RO EN
Coșul este gol

TERAPLAST: Crestere de 25% a afacerilor din primele 9 luni, la 563 milioane lei

Grupul TeraPlast a mentinut in trimestrul trei focusul pe consolidarea cotei de piata si pe rentabilizarea segmentelor de activitate noi.
Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast in intervalul ianuarie-septembrie 2022 a atins nivelul de 563,6 milioane de lei, in crestere cu 25% fata de aceeasi perioada a anului trecut. EBITDA aferenta celor trei trimestre s-a situat la 48,5 milioane de lei, in scadere cu 25% comparativ cu rezultatele record din primele noua luni din 2021. Marja EBITDA inregistrata, de 8,6%, este in usoara scadere fata de prima jumatate a anului, ca urmare a contextului macroeconomic foarte provocator din 2022, care a dus la scaderea numarului de proiecte de constructii de infrastructura si la amanarea contractarii unora noi pentru finalul anului sau prima parte a anului 2023.
Rezultatul Grupului este inca grevat de pierderile operationale ale segmentului Ambalaje Flexibile, specifice perioadei de incepere a activitatii, dar influentate si de procesul greoi de omologare a produselor la clienti, intr-un climat de reducere a consumului privat. Cresterea portofoliului de clienti si a volumelor segmentului, indica o imbunatatire sensibila, cu perspectiva de a atinge pragul de rentabilitate in prima parte a anului viitor.
Contextul economic, intern si international, a impactat rezultatele Grupului. Evolutia sectorului de constructii a aratat o performanta sub asteptari. Segmentul constructiilor ingineresti a inregistrat o scadere anuala de 3,8% in primele opt luni ale anului, conform datelor statistice ajustate sezonier publicate de INS. Pe parcursul trimestrului 3 s-a derulat si o operatiune de destocare, pentru a ajusta nivelul stocurilor de materii prime si produse finite la nivelul cererii din piata, operatiune care a influentat negativ marjele lunilor iulie si august.
Volumul exporturilor a crescut in primele noua luni cu 51% fata de aceeasi perioada a anului anterior, iar ponderea in totalul cifrei de afaceri a urcat la 16%, de la 13%, nivelul atins in intervalul ianuarie-septembrie 2021. Extinderea prezentei pe pietele europene este in continuare o directie strategica pentru Grup, pentru a creste dimensiunea, competitivitatea si rezilienta business-urilor din portofoliu. Pentru a sprijini activitatea de export, in trimestrul al treilea TeraPlast a deschis o subsidiara in Ungaria cu scopul infiintarii unui centru logistic care sa asigure o prezenta mai buna pe piata locala.
 
 
Linia de Instalatii continua sa creasca, chiar in contextul intarzierilor in demararea unor noi proiecte publice de infrastructura. Acest business a mentinut o marja EBITDA in procent de doua cifre, respectiv 11,5%. In acelasi timp, evolutia este pozitiva, +6% fata de nivelul record istoric inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. Prioritatea Grupului a fost consolidarea cotei de piata care confera avantaj competitiv in momentul in care marile proiecte de infrastructura anuntate prin PNRR si Anghel Saligny vor incepe sa fie implementate in trimestrele urmatoare.
Segmentul Granule, care include si granulele reciclate, a inregistrat volume mai mici si a cunoscut o presiune pe preturile de vanzare, aspect reflectat in evolutia marjei EBITDA (-43%). In acest context, consolidarea cotei de piata si mentinerea unor relatii de lunga durata cu partenerii contractuali sunt prioritare pentru acest segment.
TeraGlass a cunoscut in trimestrul trei o imbunatatire a performantelor operationale. In intervalul iulie-septembrie, EBITDA s-a situat la 0,76 milioane lei, ceea ce a dus rezultatul la noua luni in teritoriu pozitiv. Imbunatatirea marjelor a venit in urma renegocierii preturilor din contracte care au devenit efective la final de S1.
Segmentul Ambalaje Flexibile, noua in cadrul Grupului, cunoaste o crestere a vanzarilor, dar inca insuficienta pentru a contracara pierderile operationale date de incarcarea redusa a capacitatilor de productie si cheltuielile de omologare a produselor de catre potentiali clienti. Pe langa aprovizionarea pietei interne, unde TeraBio Pack are deja parteneriate in curs cu lanturi de retaileri, compania exploreaza si fructifica oportunitatile de pe pietele externe. In prezent, compania este in stadiul de semnare a mai multor contracte cu retele mari din strainatate si in discutii avansate cu alte lanturi internationale de magazine din regiune. Piata ambalajelor – inclusiv a celor biodegradabile - are un potential real de dezvoltare, dar necesita timp pentru a avea un impact pozitiv asupra Grupului. Odata cu reglarea conditiilor de piata si cu cresterea ocuparii capacitatii de productie, va fi vizibila, incepand cu anul viitor, si contributia pozitiva a acestui segment la rezultatele consolidate.
Profitul net inregistrat in perioada ianuarie-septembrie a fost de aproape 16,4 milioane lei, in scadere cu 62% fata de aceleasi luni din 2021. Comparatia este facuta, insa, cu un rezultat exceptional inregistrat anul trecut, peste asteptarile momentului. Decalajul semnificativ intre evolutia performantei operationale si cea a profitului net a fost determinat de cresterea semnificativa a ratelor dobanzilor, intr-o perioada in care Grupul a investit 70 milioane de lei pentru finalizarea proiectelor incepute anul trecut si a suportat cresterea capitalului circulant necesar produselor noi. 60% din creditele de investitii ale Grupului sunt cu dobanda fixa, iar capitalul circulant va scadea ca urmare a reducerii stocurilor, astfel ca anul viitor costul de finantare a Grupului se va reduce sensibil.
„Rezultatele poarta in continuare amprenta contextului volatil pe care il traversam si care prezinta incertitudini pentru perioada urmatoare. Chiar si intr-un astfel de climat, am reusit sa mentinem performantele Grupului la un nivel satisfacator. Cresterile record pe care le-am inregistrat in anii anteriori s-au temperat, dar printr-un management eficace si raspuns prompt la dificultati, pastram rezilienta Grupului pentru a livra performante in concordanta cu marile provocari economice existente. Provocarile raman constante si chiar daca unele cunosc o ameliorare, cum ar fi lanturile de aprovizionare sau preturile materiilor prime, apar noi tensiuni, date de criza energetica sau politicile monetare restrictive”, a afirmat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast. „Din pacate, nu putem schimba o astfel de traiectorie de unii singuri. Acesta este motivul pentru care ne concentram pe consolidarea cotei de piata si pe oportunitatile care apar in aceasta perioada. Vedem atat o crestere a dinamicii in zona de M&A, cat si un interes crescut din partea pietelor externe pentru produsele noastre. Nu renuntam la niciun plan semnificativ de investitii pentru ca dorim ca, atunci cand apele vor fi asezate, sa fim in pozitia de a profita la maximum de urmatorul val de crestere a activitatii economice.”
 
Linia de business Instalatii si Reciclare (TeraPlast si TeraPlast Recycling)
- Cifra de afaceri in crestere cu 28%, la 384,4 milioane lei;
- EBITDA de 44,2 milioane lei, majorata cu 6% fata de recordul istoric consemnat in aceeasi perioada a anului trecut;
- Segment care pastreaza un avans al marjei EBITDA comparativ cu ianuarie-septembrie 2021.
 
Linia de business Granule (TeraPlast si TeraPlast Recycling)
- Include Granulele rigide si plastifiate din PVC, granulele HFFR (fara halogen, rezistente la foc), dar si granulele reciclate (PVC regranulat);
- Marja EBITDA de 11,3%, in scadere pe fondul reducerii volumelor;
- Scaderea preturilor la materii prime virgine a reprezentat o provocare pentru atractivitatea granulelor reciclate, care insa au o componenta importanta de sustenabilitate.
 
Linia de business Ferestre si usi (TeraGlass)
- Cifra de afaceri in crestere cu 39%, la 43,6 milioane de lei;
- Segmentul a inregistrat marje operationale pozitive bune in al treilea trimestru, dupa pierderile consemnate in S1 2022;
- O linie de business cu o puternica orientare catre export;
 
Linia de business Ambalaje flexibile (TeraBio Pack)
- Cifra de afaceri de 28,1 milioane de lei;
- Pierderi operationale de 8 milioane de lei; volumele inca sunt sub dimensiunea capacitatilor pentru rentabilizarea rapida a segmentului;
- EBITDA pozitiv asteptat in prima jumatate a anului 2023.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter