Desi a trecut prin multe tranzitii energetice in istorie – cand o sursa de energie era inlocuita cu alta din cauza epuizarii resurselor, aparitiei de noi tehnologii sau scumpirii fortei de munca -, umanitatea nu si-a mai propus pana acum sa traverseze o schimbare de paradigma energetica cu o viteza atat de mare ca in prezent. Si de aici apare imensa provocare: sistemele energetice trebuie sa se transforme intr-un timp foarte scurt pentru ca s-a atins un consens global larg ca au ajuns nesustenabile. Iar acest obiectiv temporal extrem de ambitios genereaza o ”trilema” pentru guverne si companii, respectiv sa obtina concomitent: reducerea emisiilor de carbon, mentinerea accesibilitatii si pastrarea securitatii aprovizionarii. Asadar, cum ar putea fi protejati consumatorii, stimuland in acelasi timp transformari la scara larga in modurile de productie si distributie a energiei, precum si schimbari tehnologice, politice, economice, institutionale, sociale si pe piata muncii datorate interconexiunilor dintre sectorul energetic si alte sfere ale activitatii umane? Cu siguranta, raspunsul este o colaborare mai puternica intre industrii, guverne si alte institutii, iar acest raspuns trebuie sa se sprijine pe doi piloni: reglementarea si finantarea care trebuie sa tina pasul si sa evolueze. Cadrul de reglementare nu este inca bine structurat in multe tari pentru a permite investitiile de care este nevoie urgenta pentru tranzitia energetica. Sunt necesare noi reglementari care sa vizeze: cresterea cererii de capacitate de transport, finantarea si fezabilitatea investitiilor viitoare, procesul de autorizare, rezilienta lanturilor de aprovizionare si disponibilitatea fortei de munca.
Realist vorbind, pe termen scurt, este posibil ca sursele traditionale de energie sa fie mai mult utilizate pentru a asigura o tranzitie energetica justa si durabila care are consumatorul in centrul sau. Totodata este evident ca nu exista un ritm unic si un model universal pentru transformarea sistemului energetic pentru toate tarile. Tranzitia energetica trebuie sa tina cont de un set de parametri – nivel de dezvoltare economica, cererea si oferta de energie, interesul de securitate nationala si pozitia unei tari in comertul cu energie. Strategiile energetice nationale si politicile de stat joaca un rol profund in transformarea sectorului energetic datorita importantei sale pentru dezvoltarea economica si securitatea tarii.
Desi nevoia de decarbonizare a sistemelor energetice, industriale si de transport este aproape unanima, iar guvernele si companiile au planuri pentru a trece la sisteme energetice fara emisii, o tranzitie ordonata catre o noua paradigma energetica nu va fi deloc simpla, fiind necesara o gama larga de surse de energie si tehnologii, infrastructura, sisteme de stocare, toate scalabile si viabile din punct de vedere comercial. Pana acum, atentia s-a concentrat pe finalitatea tranzitiei energetice – unde trebuie sa ajunga sistemele energetice: reducerea emisiilor la zero – si mai putin pe intelegerea dimensiunii decalajelor intre situatia in care ne aflam astazi si progresul care trebuie realizat. In acest punct, rolul guvernelor si al companiilor este esential. Ele trebuie sa gaseasca impreuna solutiile pentru a rezolva lacunele actuale prin norme de reglementare si surse foarte mari de finantare.
In acest context, conform celei mai recente versiuni draft a Strategiei energetice a Romaniei 2022-2030, cu perspectiva anului 2050 – care nu a fost adoptata, existand doar succesive versiuni draft – Romania isi propune sa fie un stat furnizor de energie, factor de stabilitate energetica in zona sud europeana. Sursele regenerabile de energie, eficienta energetica ridicata, gazul natural in amestec cu hidrogen si energia nucleara vor juca un rol important in decarbonizarea sectorului energetic national, iar valoarea investitiilor pe care Romania le va putea face utilizand fonduri europene prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) si prin Fondul pentru Modernizare depaseste 20 miliarde de euro. Investitiile vizeaza domenii precum energia regenerabila, stocarea, inlocuirea carbunelui, energia nucleara, cogenerarea de inalta eficienta, biocombustibilii si modernizarea infrastructurii energetice. Obiectivul este ca pana in 2032, toate capacitatile de productie de energie care folosesc surse fosile solide sa fie trecute in conservare sau sa fie dezafectate. Iar tranzitia energetica nu are impact doar pentru sistemele energetice si companiile din sector, ci si pentru cladiri, in transporturi, industriile petro-chimice sau auto care genereaza aproximativ 30% din emisiile globale de gaze cu efect de sera. Acestea sunt industrii mari consumatoare de energie, in care decarbonizarea va fi chiar mai greu de realizat. De exemplu, PNRR sprijina cu 3,9 miliarde EUR tranzitia verde in transportul feroviar, inclusiv prin lucrari de refacere si electrificare a caii de rulare si prin achizitii de material rulant ecologic. In plus, 1,8 miliarde EUR vor fi investite in sprijinirea mobilitatii urbane prin intermediul infrastructurii pentru un transport urban ecologic si mai sigur.
Insa drumul pana la atingerea neutralitatii climatice in 2050 este anevoios si foarte costisitor. Investitiile la nivel mondial in tranzitia energetica au ajuns in 2022 la paritate cu cele in hidrocarburi, ambele ridicandu-se la 1.100 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg NEF. Insa investitiile necesare pentru a atinge obiectivele tranzitiei energetice la nivel mondial variaza intre 4.000 si 6.000 de miliarde dolari pe an. Productia mondiala de energie regenerabila ar trebui sa creasca de opt ori fata de nivelul din 2021, iar investitiile anuale in sistemele de distributie sa se tripleze, pentru a fi atinsa neutralitatea climatica la nivel global pana in 2050, concluzioneaza o analiza recenta a PwC, realizata pe baza datelor Agentiei Internationale pentru Energie (IEA).
Potrivit raportului de tara publicat recent de Banca Mondiala, pe termen lung, Romania are nevoie de investitii de 356 miliarde dolari pentru dezvoltarea unui sector energetic decarbonizat.
Pe termen scurt insa, respectiv pana in 2030, tara noastra trebuie sa-si indeplineasca angajamentul luat in cadrul Planului National Integrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) care presupune ca ponderea energiei din surse regenerabile sa ajunga la 30,7% in consumul final brut de energie in 2030 prin cresterea capacitatii instalate de centrale eoliene si fotovoltaice, precum si prin cresterea numarului de prosumatori. Conform versiunii Strategiei pe termen lung a Romaniei pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera (STL) notificate Comisiei Europene in aprilie 2023, tinta pentru ponderea SRE in consumul final de energie in 2030 devine si mai ambitioasa (36,2%).
Vestea buna din perspectiva decarbonizarii este ca Romania se numara printre statele care au facut pasi importanti pentru trecerea la resurse regenerabile, urmand sa-si atinga obiectivul pentru 2030, de reducere a emisiilor de carbon cu 55% fata de nivelul din anul 1990, conform raportului mentionat al Bancii Mondiale.
Per total, conform PNIESC 2021-2030, Romania si-a propus ca pana in 2030 sa instaleze capacitati aditionale de productie de energie din surse regenerabile de 6,9 GW comparativ cu anul 2015. In prezent, capacitatea de productie de energie eoliana este de 3 GW si de energie solara este 1,5 GW, potrivit celor mai recente date ANRE.
Totodata exista multe provocari nu numai in Romania, ci la nivel global, legate de extinderea retelelor care inseamna perioade lungi de autorizare, complexitate tehnica si lipsa fortei de munca calificate si a materialelor, care pot contribui la cresterea costurilor. Guvernul are un rol important de jucat in stabilirea politicilor si a regimurilor de autorizare, in reducerea timpului necesar pentru aprobarea si dezvoltarea proiectelor si in oferirea de stimulente pentru investitii. Cu atat mai mult cu cat gradul de interdependenta in timpul tranzitiei energetice va creste, politicile si viteza de executie intr-o tara afectandu-le direct pe celelalte prin preturile si disponibilitatea energiei, iar eforturile nationale trebuie aliniate la evolutiile regionale si globale. Concluzionand, deciziile privind finantarea si reglementarea in domeniu vor conta pentru reusita tranzitiei energetice ducand in final la beneficii pentru economie si populatie sau dimpotriva risipind resursele.