RO EN
Coșul este gol

CRH: Crestere semnificativa a vanzarilor anuale si profitului din Romania

Reluarea activitatii la parametri optimi pe piata constructiilor din Romania a generat vanzari si profit operational solide, in special in perioada ulterioara achizitiei activelor Lafarge din tara noastra, potrivit datelor incluse in cel mai recent raport financiar al companiei. "Activitatea de constructii din Romania a crescut in 2015, in special datorita pietei de cladiri rezidentiale si nerezidentiale. Aceasta dezvoltare optima a generat performante solide in ceea ce priveste vanzarile si profitul operational ale companiei in perioada post-achizitie", se arata in documentul citat. In ceea ce priveste activitatea din celelalte tari din Europa Centrala si de Est, conducerea CRH indica o crestere a marjelor in Serbia, in pofida mentinerii presiunilor pe preturile de comercializare a materialelor de constructii, in contextul existentei unei supracapacitati de productie si al presiunii importurilor. "Operatiunile de la nordul Dunarii (Ungaria si Slovacia) se deruleaza in conditii favorabile, fiind sustinute de o revigorare modesta a activitatilor de constructii din regiune", se mai precizeaza in raportul anual al CRH.
In ansamblu, vanzarile totale realizate de grupul irlandez in 2015 au cumulat 23,6 miliarde euro, in crestere cu 25% fata de nivelul anului anterior, in contextul in care profitul brut al companiei s-a majorat cu 35%, la 2,2 miliarde euro. "Ca rezultat al performantelor foarte bune obtinute atat la nivelul afacerilor traditionale, cat si ca urmare a politicii de achizitii, 2015 a reprezentat o perioada de crestere importanta a rentabilitatii companiei. In continuare, ne concentram pe consolidarea si dezvoltarea castigurilor din 2015 si, in pofida unui declin pe care il prognozam in economia globala, credem ca 2016 va fi un an de evolutie continua pentru grup", a declarat Albert Manifold, directorul executiv al CRH.
***
In Romania, CRH detine, din 2015, activele cesionate de Lafarge in urma fuziunii cu grupul Holcim, entitatile preluate fiind Lafarge (Ciment) Romania SA, Lafarge Comnord SA, Lafarge Betoane, Lafarge Agregate Betoane SA, Lafarge RMX & Agregate, Sicim SA, Eco Gest SA si Recy - Eco Combustibil. Cifra de afaceri cumulata a companiilor locale incluse in activele CRH in urma fuziunii s-a situat la circa 230 milioane de euro in 2014. La acestea se adauga veniturile realizate de cele doua companii detinute deja de CRH in Romania, respectiv Elpreco - Craiova si Ferrobeton - Prahova, cu vanzari anuale de 21,2 milioane de euro, respectiv 5,8 milioane de euro in 2014, de unde rezulta ca toate companiile aflate in prezent in portofoliul CRH Romania au inregistrat, in 2014, afaceri totale de peste 250 milioane de euro, date ce plaseaza CRH pe prima pozitie in clasamentul producatorilor de materiale pentru constructii din tara noastra.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter