Producatorul franco-elvetian de materiale de constructii LafargeHolcim a raportat o crestere nominala de 1,3% a vanzarilor din primul trimestru al acestui an fata de aceeasi perioada din 2020 (+7,4% in termeni comparabili, LFL), pana la 5,36 miliarde franci elvetieni (CHF). Totodata, nivelul indicatorului de profitabilitate operationala recurenta (Recurring EBIT) s-a plasat la 528 milioane CHF, divel dublu fata de cel din primele trei luni ale anului trecut (+131% LFL).
In intervalul analizat, LafargeHolcim a comercializat, la nivel de grup, 47,3 milioane de tone de ciment (+5,5% fata de perioada corespunzatoare din 2020), 48,5 milioane de tone de agregate (-1,1%) si 10,1 milioane de metri cubi de beton (+2,7%).
"Am avut un inceput de an foarte bun, cu vanzari nete comparabile cu 7,4% peste nivelul din primul trimestru al anului 2020 si un nivel EBIT recurent care a crescut cu peste 130% LFL. Se mentine perioada de crestere solida din ultimele trimestre, si ne asteptam la evolutii favorabile si in perioada urmatoare, datorita achizitiei Direstone Building Products si perspectivelor generate de programele guvernamentale de stimuare economica. (...) Prin extinderea portofoliului de produse sustenabile, de la produsele de izolare a acoperisurilor Firestone la gama de ciment ecologic ECOPact, ramanem angajati sa ne folosim tehnologiile si expertiza pentru a pune actiunile climatice in centrul recuperarii", a declarat Jan Jenisch, CEO al grupului LafargeHolcim.
In Europa, vanzarile de ciment au inregistrat o scadere nominala de 2,4%, ajungand la 9,1 milioane de tone. Livrarile de agregate de pe continent s-au redus cu 4,3%, la 24,4 milioane de tone, iar cele de beton au cumulat 4,5 milioane de metri cubi (+9,6%). Valoric, vanzarile totale inregistrate de LafargeHolcim in Europa au cumulat 164 miliarde CHF, fiind cu 4,8% mai mari fata de cele din primul trimestru al anului trecut, in contextul unui nivel EBITDA recurent de 56 milioane CHF (+107,1%).
Vanzarile din regiunea Asia-Pacific s-au plasat la 1,5 miliarde CHF (+13,6%), cele din America Latina s-au majorat cu 8,8%, la 615 milioane CHF, iar cele din Orientul Mijlociu si Africa au scazut cu 13,5%, pana la 562 milioane CHF. Afacerile din America de Nord s-a redus si ele, raportarea pentru primele trei luni din 2021 indicand o scadere de 10,4% a vanzarilor nete, pana la 1,02 miliarde CHF.
Pentru intregul an in curs, conducerea grupului LafargeHolcim estimeaza o crestere de 3%-5% a vanzarilor nete (ca nivel Like-for-Like) si o majorare a indicatorului EBITDA de cel putin 10% (LFL).
In Romania, grupul LafargeHolcim este activ pe piara de ciment, agregate si betoane prin subsidiara Holcim Romania, care a incheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri de 1,6 miliarde lei (+7,4%) si un profit net de 279,68 milioane de lei (+46,8%), avand 800 de angajati.