LC: Implicatii ale politicii fiscal-bugetare asupra dezvoltarii mediului de afaceri

Textul care urmeaza a stat la baza prezentarii pe care am facut-o pe data de 17 octombrie 2023 in deschiderea conferintei Deloitte Tax and Legal Week 2023. In cadrul acelei prezentari m-am referit la pachetul fiscal lansat in octombrie 2023, nu atat din perspectiva implicatiilor asupra magnitudinii reducerii deficitului bugetar in anul 2024, cat mai ales din perspectiva calitatii ajustarilor si a schimbarilor in comportamente pe care acestea le-ar putea induce. Prezentarea mea a reunit, cu prospetime sper, sub titlul pe care l-au sugerat organizatorii, idei pe care le-am mentionat pe acest blog cu diverse ocazii in perioada de dezbateri (cel putin 2022-2023) care a precedat aparitia acelui pachet fiscal.

 

Incep prin a mentiona de ce e nevoie sa reducem deficitul bugetar, ce valori trebuie sa protejam in procesul de reducere a lui si de ce pachetul fiscal pune o sarcina mai mare pe sectorul privat decat pe cel bugetar. Ce este deficitul bugetar? Deficitul bugetar este excedentul de cerere pe care il formuleaza sectorul bugetar in raport cu oferta. Cu alte cuvinte, cea mai mare entitate din economia in ansamblu, consuma resurse ce ar putea fi utilizate in sectorul privat. E nevoie sa reducem deficitul bugetar pentru ca produce inflatie atunci cand exista anticipatiile ca stocul nominal de datorie publica nu este egal cu suma viitoarelor surplusuri bugetare. Utilizeaza in exces economisiri de care are nevoie sectorul privat pentru investitii. Pachetul de masuri fiscale pe care Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament este bun pentru ca ajuta la reducerea deficitului bugetar, dar poate fi criticat din perspectiva modificarilor pe care le produce in comportamentele din economie. Guvernul spune prea des ca trebuie sa reducem deficitul bugetar pentru ca asa ne cere UE. Un astfel de discurs nu este bun pentru ca e un mod nesincer de a minimaliza rolul pietelor in reglarea acestui deficit si de a scoate in evidenta importanta unor decizii ale guvernelor. In realitate, pietele ne finanteaza aproape orice deficit atat timp cat economia globala merge bine. Nu ne vor finanta un deficit relativ mare atunci cand economia va fi in dificultate. Noi nu am vrea sa ajungem in aceasta pozitie, desi experienta ne arata ca am fost in aceasta pozitie la fiecare criza globala, atat in 1996 cat si in 2008.Pachetul fiscal, asa cum a fost aprobat, va reduce deficitul bugetar cu 1,1 puncte procentuale, undeva spre 5 la suta in 2024, in cazul in care nu vor aparea surprize pe partea de cheltuieli, asa cum se intampla de obicei intr-un an electoral. El va contribui si la incetinirea cresterii economice, care deja a slabit, nu numai in Romania. Ramane insa incert ce se va intampla in anul 2025 cu deficitul bugetar, pentru ca readucerea deficitului la nivelul care sa scoata Romania din Procedura de deficit excesiv nu se va rezolva doar prin acele masuri din actualul pachet fiscal. Este posibil sa asistam la o majorare a cotei standard de TVA la 21% (care este si media UE). O astfel de crestere de 2 puncte procentuale ar reduce deficitul bugetar cu aproximativ 0,7 puncte procentuale de PIB. Daca aceasta eventuala crestere a TVA ar fi transferata integral de catre companii in preturile la consumatori, majorarea TVA ar produce si o crestere a inflatiei de aproximativ un punct procentual.

 

E important sa intelegem ca in procesul de reducere a deficitului bugetar am putea altera valori fundamentale, cum sunt libertatea economica si ratiunea. De exemplu, impozitele prea mari reduc semnificativ libertatea economica, pentru ca ne lasa mai putine mijloace pe care sa le utilizam pentru atingerea scopurilor noastre ultime. Redistribuirea este un act care rezulta din aceea ca ratiunea pietelor (distributia facuta de piete) este clasificata ca incorecta si este corectata si inlocuita cu ratiunea unor decidenti care par omniscienti. Redistribuirea are sens insa numai acolo unde pietele esueaza. Acum putem spune de ce masurile din pachetul fiscal pun o sarcina mai mare pe sectorul privat decat pe sectorul public: din cauza modului in care cei care formuleaza idei si/sau politici economice se raporteaza la libertate si ratiune. Ideile liberale spun, in mod corect, ca economia libera inseamna o distributie a resurselor intr-un proces de piata impersonal, care nu poate fi catalogat ca just sau injust si ca nu putem avea ca idol egalitatea economica. Libertatea si ratiunea pietei sunt esentiale. Nu poti avea libertate si egalitate, ci poti doar alege intre egalitate economica si libertate. Ideile socialiste spun, eronat, ca procesul de distributie al pietei este injust si irational si ca redistribuirea se poate face de catre stat, prin colectarea de impozite si re(distribuirea) acestora catre grupuri alese. Ideile care predomina in prezent in societate sunt in favoarea unei misiuni imposibile, si anume o mai mare egalitate economica prin redistribuire.

 

Solutia de reducere a deficitului bugetar inclusa in acest pachet fiscal incalca principiul care spune ca scopurile (cheltuielile) trebuie adaptate la mijloace (impozite). Aceasta are doua consecinte majore. Prima, cresterea cheltuielilor bugetare va continua si pentru ca acest principiu este incalcat. Politicienii nu spun, de regula, inainte de votul de la alegerile parlamentare cum vor finanta cresterea cheltuielilor bugetare pe care le implica promisiunile lor electorale. De aceea sunt votate fara probleme. Daca s-ar explica votantilor ca fiecare trebuie sa contribuie prin cresterea unei cote unice de impozitare a veniturilor personale, decizia ar fi cantarita. Altfel, ea nu este cantarita adecvat. Unii vor sa introduca impozitarea progresiva. Cu acest sistem, toti cei cu venituri mici vor vota cresterea cheltuielilor, pentru ca cei care platesc sunt cei cu venituri mari, sau cei care trebuie sa suporte un impozit suplimentar pe cifra de afaceri sau oricea altceva s-ar putea inventa. Dar plata o vor face, in cea mai mare parte, cei cu venituri mari. A doua consecinta este aceea ca promoveaza printre masuri si pe cele care au ca scop penalizarea celor care au acumulat active ce depasesc o anumita valoare. Introduce o discriminare intre grupurile mai avute si cele mai putin avute. Exemple de astfel de active sunt apartamentele sau masinile. Penalizarile celor care au bunuri de valoare mare sunt facute in numele justitiei sociale, adica in numele reducerii inegalitatii economice. Justitia sociala nu este insa realizabila. Dar incercarea repetata de a o realiza prin astfel de masuri va reusi sa divizeze prin generarea imaginii a doua clase sociale. Unii spun ca impozitarea progresiva ar ajuta la reducerea inegalitatii. Imaginati-va ca impozitarea veniturilor personale ar avea o progresivitare relativ redusa, asa cum ne tot asigura sustinatorii unei astfel de propuneri. Va contribui aceasta masura la reducerea inegalitatii? Nu, pentru ca cei cu venituri mari vor cauta sa-si readuca veniturile nete la nivelurile anterioare, iar cei cu venituri mici nu vor face acest lucru. Rezultatul va fi acela ca datorita impozitarii mai mari a celor cu venituri relativ mari, ponderea veniturilor bugetare in PIB va creste, dar inegalitatea se va accentua. Blanchard, Rodrick, Stiglitz si altii spun ca inegalitatea a crescut incepand din anii 1980. Eu cred ca impozitarea progresiva a contribuit la aceasta.

 

Tendinta de crestere a cheltuielilor publice alimentata de nerespectarea principiului referitor la acomodarea obiectivelor (cheltuielilor) la mijloace (impozite) are si consecinta perturbarii procesului decizional atat in sectorul public, cat si in cel privat. Un deficit relativ mare, care apare frecvent face ca toata lumea sa fie preocupata foarte des cu ce masuri noi va fi modificat codul fiscal si in ce filozofie. Cum afecteaza acestea planurile de afaceri? Ce resurse implica adaptarea lor? Este posibila adaptarea pentru toata lumea? Incertitudinea aceasta este foarte scumpa pentru toti actorii economici.  

 

Cresterea impozitelor va continua ca scop impus societatii. Nerespectarea principiului amintit – adaptarea scopurilor la mijloace – va atrage cresterea impozitelor. Asta ar fi o consecinta directa a violarii principiului. Dar va fi ceva in plus, si anume un scop referitor la ponderea veniturilor bugetare in PIB asumat de o majoritate politica efemera pentru intreaga societate. Societatea in ansamblu nu poate avea un obiectiv al ei, pentru ca este evolutie spontana selectiva. Totusi, sunt in Romania economisti care cred ca ar trebui sa avem ca scop urcarea ponderii veniturilor bugetare in PIB la 40-42 la suta cat este media din UE. Nu este rau ca ponderea veniturilor bugetare in PIB sa creasca, date fiind ratele de impozitare. Eliminarea evaziunii fiscale si mai buna colectare vor contribui la aceasta. Dar este eronat sa-ti propui sa cresti impozitele pana la limita atingerii acelei tinte. Vor fi consecinte pentru sectorul privat. Una dintre aceste consecinte este scaderea puterii lui economice relativ la puterea politica. Dar asupra acestui aspect voi reveni la final.

 

Unele decizii de politica fiscala ar putea fi influentate de mirajul exemplului. Vreau sa mentionez trei consecinte ale faptului ca ponderea veniturilor bugetare in PIB ar creste la acele niveluri medii din UE: a) atat cat economia noastra va avea evaziune fiscala relativ mare si grad de colectare redus, atunci sloganul „nu putem avea impozite ca in est si cheltuieli ca in vest” va genera permanent o lupta pentru cresterea impozitelor de catre guverne. Sloganul este manipulator si arata intr-o directie nerealizabila. Corect este sa spui ca daca ai evaziune si colectare slaba, nu poti avea nici impozite, nici cheltuieli ca in Vest; b) si Vestul are o problema cand ponderea veniturilor bugetare in PIB este prea mare. Impozitele sunt prea mari pentru a mai fi crescute, iar cheltuielile sunt in arii prea sensibile pentru a mai putea fi reduse. Mai ramane cresterea datoriilor publice pentru a finanta cresterea cheltuielilor. Dar, in aceste conditii, aceasta este inflationista; c) intretine un mecanism de divizare intre cei bogati si cei saraci pe toata perioada in care persista, fiind o conditie pentru ceea ce am numit caracter dezbinator al pachetului de reforme.

Ajustarile fiscale neghidate de principii ar putea altera morala din societate prin crearea stimulentelor pentru planificarea pe termen scurt. Morala actioneaza pe termen lung. Ce morala este aceea in care, o majoritate politica vremelnica creste cheltuielile in mod nesustenabil, cum s-a facut in perioada 2016-2019, cu politica wage-led-growth, si apoi o alta majoritate sau in buna parte chiar aceeasi cere ca sectorul privat sa o valideze prin cresterea impozitelor? Un astfel de comportament al clasei politice, perpetuat, nu ar produce moralitate, ci hazard moral.

 

Amestecarea principiilor care actioneaza in diverse arii nu este o solutie, ci o problema. Pachetul de masuri pare ca nu delimiteaza clar intre sectorul bugetar, sectorul societatilor comerciale cu capital de stat si, in fine, sectorul unor institutii publice care se autofinanteaza. Masurile de tipul „one fits all” nu merg. Exemplu: salariile trebuie sa reflecte competitia din industria respectiva, atunci cand vorbim de societatile comerciale cu capital de stat, nu criteriile bugetului de stat, care opereaza intr-o alta logica.

 

Introducerea de icoane false abate atentia de la valorile fundamentale. Ar fi o greseala daca politicile noastre ar duce la neutilizarea fondurilor din PNRR. Dar, pe de alta parte, nu accesarea banilor din PNRR ar trebui sa fie motivul de baza pentru care ar trebuie sa aplicam reguli generale si, in particular, reguli fiscale bune care sa ghideze reducerea defictului bugetar. Motivul profund este unul care exista independent de un program efemer sau altul. Avem nevoie de reguli generale pentru ca doar asa ne putem mentine libertatea si putem dezvolta comportamente individuale corecte si predictibile in societate. Deficitele bugetare au crescut si pentru ca am acceptat reguli care au introdus cresteri excesive de cheltuieli care nu reflectau neaparat noi activitati ale guvernului sau cresteri necesare, dar care nu au avut contrapartida in impozite, astfel ca au facut necesara cresterea ulterioara a impozitelor de la sectorul privat. Sau am aplicat reguli cu scop care au creat grupuri privilegiate. Motivul pentru care ar trebui sa eliminam aceste reguli cu scop este acela de a proteja libertatea noastra de actiune si justitia in sensul larg al cuvantului, din moment ce o societate care nu este justa nu functioneaza bine. 

 

In fine, altereaza raportul dintre libertatea economica si libertatea politica, efect pe care, dintr-o alta perspectiva l-am mentionat inca de la inceput, dar pe care il reiau data fiind importanta lui pentru democratie. Hamingway (1935) spunea intr-un articol ca inflatia si razboiul sunt panacea pentru natiuni prost conduse. Ok, dar ce inseamna ca o societate democratica este prost condusa? In viziunea mea, o societate democratica este prost condusa cand echilibrul dintre puterea economica si puterea politica se deterioreaza, prin reducerea puterii economice a sectorului privat (libertatii economice) de catre puterea politica. Introducerea impozitelor pe cifra de afaceric ce depaseste un anumit nivel inalt este o cale riscanta de reducere a puterii economice a sectorului privat. Datoriile publice si impozitele cresc odata cu puterea politica, prin expansiunea redistribuirii. Un efect al acestei deteriorari pe aceasta cale este cresterea inflatiei. Sunt diverse grade de deteriorare. O deteriorare grava si aproape necorectabila fara o revolutie este cea in care nu mai sunt libertati economice semnificative, ca in socialism. O deteriorare notabila, dar corectabila, apare atunci cand in societate cresc datoriile publice si inflatia. In consecinta, putem privi inflatia ca pe o consecinta a cresterii puterii politice peste nivelul puterii economice a sectorului privat.

 

Ce trasaturi ale societatii noastre se pot combina pentru a reduce libertatea economica concomitent cu cresterea puterii politice si a face societatea mai permisiva pentru inflatie? Sunt 4 trasaturi: (i) dominanta si aplicarea ideilor care concep redistribuirea ca mijloc principal  de realizare a justitiei sociale (egalitatii economice). In numele ei, asa cum am vazut, creste puterea politica relativ la puterea economica a sectorului privat; (ii) politicile care favorizeaza cresterea salariului peste nivelul de echilibru, in particular, sau care, in general, distorsioneaza preturile prin regleglementari; (iii) politicile care aduc mediul natural la acelasi nivel de importanta cu mediul social (clima etc); (iv) utilizarea de catre guverne a puterii lor de a produce inflatie prin nerespectarea constrangerii bugetare a guvernelor, chiar daca puterea politica a dat independenta politicii monetare.

 

Concluzii: 1. Traversam o perioada in care democratiile sunt prost conduse; 2. Concret, aceasta inseamna o reducere a libertatii economice (si implicit a puterii economice a sectorului privat); 3. Cu cat va creste mai mult ponderea veniturilor bugetare in PIB, cu atat mai mult se vor accentua inegalitatile; 4. Pentru ca, in general in tarile dezvoltate, impozitele sunt prea mari si pentru ca cheltuielile bugetare din ariile sensibile social sunt greu de redus, exista o presiune pentru cresterea datoriilor publice. O incercare de crestere a cotelor standard ale impozitelor ar destabiliza anticipatiile fiscale. Peste o anumita valoare, cresterea ratelor de impozitare aduce mai putine venituri si vor aparea anticipatiile ca surplusurile reale viitoare nu vor compensa cresterea datoriilor nominale, generand inflatie. Ajustarile fiscale promovate in pachetul din octombrie 2023 par a fi fost concepute doar pentru a reduce deficitul bugetar, fara a avea in vedere obiectivul de a mentine Romania cat mai departe de aceste tendinte.