Vanzarile de pe piata locala a materialelor pentru zidarie (caramida si BCA) au inregistrat o crestere medie de circa 3%, context in care sectorul a ajuns la maximum 150 milioane de euro, fata de nivelul de 140 milioane de euro consemnat in 2013. Cele doua segmente (blocurile ceramice si din BCA) si-au continuat, insa, evolutia in mod diferit. Astfel, daca producatorii de caramida au inregistrat evolutii medii de 3%-5% ale cifrelor de afaceri, situatia de pe piata de BCA a fost putin mai buna, cei mai multi operatori din domeniu indicand evolutii medii de 7% ale vanzarilor specifice. Pentru 2015, competitorii de pe ambele piete estimeaza evolutii usoare, de maximum 5%. Din punct de vedere cantitativ, piata locala de blocuri ceramice s-a situat, la finele anului 2014, la aproximativ doua milioane de metri cubi, in crestere cu 3% fata de 2013, nivel corespunzator unei valori de 69 milioane de euro, in timp ce segmentul blocurilor din BCA s-a majorat cu 5%, pana la 2,1 milioane mc.
In continuare, principala dificultate a competitorilor de pe piata blocurilor din BCA este reprezentata de "lupta" dusa la nivelul preturilor de vanzare, fara niciun castigator, insa. Preturile sunt influentate negativ de costul gazelor naturale, care s-a dublat in ultimii doi ani, nivelul actual al acestora ducand la scaderea competitivitatii intregii industrii a materialelor de constructii din Romania. In pofida faptului ca producatorii aloca bugete pentru investitii majore in ceea ce priveste eficienta energetica, cresterea costurilor astfel rezultate nu poate fi transferata clientilor, intrucat acestia vor prefera produse fabricate in alte tari, iar mari unitati de productie vor fi nevoite sa-si reduca sau chiar inchida capacitatile. O influenta deosebit de negativa o au, de asemenea, cresterile preturilor de distributie stabilite de ANRE, care sunt foarte mari pentru consumatorii industriali si creeaza profituri nejustificate distribuitorilor de gaze naturale, motiv pentru care multe fabrici sunt captive.
O alta problema a pietei locale de BCA este reprezentata de supracapacitatea unitatilor de productie.
Potrivit datelor existente in domeniu, capacitatile de productie a blocurilor ceramice si din BCA existente, in prezent, in Romania, insumeaza 5 milioane mc anual, in contextul in care piata a putut absorbi doar 60%-70%. "Este foarte putin probabil ca nivelul cererii sa mai ajunga sa acopere integral capacitatile de productie, context in care producatorii isi vor orienta atentia asupra modernizarii si inovarii tehnologiilor de fabricatie", a declarat Niculae Dusu, presedintele companiei Celco, unul dintre liderii pietei de BCA din Romania si directorul general al asociatiei ProBCA, ce reuneste liderii din domeniu.
Producatorii de materiale de zidarie trebuie sa se alinieze la solicitarile Uniunii Europene si la politicile internationale "verzi". Aceasta presiune ii determina sa fabrice produse tot mai eficiente, cu densitati reduse, precizii dimensionale si cu multiple domenii de utilizare (constructii comerciale, rezidentiale sau industriale). Cel mai recent raport al Buildings Performance Institute Europe (BPIE) propune completarea cerintelor privind performanta energetica a cladirilor, cu recomandari pentru calitatea aerului, lumina naturala si confortul termic. "Cladirile trebuie sa fie concepute pentru a asigura aceste conditii. Necesitatea de a atenua schimbarile climatice si de a reduce dependenta de importuri de energie ofera provocari noi pentru conceptia si functionarea constructiilor, conducand la o reducere importanta a consumului de energie si a emisiilor de carbon.