RO EN
Coșul este gol

Leroy Merlin va deschide al doilea magazin din Brasov, in luna mai a acestui an

Leroy Merlin, retailer specializat in constructii, decoratiuni si gradinarit, anunta deschiderea celui de-al doilea magazin din municipiul Brasov, programata pentru 13 mai 2022. Noul magazin din cartierul Astra este situat pe Calea Bucuresti nr. 134, acesta fiind cea de-a 20-a unitate a retelei retailerului in Romania.
Potrivit reprezentantilor companiei, noul magazin va avea o suprafata totala de 7000 de metri patrati. In noul magazin din Brasov, clientii vor avea la acces la peste 23.000 de produse din categorii de interes cat mai variate precum: materiale de constructii, gradinarit, decoratiuni, unelte, produse pentru casa si multe altele. Astfel, brasovenii din partea de sud a orasului vor putea beneficia de avantajul de a avea mai aproape produsele de care au nevoie, intr-un singur loc.
Totodata, clientii noului magazin vor avea acces si la solutiile alternative de cumparare, precum: Rezerva si Ridica, prin care acestia isi pot rezerva produsele dorite in magazin cu ridicare personala ulterioara, Comanda telefonica - pentru cei care doresc sa plaseze telefonic o comanda rapida, Comanda online cu livrarea produselor la domiciliu sau aplicatia mobila Leroy Merlin care ofera acces la toate cele peste 30.000 de produse din portofoliu, dar si la sectiunea “Inspiratie” dedicata articolelor si tutorialelor video pentru idei si solutii in proiecte de amenajare si renovare pentru casa si gradina.
„Brasovul este o piata dinamica, fiind un oras modern cu o populatie in crestere. Prin urmare, decizia de a deschide un al doilea magazin in oras a venit in urma cererii tot mai crescute de produse de bricolaj, sustinuta si de proiectele in constructii aflate in desfasurare, dar si de interesul brasovenilor pentru amenajarea si renovarea propriilor locuinte sau a altor proprietati, mai ales ca Brasovul este si un oras turistic. De asemenea, noul magazin are o pozitie geografica favorabila, ce ofera acces mai usor si mai rapid la gama de produse Leroy Merlin celor din localitatile situate in partea de sud a judetului. Odata cu deschiderea celui de-al doilea magazin, ne dorim sa devenim optiunea favorita a brasovenilor si, totodata, liderul pietei locale de bricolaj si amenajare a locuintelor din Brasov”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin Romania.
Cel de-al doilea magazin Leroy Merlin din Brasov va avea peste 100 de angajati, dintre care 80 au fost deja recrutati. In prezent, mai sunt disponibile 20 de posturi precum: Consilier Vanzare (10 pozitii), Consilier Supply Chain (5 pozitii), Consilier Servicii Clienti (5 pozitii). Cei interesati pot consulta mai mai multe detalii despre posturile disponibile accesand urmatorul link.
Noul magazin Leroy Merlin din Brasov beneficiaza si de o pozitie avantajoasa, aflandu-se in partea de sud a orasului, in proximitatea oraselor Sacele, Predeal si a celorlalte statiuni de pe Valea Prahovei, fiind o alternativa in plus pentru cei interesati de produsele comercializate de retailer.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter