD. Raportul dintre remiteri si ISD a fost, insa, de peste 100%, cel putin in ultimii 10 ani, apropiindu-se in unele cazuri chiar de 200%. Informatii suplimentare, la www.bnr.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter