RO EN
Coșul este gol

LAFARGE: Compania are in functiune doar doua cuptoare de ciment

Raspunzand unor intrebari referitoare la evolutia pietei cimentului in 2010, Philippe Questiaux, presedinte si director general al Lafarge Ciment (Romania) SA, a precizat ca datorita lipsei proiectelor importante de constructii vanzarile de ciment s-au diminuat considerabil. In aceste conditii, si pentru anul 2011 perspectivele unui trend descendent al segmentului specific sunt plauzibile.
 
Philippe Questiaux, presedinte si director general al Lafarge Ciment (Romania) SA: "Pentru intervalul urmator, estimarile sunt incerte. Proiecte semnificative de constructii nu au mai fost initiate, iar statisticile nationale, precum si estimarile privind cresterea economica, sunt negative. Prin urmare si in 2010 operam doar cu doua din cele trei cuptoare, adica sub capacitate. In Romania, prima diferenta dintre anii 2010 si 2009 a fost generata de conditiile atmosferice din primele luni ale anului in curs. Astfel, vanzarile au inceput sa creasca in trimestrul al doilea, dar mai putin decat in 2009. Un alt aspect ce a determinat diminuarea vanzarilor a fost fragilitatea mediului economic, care a dus la lipsa proiectelor de constructii semnificative, din cauza problemelor de finantare”.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter