RO EN
Coșul este gol

CEMACON investeste 12 milioane de euro pentru majorarea productiei locale

Cemacon, cel mai mare producator de blocuri ceramice cu capital romanesc si lider pe piata din Transilvania, a incheiat anul 2021 cu o crestere de 41% a cifrei de afaceri, care a ajuns la 176 milioane de lei. Despre anul recent incheiat, Daniel Sologon, director general si presedintele Consiliului de Administratie al companiei, spune ca a testat capacitatea de adaptare si rezilienta Cemacon, in contextul provocarilor legate de cresterile de preturi si a mentinerii unor restrictii in perioada pandemiei. In 2022, compania a demarat o investitie de 12 milioane de euro intr-o noua fabrica in judetul Salaj, unde va produce atat invelis ceramic, cat si elemente de placare pentru fatade. De asemenea, Cemacon a demarat un proiect de digitalizare si profesionalizare in cadrul POCU3, o investitie de aproximativ 140.000 de euro.
Cu o experienta de peste 50 de ani in industria materialelor de constructii, Cemacon detine doua fabrici de caramida in judetul Salaj, la Zalau si Recea, Unul dintre cele mai importante proiecte ale companiei, finalizat in 2021, a fost o centrala de cogenerare care asigura pana la 64% din energia electrica consumata, proiect de 12,6 milioane de lei finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare.
Interviu cu Daniel Sologon, director general si presedintele Consiliului de Administratie al Cemacon SA, manager cu o experienta profesionala de 12 ani pe piata locala a materialelor de constructii.
 
- Cum au evoluat vanzarile de blocuri ceramice in 2021 si care sunt premisele de dezvoltare pentru acest sector, in 2022?
- 2021 a fost un an care ne-a testat capacitatea de adaptare si rezilienta, provocarile venind atat pe zona de preturi ale gazelor, energiei electrice, materiilor prime, cat si dinspre masurile care au tinut de pandemie. Pe de alta parte, piata constructiilor a fost efervescenta, atat pentru ca beneficiarii si-au dorit un confort sporit si au investit in locuinte care sa le ofere mai mult spatiu pentru “work from home”, cat si pentru ca si-au dorit sa se mute in zone cu mai multe oportunitati profesionale. S-a dovedit ca produsele noastre asigura cel mai bun raport calitate-pret de pe piata si atat partenerii nostri, cat si beneficiarii apreciaza faptul ca avem o abordare care pune in centru nevoile lor. Sunt convins ca aceasta flexibilitate de care am dat dovada in perioade dificile ne va mentine relevanti pentru piata materialelor de constructii si in viitor.
 
 
- Cum se resimt, in cadrul companiei, efectele pandemiei legate de cresterea preturilor si dificultatile din lanturile de aprovizionare?
- Cresterea preturilor ne-a afectat intr-o masura considerabila, tinand cont ca 40% din costul de productie este dat de costul acestor utilitati. Apoi, au intervenit costuri suplimentare de logistica, transportatorii fiind si ei afectati de criza energiei si de majorarile preturilor la combustibil sau asigurari. Peste toate, s-a suprapus o crestere exponentiala a costurilor cu certificatele verzi (EUA). Suntem un producator roman important pe zona materialelor de constructie, utilizam materii prime exclusiv din Romania, piata noastra de desfacere este tot din Romania si ne asteptam la un parteneriat real cu toti actorii implicati in reglarea derapajelor macroeconomice. Sunt convins ca faptul ca am avut mereu un dialog onest cu partenerii si furnizorii ne-a ajutat sa trecem impreuna cu bine peste volatilitati si ca vom reusi sa ne mentinem pe aceeasi traietorie de crestere, atat timp cat vom continua sa gandim si sa actionam local.
 
- Ce cifra de afaceri ati inregistrat in 2021 si cum estimati ca va evolua aceasta in 2022?
- Cemacon a incheiat anul 2021 cu cea mai buna performanta de la infiintare. Mai precis, cifra de afaceri neta a ajuns la 176 milioane de lei, o evolutie semnificativa fata de anii precedenti. La 31 decembrie 2021, compania a inregistrat un profit operational de 75 milioane de lei si un profit net de 55 milioane lei.
Privesc anul 2022 cu responsabilitatea celui care stie cat de importanta e continuitatea si stabilitatea in vremuri dificile, in perioade de crize pandemice sau cu conflicte geopolitice. Va pot asigura ca in cadrul Cemacon se munceste cu simt de raspundere si cu respect pentru toti cei care beneficiaza de produsele noastre si sunt convins ca asta se va reflecta in evolutia noastra din acest an.
 
 
- Ati inregistrat schimbari in ceea ce priveste cererea de produse cu eficienta energetica ridicata, la un an de la intrarea in vigoare a standardelor nZEB? Cum va aliniati acestui trend?
- Inca de acum cativa ani, Cemacon a constientizat responsabilitatea pe care o are fata de mediu si cu privire la solutiile pe care le pune la dispozitia proiectantilor si a constructorilor. Iar in 2017 am luat decizia strategica de a ne implica activ in efortul de a asigura un climat natural si sanatos in locuinte, cu un nivel ridicat de eficienta energetica, si am demarat proiectului unei noi game de produse cu vata bazaltica integrata, gama Evoceramic VB, care asigura un confort termic si acustic ridicat, cu pierderi minime de energie. Directiva europeana privind performanta energetica a cladirilor a stabilit ca, incepand cu 31 decembrie 2020, toate cladirile noi ar trebui sa fie realizate la standardul nZEB, adica sa aiba un consum energetic aproape de zero. Ministerul Dezvoltarii din Romania lucreaza de anul trecut la o metodologie de calcul a performantei energetice a cladirilor. Bineinteles, intre timp, noi am demarat deja un amplu proces de modernizare a produselor in vederea atingerii standardelor nZEB. Este una dintre prioritatile noastre pentru acest an. Deja s-au imbunatatit o serie de produse, facem teste si pana in toamna vom avea o aliniere pe toata gama si in productie. Ramanem consecventi in ceea ce priveste strategia noastra de a proteja mediul si a creste calitatea vietii beneficiarilor nostri, atat prin asigurarea unui proces de productie cat mai verde, cat si prin furnizarea unor produse performante si cu multiple beneficii pentru sanatatea si starea lor de bine.
 
 
- Ce obiective aveti planificate pentru perioada urmatoare?
- In ultimii ani, am facut importante investitii in tehnologii de cea mai noua generatie si continuam pe aceleasi principii, iar aceasta abordare este menita tocmai sa ne permita sa asiguram produsele care vor raspunde cel mai bine nevoilor beneficiarilor finali: eficiente energetic, facute din materiale 100% naturale, usor de pus in opera, la pretul corect. Cea mai importanta investitie, de peste 12 milioane de euro, a fost deja demarata: o noua fabrica in judetul Salaj, unde vom produce atat invelis ceramic, cat si elemente de placare pentru fatade. Va fi un proces de productie prietenos cu mediul, vorbim de ecologizare continua si de transformarea activitatilor pe principiile productiei Lean, iar echipamentele achizitionate reprezinta varful de gama din industrie la acest moment. De asemenea, am demarat un proiect de digitalizare si profesionalizare in cadrul POCU3, o investitie de aproximativ 140.000 de euro. Faptul ca investim constant nu doar in pregatirea si perfectionarea, dar si in starea generala de bine a colegilor nostri, ne confera un avantaj competitiv fara precedent.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter