Cifra de afaceri realizata in primele trei luni din 2016 de producatorul de BCA si prefabricate din beton Prefab SA a scazut cu 27,35% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 10,4 milioane de lei. Totodata, societatea a trecut de la un profit net de cateva mii de lei realizat in ianuarie-martie 2015 la o pierdere neta de 1,57 milioane de lei in intervalul corespunzator din 2016. "Daca in anul 2015, raportat la 2014, s-a constatat o crestere reala in sectorul constructiilor si al materialelor pe fondul investitiilor realizate la nivel national, anul 2016 a debutat greoi. Lipsa proiectelor de infrastructura, conditiile economice actuale si faptul ca 2016 este un an electoral si-au pus amprenta asupra activitatii din primul trimestru a societatii. Dupa efectuarea reparatiilor si a mentenantei programate, toate sucursalele si-au reluat activitatea incepand cu luna februarie 2016", se arata in raportul trimestrial al Prefab SA.
Conform programului de investitii aprobat de actionarii societatii, in 2016 se vor aloca fonduri importante pentru achizitia de utilaje si mijloace de transport, in vederea imbunatatirii activitatii de desfacere si a microclimatului de lucru si se va continua automatizarea proceselor tehnologice, aspecte ce vor determina cresterea productivitatii muncii si, implicit, a rezultatului economic al companiei. Investitiile din 2016 se vor finanta din surse proprii si din imprumuturi.
Printre factorii care au influentat negativ activitatea Prefab SA din primele trei luni ale anului in curs se afla mentinerea fiscalitatii excesive, cresterea preturilor la unele materii prime si la combustibil, accentuarea dezechilibrelor la nivel macroeconomic, cu implicatii negative asupra pietei de desfacere, intensificarea concurentei, inconstanta in domeniul legislativ si birocratia excesiva in obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare functionarii.
Prefab SA a inregistrat o cifra de afaceri de 76,9 milioane de lei anul trecut, in crestere cu 32,3% fata de nivelul de 58,13 milioane de lei consemnat in 2014. Totusi, profitul net al societatii s-a injumatatit in intervalul analizat, respectiv de la 2,5 milioane de lei la finele lui 2014, la 1,1 milioane de lei in 2015, in timp ce numarul de salariati ai companiei se situa, la finele anului trecut, la 342 de persoane. Pentru 2016, conducerea companiei si-a propus o crestere cu 15% a vanzarilor.