RO EN
Coșul este gol

LAFARGE: Majorare de 6% a vanzarilor din Romania in semestrul intai

Vanzarile realizate de producatorul francez de ciment Lafarge in Romania, la nivelul primului semestru al acestui an, au crescut cu 6% din punct de vedere cantitativ, fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, evolutia datorandu-se in special conditiilor meteo optime din trimestrul intai al anului in curs, intrucat in perioada aprilie-iunie s-a consemnat o contractie de 4%. "In Romania, volumul vanzarilor de ciment a crescut intr-un ritm similar celui din zona Europei Centrale si de Est (+6% pentru baze de comparare like-for-like – LFL), fiind sustinut initial de mai multe proiecte care au inceput mai devreme datorita vremii favorabile, insa diminuarea ulterioara face dificila elaborarea unor estimari precise cu privire la evolutia pietei specifice din aceasta tara", se arata in raportul financiar semestrial al grupului. Pentru intregul an, conducerea corporatiei isi mentine previziunile initiale, care indicau o crestere de pana la 2% a pietei autohtone de ciment. In Romania, Lafarge deruleaza afaceri anuale de circa 200 milioane de euro, reprezentand, alaturi de Holcim (Elvetia) si HeidelbergCement (Germania) unul dintre liderii pietei locale de ciment, evaluata la circa 700 milioane de euro pe an. Alaturi de rezultatele optime din tara noastra, cresterile anuntate de subsidiarele Lafarge din Polonia (intr-un ritm relativ ponderat fata de cel initial) si Federatia Rusa (+4%), pe fondul inceperii productiei la noua unitate din sudul Moscovei, fac ca afacerile din Europa Centrala si de Est ale companiei sa devina cele mai profitabile din cadrul grupului (+12% LFL), ajungand la 489 milioane de euro in primele sase luni din 2014, prag corespunzator unor livrari de ciment plasate la 5,4 milioane de tone, respectiv unor cantitati de 7,9 milioane de tone de agregate pure si de 0,6 milioane metri cubi de beton gata preparat.
***
La nivel de grup, cifra de afaceri a Lafarge a scazut cu 4% in perioada ianuarie-iunie 2014, pana la 6 miliarde euro (+6% in termeni comparabili LFL). Din punct de vedere cantitativ, vanzarile de ciment din intervalul analizat au crescut cu 5% (sau 7% LFL), pana la 57 milioane de tone, ceea ce – in opinia managerilor corporatiei – reprezinta un semnal clar al unei cresteri organice solide, sustinute de majorarea cantitativa si a preturilor, in acelasi timp cu diminuarea costurilor operationale si implementarea unor actiuni ce vizeaza inovarea. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter