Cifra de afaceri realizata de divizia Hornbach Baumarkt AG, ce include si raportarile celor cinci magazine din Romania ale grupului german, a crescut cu 6,8% in perioada iunie - august 2015 fata de acelasi interval din 2014, evolutia datorandu-se atat majorarii vanzarilor consolidate, cat si deschiderea a doua magazine noi in Germania, sub formatul Hornbach Compact. Vanzarile diviziei se plasau, astfel, la 938,2 milioane de euro la finele lunii august a.c.
In octombrie 2015, grupul german va deschide cel de-al saselea magazin din Romania, la Sibiu, unitatea urmand a avea o suprafata de circa 12.000 mp si aproximativ 30.000 de produse aflate in mod permanent pe stoc. "Pe langa multitudinea de produse existente la raft, in noul magazin vor fi adusi peste 16.000 mp de parchet laminat, circa 8.000 mp de mochete, traverse si linoleum, 8.000 de becuri, 6.000 de metri liniari de metraj pentru perdele si draperii, circa 1.500 de marimi si tipuri diferite de suruburi si dibluri si peste 2.300 de articole in raionul de gresie si faianta. Referitor la materialele de constructie, particularitatea acestui magazin este depozitul de materiale grele ce se intinde pe o suprafata de circa 1.700 mp cu blocuri ceramice, peste 350 de modele de pavaje, BCA, plase sudate sau fier", a declarat Horia Rusu, directorul general al Hornbach Romania. In noul magazin vor lucra 100 de angajati.
Avand in vedere inaugurarea magazinului de la Sibiu si previziunile de crestere cu 2,8% a economiei romanesti in acest an, conducerea Hornbach estimeaza ca vanzarile locale vor depasi, in 2015, nivelul de 479,3 milioane de lei (circa 108 milioane de euro) realizat anul trecut. Potrivit calculelor realizate pe baza datelor Ministerului Finantelor Publice, afacerile Hornbach Romania au crescut, in 2014, cu 8,78% fata de nivelul de 440,5 milioane de lei (aproximativ 99 milioane de euro) din 2013. Totodata, compania si-a redus pierderile cu aproape 70%, pana la 4,3 milioane de lei si a incheiat anul 2014 cu un numar de 646 de angajati. Grupul german detine deja in Romania cinci magazine de materiale pentru constructii si de gradinarit, in Bucuresti (Berceni, Militari si Balotesti) si cate unul in Brasov si Timisoara, fiecare unitate generand vanzari anuale de circa 100 milioane de lei.
La nivel de grup, in perioada iunie-august 2015, vanzarile Hornbach au cumulat un miliard de euro, in crestere cu 6,6% fata de nivelul de 940,4 milioane de euro din perioada corespunzatoare a anului anterior. Totodata, pentru prima jumatate a anului fiscal 2015-2016, incasarile retelei germane au sporit cu 4%, la 2,05 miliarde euro.
***
Hornbach este o companie multinationala, de familie, care a inregistrat in exercitiul financiar 2014/2015 o cifra de afaceri neta de peste 3,5 miliarde euro, cu 6% peste nivelul din perioada fiscala 2013/2014. Fondat in anul 1877, concernul detine 150 de magazine mixte de materiale de constructii si pentru gradinarit, in noua tari din Europa (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elvetia, Cehia, Slovacia, Suedia si Romania), avand 16.500 de angajati.