Vanzarile de ciment realizate de grupul irlandez CRH in Europa de Est, unde sunt incluse si operatiunile subsidiarei locale Romcim, si-au mentinut traiectoria buna din 2021 si in primele 3 luni ale acestui an, datorita atat conditiilor meteorologice favorabile, cat si unei cereri robuste manifestate. Rezultate foarte bune au fost raportate in Polonia si Romania.
"Europa de Est (Polonia, Ucraina, Romania, Ungaria, Slovacia si Serbia) a beneficiat de vreme blanda in primul trimestru din 2022, comparativ cu aceea si perioada din 2021, care, combinata cu o cerere robusta pe piata, a dus la volume mai mari pe majoritatea pietelor, in special Polonia si Romania. Activitatea din Ucraina a avut un inceput de an puternic, traiectorie intrerupta brusc de conflictul in curs. Preturile au crescut pe toate pietele", se arata in raportul trimestrial al grupului CRH.
La nivelul intregii divizii de materiale de constructii din Europa (Europe Materials) - ce include si activitatea subsidiarelor est-europene, CRH a inregistrat, in primele trei luni ale acestui an, o crestere de 11% a vanzarilor raportate si de 18% in termeni comparabili (LFL). Divizia de materiale de constructii de pe continentul american (Americas Materials) a consemnat majorari de 13% raportat, respectiv 9% in termeni comparabili, iar cea de produse pentru cladiri (Building Products), un vanzari in crestere cu 22% raportat si cu 12% LFL.
La nivel de grup, vanzarile totale inregistrate de CRH in primul trimestru al acestui an crescut cu 15% conform raportarii medii, respectiv cu 13% in termeni comparabili.
"Datorita strategiei noastre, am avut un inceput bun de an. In pofida provocarilor si incertitudinilor actuale, contextul cererii ramane favorabil si, in absenta unor dislocari majore in mediul macroeconomic, ne asteptam pentru prima jumatate a anului la vanzari, EBITDA si marje mai mari in raport cu aceeasi perioada a anului precedent", a declarat Albert Manifold, CEO al grupului CRH.
***
In Romania, CRH detine, prin Romcim, fabricile de ciment din Medgidia si Hoghiz, o statie de macinare in Targu Jiu, doua terminale de ciment, 18 statii de betoane, 9 cariere, 5 balastiere si un depozit de agregate. Potrivit celor mai recente date publice, Romcim a incheiat anul 2021 cu o cifra de afaceri de 1,37 miliarde lei (+5%) si un profit net de 190,5 milioane de lei (+7%), avand 781 de angajati.