RO EN
Coșul este gol

WIENERBERGER: Estimari pozitive privind vanzarile de caramida din Romania

Afacerile din Romania si Bulgaria ale producatorului austriac de caramida Wienerberger s-au aflat pe un trend crescator in trimestrul al doilea al acestui an, fiind confirmate estimarile initiale ale conducerii companiei. Subsidiarele dn aceste tari au raportat, pentru primele sase luni din 2013, cresteri cantitative ale vanzarilor de caramida, precum si stabilizari ale preturilor de comercializare a produselor si cresteri la nivelul cifrelor de afaceri si castigurilor. Pentru intregul an, managerii grupului austriac estimeaza o stabilizare a vanzarilor din Romania si Bulgaria. Anul trecut, cifra de afaceri a Wienerberger Romania s-a situat la circa 26,5 milioane de euro, nivel similar celui inregistrat in 2011.
La nivel de grup, vanzarile Wienerberger s-au cifrat, in semestrul intai, la 1,26 miliarde euro, in crestere cu 27% fata de nivelul de 988,7 milioane de euro raportat la finele lunii iunie 2012. "Cresterea obtinuta in prima jumatate a anului s-a datorat, in special, unui management eficient la nivelul fiecarei subsidiare si programelor de restructurare implementate inca din 2012, ce au generat economii de 10 milioane de euro in perioada ianuarie - iunie 2013, din care 9 milioane de euro s-au datorat diviziei de blocuri ceramice din Europa. Suntem optimisti vizavi de evolutia afacerilor si in a doua jumatate a anului, in conditiile in care se vor mentine conditiile economice dificile la nivel european", a declarat Heimo Scheuch, CEO al grupului Wienerberger.
Din punct de vedere structural, vanzarile diviziei europene de blocuri ceramice au scazut cu 9%, la 652,5 milioane de euro, cele ale segmentului de tubulatura si tevi au crescut de la 191,3 milioane de euro la 495,8 milioane de euro, in timp ce divizia Nord-Americana a raportat afaceri totale de 108,9 milioane de euro (+35%).
In ceea ce priveste rezultatele din trimestrul al doilea, Wienerberger a inregistrat o crestere de 24% a vanzarilor, pana la 768,3 milioane de euro. Informatii suplimentare, la www.wienerberger.com
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter